Meciul Dinamo – FCSB. A plouat cu amenzi

Meciul Dinamo – FCSB. A plouat cu amenzi
📅 2024-10-31

Jandarmeria Bucureşti a aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 124.365 de lei, cu ocazia meciului Dinamo – FCSB, disputat miercuri seară în Cupa României.

Dintre sancţiunile contravenţionale, patru, în valoare totală de 100.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 21.000 de lei, au fost aplicate societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.

De asemenea, au fost aplicate şapte sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an.

În plus, au fost întocmite 14 acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare.

Se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare, a precizat Jandarmeria Capitalei.

FCSB a învins miercuri seara, în deplasare, scor 4-0, formaţia Dinamo, într-un meci din grupa B a Cupei României.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Cel mai mare crescător de oi din România a fost reţinut

Aceştia şi alţi opt suspecţi au fost ridicaţi miercuri de către poliţiştii de la DGA şi duşi pentru audieri la biroul EPPO de la Timişoara. [...] The post Cel mai mare crescător de oi din România a fost reţinut appeared first on Cotidianul RO.

Ce am spus (38)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Ce am spus“ apărută la Mirador, Arad, 2019. [...] The post Ce am spus (38) appeared first on Cotidianul RO.

Plafonarea a ieftinit alimentele de bază, dar a scumpit alte produse

„Măsura de plafonare a adaosurilor a fost gândită să reducă prețurile la produsele esențiale, dar am observat o scumpire la alte categorii... [...] The post Plafonarea a ieftinit alimentele de bază, dar a scumpit alte produse appeared first on Cotidianul RO.

Craiovenii, sufocați de cenuşă

Oamenii se plâng că sunt sufocați de aerul greu, încărcat cu particule de cărbune și cenușă. [...] The post Craiovenii, sufocați de cenuşă appeared first on Cotidianul RO.

Dezastrul din Spania. Noi imagini

Imaginile de la faţa locului, postate pe reţelele sociale, sunt teribile. [...] The post Dezastrul din Spania. Noi imagini appeared first on Cotidianul RO.

”Nebunia absolută”, sesizată de Andrei Caramitru

Eliminarea automobilelor, nimeni nu mai are dreptul de a avea o mașină... [...] The post ”Nebunia absolută”, sesizată de Andrei Caramitru appeared first on Cotidianul RO.

Meciul Dinamo – FCSB. A plouat cu amenzi

Jandarmeria Bucureşti a aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 124.365 de lei (...) [...] The post Meciul Dinamo – FCSB. A plouat cu amenzi appeared first on Cotidianul RO.

Este că PSD n-are troli? În ce scenetă pe banii statului jucăm?!

O întrebare devine inevitabilă, în vreme ce este evitată de toată lumea.   [...] The post Este că PSD n-are troli? În ce scenetă pe banii statului jucăm?! appeared first on Cotidianul RO.

Ciolacu la Antena 3. Reacţii: ”Ne-au călcat sufletele în picioare”

Reactii de revoltă pe reţelele sociale după ce Marcel Ciolacu, candidatul PSD la funcţia de preşedinte al României (...) [...] The post Ciolacu la Antena 3. Reacţii: ”Ne-au călcat sufletele în picioare” appeared first on Cotidianul RO.

”Moartea” The Washington Post sau reînvierea presei independente?

The Washington Post revine la tradiția abandonată în urmă cu aproape o sută de ani de a nu susține vreun candidat la Casa Albă [...] The post ”Moartea” The Washington Post sau reînvierea presei independente? appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.