Vedeta Lionel Messi îl va avea ca antrenor la Inter Miami pe conaţionalul său, Javier Mascherano, după ce fostul tehnician, argentinianul Gerardo Martino, a părăsit banca tehnică a formaţiei din MLS, scrie AFP.
Conducerea clubului co-deţinut de David Beckham a anunţat marţi seara numirea fostului internaţional argentinian, în vârstă de 40 de ani, care a pregătit până acum naţionala Under 20 a ţării sale.
Martino, fostul tehnician al formaţiei FC Barcelona, în vârstă de 61 de ani, a ocupat primul loc în sezonul regulat din MLS cu Inter Miami, înainte ca gruparea din Florida să fie eliminată surprinzător în primul tur al play-off-ului de Atlanta United, pe 9 noiembrie. Acesta a precizat că pleacă din „motive personale”.
Martino a preluat-o pe Inter Miami în iunie 2023, chiar înaintea sosirii superstarului Lionel Messi, după despărţirea acestuia de Paris Saint-Germain.
Fost internaţional argentinian, Gerardo ”Tata” Martino a condus Paraguayul în finala turneului Copa America în 2011, iar apoi a antrenat formaţiile Newell’s Old Boys în Argentina, FC Barcelona, pentru un sezon (2013-2014), selecţionata Argentinei (2014-2016) şi apoi echipa Atlanta United, cu care a fost campion al MLS în 2018.
Înainte de a semna cu Inter Miami, el a pregătit selecţionata Mexicului, în perioada 2019-2022.