Lasconi, trimisă de Ciucă să vadă ”care sunt problemele din USR”

Lasconi, trimisă de Ciucă să vadă ”care sunt problemele din USR”
📅 2024-09-08

Nicolae Ciucă a declarat că Elena Lasconi ”nu a reuşit să vadă cu adevărat toată perspectiva” de la nivelul unui lider de partid și o invită să vadă ”care sunt problemele din interiorul USR şi după aceea să dea sfaturi celorlalţi lideri politici”. 

„Dacă nu mă înşel, mâine, doamna Elena Lasconi – pe care o felicit încă odată – împlineşte o lună de când a preluat conducerea partidului USR şi cred că în această lună nu a reuşit să vadă cu adevărat toată perspectiva de la acest nivel politic şi eu cred că dumneaei are în continuare timp şi preocuparea necesară să vadă care sunt problemele din interiorul USR şi după aceea să dea sfaturi celorlalţi lideri politici. Când vine vorba de igienizare, eu cred că cea mai bună soluţie pentru această operaţiune au folosit-o românii la alegerile locale şi vedem care este nivelul pentru fiecare dintre noi. Şi mă opresc aici”, a spus Nicolae Ciucă, la B1 Tv, întrebat despre declaraţia Elenei Lasconi referitoare la necesitatea unei igienizări în cadrul PNL.

„Rămân în continuare deschis la dialog. Este important să realizeze că PNL este cea mai puternică forţă politică de dreapta. Dacă ne uităm un pic în istoria PNL putem să spunem că este un brand, inclusiv la nivelul UE. Există disponibilitate pentru dialog, dar nu săptămâna aceasta. Mai vedem cum sunt declaraţiile viitoare”, a afirmat Ciucă.

Lasconi a anunţat luni că va avea o întâlnire cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, în cursul acestei săptămâni 

„Am luat legătura şi săptămâna asta o să discutăm. (…) O să văd ce doreşte domnul Ciucă să discutăm. Eu o să ascult, nu o să mă duc cu nişte idei, nişte scenarii pe care mi le imaginez. O să ascult, să vedem ce are de spus, dar în momentul acesta nu simt că putem merge într-o alianţă. E nevoie de o igienizare în PNL. Nu se pot detaşa de PSD”,

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Invazie de gunoi mediatic

Sunt nenumărate televiziunile, ziarele și site-urile în care ai sentimentul că, în loc de știri și opinii, dai numai peste resturile pe care le descarcă mașinile de [...] The post Invazie de gunoi mediatic appeared first on Cotidianul RO.

Ciolacu face inspecție în școli: „Și anunţat, şi neanunţat”

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că va efectua în aceste zile mai multe vizite, inclusiv inopinate, în şcolile din România, pentru a vedea modul în care acestea [...] The post Ciolacu face inspecție în școli: „Și anunţat, şi neanunţat” appeared first on Cotidianul RO.

Ion Țiriac a trecut violent la atac: Serena Williams trebuia să fie moartă prin spitale!

Miliardarul Ion Țiriac este recunoscut pentru adversitatea pe care o are față de multipla campioană americană la tenis, [...] The post Ion Țiriac a trecut violent la atac: Serena Williams trebuia să fie moartă prin spitale! appeared first on Cotidianul RO.

(VIDEO) Incendiu devastator: Șapte case făcute scrum

Un incendiu de vegetaţie uscată pornit pe păşunea dintre localităţile Lăpuşel, Coltău şi Arieşu de Pădure şi scăpat de sub control s-a extins, [...] The post (VIDEO) Incendiu devastator: Șapte case făcute scrum appeared first on Cotidianul RO.

Femeie înjunghiată într-un magazin din Constanța

O femeie a fost înjunghiată de concubinul ei, sâmbătă după-amiază, în incinta unui magazin din municipiul Constanţa, autorul fugind apoi de la locul faptei [...] The post Femeie înjunghiată într-un magazin din Constanța appeared first on Cotidianul RO.

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..