Premierul italian, Giorgia Meloni, s-a întâlnit sâmbătă cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, la reşedinţa acestuia din Mar-a-Lago, Florida, conform presei italiene.
Georgia Meloni i-a făcut o vizită surpriză lui Donald Trump, în care au cinat şi au vizionat un documentar despre sistemul judiciar american. La aproximativ cinci ore de la sosirea ei în SUA, premierul italian s-a întors la Roma.
Potrivit presei, Trump şi Meloni au participat la proiecţia documentarului „Eastman Dilemma: Lawfare or Justice”, care susţine teza conform căreia în ultimii ani în SUA a apărut un „sistem judiciar cu standarde duble”, care a atacat pe nedrept avocaţii care reprezintă clienţi conservatori.
„Este foarte emoţionant, sunt aici cu o femeie fantastică, prim-ministrul italian. Ea chiar a luat Europa prin surprindere”, relatează radio-televiziunea publică italiană RAI, citând jurnalişti americani prezenţi la reşedinţa lui Trump din Florida.
Potrivit presei italiene, întâlnirea dintre Meloni cu Trump a fost o oportunitate pentru a vorbi despre cazul Ceciliei Sala, o jurnalistă italiană reţinută de autorităţile din Iran luna trecută, precum şi despre alte subiecte ce prezintă interes pentru Italia şi Europa, precum tarifele vamale şi războiul din Ucraina.
La întâlnire au fost prezenţi senatorul de Florida, Marco Rubio, numit secretar de stat de către Donald Trump, congresmanul de Florida, Mike Waltz, numit consilier pentru securitate naţională, şi Scott Bessent, numit secretar al Trezoreriei.
EFE aminteşte că Joe Biden are pe agendă o vizită în Italia în perioada 9 – 12 ianuarie, în ultimele zile ale mandatului său de preşedinte al SUA.