Presa de mainstream tratează aceleași teme și publică analize identice. Tinde să fie globalistă și progresistă. Chiar dacă jurnaliștii provin din culturi naționale diferite, din sisteme politice diferite și istorii diferite, tind să scrie aceleași articole și să aibă aceleași opinii. Ei numesc asta celebrarea diversității, însă este mai degrabă conformism și uniformitate. S-a creat o elită jurnalistică omogenă, din care sunt eliminați repede cei care fac notă discordantă. S-a ajuns în situația în care jurnaliștii dintr-o țară au mult mai mult în comun cu confrații din alte țări decât cu publicul lor național. A apărut o clasă transnațională a jurnaliștilor care judecă după șabloane, care relatează în mod identic evenimentele, care pun aceleași întrebări și descriu până și un peisaj cu aceleași cuvinte. Marile ziare și televiziuni au devenit un soi de magazine cu circuit închis, în care rolurile relevante din punct de vedere editorial revin doar celor care împărtășesc anumite viziuni și care au demonstrat în prealabil ca sunt ”de încredere”.
Jurnaliștii cu experiență, cei care s-au afirmat în anii 1970-1990, au început să părăsească viesparul din marile redacții americane în urmă cu mai bine de zece ani. Iubitorii independenței presei mai tineri au făcut acest lucru ceva mai târziu, iar notoriu este exodul jurnaliștilor de la The New York Times, din urmă cu trei ani. Podcasturile și blogurile acestor jurnaliști au ajuns să aibă un public numeros și fidel – cititorii au migrat de la presa de mainstream la așa-zisa presă alternativă.
Fronda aceasta devine mai vizibilă în momentele cu miză politică. Iar campania prezidențiala din SUA are o miza mare. În acest context, câteva publicații cu greutate au luat o decizie rarisimă – să nu mai sprijine un anumit candidat (de regulă, este vorba despre candidatul Partidului Democrat). Los Angeles Times, deținut de un miliardar din domeniul biotehnologiei, a decis să nu o susțină pe californiana Kamala Harris, iar ziarul a pierdut în câteva zile câteva sute de mii de abonați.
Dar cel mai important viraj este cel făcut de Jeff Bezos, cel care deține The Washington Post. Imediat după ce a anunțat că ziarul nu va susține vreun candidat in acest an, Robert Kagan, soțul Victoriei Nuland și editor la Washington Post, a anunțat că întrerupe colaborarea cu ziarul. ”Bezos a ucis The Washington Post”, ”Bezos a acționează cu lașitate și viclenie”, spun The Hill sau The Guardian. Pe de o parte, au dreptate, pentru că subliniază riscurile generate de proprietatea oligarhilor asupra presei, un fenomen larg răspândit peste Ocean. Pe de altă parte, niciunul dintre aceste editoriale critice nu vorbesc despre gândirea unică, cenzura, autocenzura și conivența cu agențiile statului din redacțiile progresiste deținute în mod tradițional de alte familii de afaceriști.
În 2016, WaPo a susținut-o ”fără ezitare” pe Hillary Clinton, pentru că urma să fie „un excelent președinte”. Despre Donald Trump scria: ”Candidatul republican este groaznic, absolut necalificat pentru a fi candidat prezidențial”. În 2020, WaPo era și mai limpede în tabăra democrată. ”Pentru a-l înlătura pe cel mai prost președinte din perioada modernă, mulți alegători ar fi în stare să voteze pentru oricine altcineva. Din fericire, pentru a-l îndepărta pe Trump în 2020, alegătorii nu trebuie să-și coboare standardele. Candidatul democrat, fostul vicepreședinte Joe Biden, este calificat în mod excepțional, prin caracter și experiență, pentru a face față provocărilor cu care țara se va confrunta în următorii patru ani”.
Ei bine, în 2024, The Washington Post consideră că Kamala Harris nu este mai buna decât ”cel mai prost președinte din istoria modernă”. Cel puțin așa gândește patronul Jeff Bezos, proprietarul Amazon. În editorialul în care își explică decizia, Bezos se jură ca la mijloc sunt doar principiile jurnalismului independent, nu vreo strategie electorală. Columbia Journalism Review scrie însă că redacția WaPo pregătise deja editorialul pentru susținerea lui Harris cu câteva zile înainte de anunțul lui Bezos și că pot apărea suspiciuni privind coordonarea pentru retragerea sprijinului pentru Harris între WaPo și Los Angeles Times.
Pe de altă parte, Bezos subliniază un lucru evident – scăderea încrederii publicului în presa de mainstream. Iar antidotul nu poate fi decât independența presei.
Este lăudabilă decizia lui Jeff Bezos, însă trebuie să ne gândim și la faptul că deținătorul Amazon este unul dintre marii jucători pe piața comunicării digitale, unul dintre artizanii digitalizării comunicării. Or, în momentul în care comunicarea s-a digitalizat, piața publică în care se exprimau opiniile s-a privatizat, iar libertatea de expresie a ajuns să depindă de viziunile și principiile câte unui patron multimiliardar. Amazon a băgat la index multe cărți controversate, iar Bezos deține unele dintre cele câteva companii care controlează libertatea de exprimare online, vârful unei structuri neofeudale care se extinde în mai toate țările lumii.
