Zilele trecute a existat un moment cel puţin surprinzător, cu totul ieşit din cutumele lumii clericale, eveniment care ar fi trebuit să ofere un suficient interes mediatic în ţărişoara noastră de mare interes geostrategic. Cu adevărat, importanţa
noastră în circăriile din urmă ale lumii a ţinut mereu de geografie. Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului l-a invitat pe neînşeuatul preot Ciprian Mega la reşedinţa sa de la Istanbul. Regizorul, care a îndrăznit în această perioadă, corespondentă falsei democraţii, o radiografie a realităţii româneşti, într-un neimputabil
act artistic, tocmai primise o amuzantă mustrare scrisă din partea ierarhului său, pe care o socotim a fi cu totul de-a-ndoaselea. Consistenţa semantică a acestui termen din urmă nu dorim să fie limitată doar la faptul că preoţii nu pot face politică, nu pot să îşi devoaleze partizanatele, tocmai pentru că Biserica nu face politică. Dar, pe fond, oare aşa
să fie? Poţi interzice şi, totodată, ca o consecinţă a interdicţiei, poţi sancţiona atitudini şi identităţi sincere sau tranzacţionate, pe care tu le practici cu orice ocazie pe care o consideri a fi avantajoasă? În acest stadiu al conflictului de la Oradea, e doar o întrebare principială. Fireşte, este adevărat, Biserica nu trebuie să facă politică, motivele sunt
evidente, însă uneori pare că face şi motivele sunt tot la fel de evidente… În acest stadiu al conflictului de la Oradea, nu voi dezvolta afirmația. Biserica nu este doar a celor care o conduc, ea este, exact în aceeași măsură, și a noastră. În consecință, nu poate fi admisibil nici măcar un tip de prizonierat al acestei instituţii al cărui rost de existenţă este să
păstreze ce i-a lăsat Dumnezeul pe care susţine că îl slujeşte. Discuţia aceasta este mult prea amplă şi spaţiul de acum nu îi este dedicat.
Pe scurt, preotul Ciprian Mega, încredinţat că găsise o fisură în regulamentul bisericesc, diferită de fisurile agreate de
ierarhul locului, a dorit punerea în scenă a unui alt scenariu de film și a dorit să candideze, ca proiect artistic, la Preşedinţia României, demersul fiindu-i blocat de autorităţile vigilente ale statului român în disoluţie, stat căruia nu îi mai sunt pe plac decât ”scenariile” din cinematografia democraților americani și a globaliștilor europeni.
Această interdicție s-a întâmplat şi cu alţi voinici autohtoni, care nici măcar real nu se încadrau în piesa cu democraţia şi cu poporul care îşi hotărăşte singur, prin vot, viitorul, prin alte metode oricum nemaifiind în stare.
Să purcedem oarecum la decodificarea momentului: Patriarhia Ecumenică este recunoscută ca fiind partenerul tradițional al Casei Albe și al Congresului American, mai ales în anumite mandate şi în anumite momente istorice, în sensul imediat al cuvântului… Adică un ghimpe eclezial în călcâiul celor care încă se imaginează a fi sultani. Însuși Patriarhul Bartolomeu I a fost fidel politicilor NATO în Estul Europei, susținând, mai ales în ultimii ani, proiectele Departamentului de Stat în regiune. În acest context, invitația pe care Patriarhul Ecumenic i-a adresat-o preotului român Ciprian Mega, deloc întâmplător la cumpăna dintre ani, poartă un mesaj pentru România.
Nici măcar nu este ceva foarte subtil. Pe de altă parte, filmul “21 de rubini”, manifest politic insinuat într-un act artistic, și, mai ales, vizita regizorului la Moscova, unde a fost primit în audiență privată de inamicul făcătorilor de pace americană, Vladimir Putin, precum și intenția unei candidaturi la Președinția României, respinsă pe criterii dâmbovițene de BEC și CCR, au fost motive suficiente pentru ca preotul Ciprian Mega să-i agite pe ziariștii de haită și să mențină această tensiune pe tot parcursul anului 2024.
Înainte de Crăciun, episcopul locului l-a sancționat pe preotul mărturisitor Ciprian Mega, ctitor a două biserici, ultima fiind, chiar cea din Oradea, cu hramul Sfântul Spiridon, construită în doar nouă luni, fără nici un fel de sprijin de la stat, doar prin contribuția credincioșilor. Această sancțiune bisericească este dată, foarte probabil, ca act premergător caterisirii sale, lucru profund imprudent pentru cei care vor să judece drept din alte, diferite, poziţii. În primul rând, deşi nu este neapărat nevoie pentru caterisire de o decizie în acest sens a Consistoriului Eparhial, totul poate fi contestat de
nărăvaşul preot la Consistoriul imediat superior, cel al Mitropoliei Ardealului, peste care însă păstoreşte un bărbat care știe despre sine că este bărbat, mitropolitul Laurenţiu Streza, ierarh care îşi găseşte împlinirea în păstorirea botezaţilor în Hristos.
În acest caz, cred că va fi nevoie doar de înțelepciunea ierarhului mai sus amintit, altfel vom fi nevoiți să inițiem o rugăciune comună pentru ca Sfântul Spiridon, ocrotitorul parohiei lui Ciprian Mega, să îi lovească dumnezeiește pe nevolnici chiar în zona lor de putere, cu vârful papucelului său, ci nu cu paleta pentru muşte, așa cum le place lor să se lovească reciproc.
Lovitura de stat din decembrie 2024, încă în desfăşurare din cauza lipsei de interes a românilor pentru ceea ce li se întâmplă, mai are de trecut două piedici: CEDO şi urmarea investirii lui Donald Trump, fireşte, dacă va mai avea loc în 20 ianuarie.
Nefiind foarte ameliorat în subiecte de acest tip, am putut, totuşi, afla un lucru care mi se pare, din nou, a fi foarte important: implicarea lui Kevin Roberts atât în vizita de la Moscova, cât și în vizită din Fanar. Roberts este conservator american, președintele The Heritage Foundation, implicat în redactarea Project 2025 cu J. D. Vance. Şi tot după
20 ianuarie, când este data investirii noii administraţii americane, revista The American Specator va publica un interviu cu preotul Ciprian Mega. Firește, nu va fi despre Izbuc…
Izbuciști, care ați atașat Biserica lui Hristos de un accident al biologiei umane, mai verificați-vă microfoanele, aveți legătura… Și trebuie să le mai spunem acestor spurcăciuni intrate în Biserica Ortodoxă că vremea lor nu se va lungi atât cât cred ele… și că mireasma dintre libertate, ca orizont al lumii, și libertatea în Hristos nu este izul dintre fese.