Mai jos, editorialul în care Jeff Bezos explică de ce Washington Post va reveni la tradiția abandonată în urmă cu aproape o sută de ani de a nu susține vreun candidat la Casa Albă.
”În sondajul Gallup din acest an, am reușit să cădem sub nivelul încrederii publicului în Congres. Încrederea publicului în profesia noastră este cea mai mică. Este limpede că ceva din ceea ce facem nu funcționează.
Să fac o analogie. Mașinile de vot trebuie să îndeplinească două condiții. Trebuie să numere corect voturile și oamenii trebuie să creadă că ele numără corect voturile. Al doilea criteriu este diferit de primul și este la fel de important ca primul.
La fel este și cu ziarele. Ele trebuie să fie corecte, iar lumea trebuie să creadă că ele sunt corecte. Este dureros, însă nu reușim să îndeplinim al doilea criteriu. Cei mai mulți oameni cred că presa este părtinitoare. Dacă cineva nu observă asta înseamnă că nu este de loc atent la realitate, iar cei care se luptă împotriva realității vor pierde. Realitatea este campionul de neînvins. Este simplu să dăm vina pe alții pentru reducerea credibilității noastre, însă mentalitatea de victimă nu ne va ajuta. Să te plângi nu este o strategie. Trebuie să muncim pentru a controla ceea ce putem controla și să ne sporim credibilitatea.
Susținerea unui candidat prezidențial nu schimbă cursul unor alegeri. Niciun alegător nehotărât din Pennsylvania nu va spune ”voi merge pa mâna candidatului susținut de cutare ziar”. Niciunul. Până la urmă, susținerea unui candidat nu face decât să dea impresia că un ziar este părtinitor. Este o impresie de ne-independență. Să punem capăt acestor susțineri este o chestiune de principiu. Nu este o mișcare suficientă pentru a urca pe scara încrederii publicului, însă este un pas în direcția bună. Aș fi vrut să fi luat aceasta decizie mai devreme, la o distanță mai mare de ziua alegerilor și de emoțiile legate de alegeri. A fost o planificare proastă, nu o strategie intenționată.
Când vine vorba despre aparentele conflicte de interese, nu sunt deloc proprietarul ideal pentru The Washington Post. În fiece zi, câte un director de la Amazon sa de la Blue Origin sau cineva de la fundațiile și companiile pe care le dețin sau în care investesc se întâlnește cu câte un oficial guvernamental. Am scris cândva că WaPo îmi complică lucrurile, însă și eu complic lucrurile pentru acest ziar.
Puteți vedea averea mea și interesele mele de afaceri ca o pavăză împotriva intimidărilor sau le puteți vedea ca pe o rețea de conflicte de interese. Echilibrul poate fi ținut numai de principiile mele. Vă asigur că viziunile mele se bazează pe principii și cred că modul în care am condus ziarul, începând din 2013, demonstrează acest lucru. Puteți judeca voi înșivă, însă vă cer să-mi spuneți dacă a fost măcar un moment în acești 11 ani în care interesele mele au prevalat în fața oricărui angajat de la The Post. Nu s-a întâmplat niciodată.
Lipsa de credibilitate nu este un fenomen doar la The Post. Celelalte ziare mari au aceeași problemă. Și nu este doar o problemă a presei, ci a întregii țări. Mulți oameni își îndreaptă atenția spre podcasturi improvizate, spre postări neverificate pe social media și spre alte surse neverificate care pot răspândi foarte repede dezinformarea și pot crea sciziuni. Washington Post și New York Times câștigă premii, însă vorbesc tot mai mult unei anumite elite. Vorbim doar cu noi înșine. (În anii 1990 eram cumpărați în 80% din familiile din zona capitalei).
Nu voi permite ca acest ziar să rămână pe pilot automat și să cadă, fără să se lupte, în irelevanță – depășit de podcasturi și de aluziile din social media. Este prea important. Miza este prea mare. Lumea are nevoie mai mult ca oricând de voci credibile, de încredere și independente și ce loc este mai bun pentru această voce decât capitala celei mai importante țări din lume? Pentru a câștiga această luptă avem nevoie de noi forțe. Din anumite puncte de vedere, ne vom întoarce la ceea ce am fost, iar, pe de alta parte, vom încerca să inovăm. Tot ce este nou va avea parte de critici. Așa funcționează lumea. Nu va fi ușor, însă va merita. Sunt fericit că voi face parte din această întreprindere. La WaPo lucrează mulți dintre cei mai buni jurnaliști din lume și muncesc din greu în fiecare zi pentru a prezenta adevărul. Merită să fie crezuți.”