Lasconi reclamă presiuni: Au fost mai multe încercări

Lasconi reclamă presiuni: Au fost mai multe încercări
📅 2025-01-31

Președinta USR, Elena Lasconi, declară că în nicio ședință a Biroului Național al partidului nu a fost abordată chestiunea retragerii sale din cursa prezidențială.

Ea a menționat că este ‘o luptătoare’, în ciuda încercărilor care au vizat scoaterea ei din competiția electorală.

‘Eu cred că colegii mei din USR mă susțin. Cel puțin eu numai la televizor am auzit că există unii care nu m-ar susține. Nu mi-a spus nimeni vreodată, nu am discutat niciodată în ședințele Biroului Național – și am avut câteva de când s-au anulat alegerile – în care să se discute că ar trebui să mă retrag eu. Și ar fi ciudat, pentru că sunt și președintele partidului și am făcut un scor istoric pentru USR: să ajungi în turul doi… Ar fi destul de ciudat. Nu am aceste informații. Eu cred că, cumva, sunt induse, tocmai pentru a pune presiune pe mine să ies. Au fost mai multe încercări de a mă scoate din această cursă pentru prezidențiale, dar eu sunt o luptătoare. (…) Și după, dar și înainte (au existat încercări, n.r.)’, a spus Lasconi, pentru B1 Tv.

Întrebată dacă este posibilă o retragere din partea ei sau a lui Nicușor Dan, lidera USR a replicat că ‘este posibil orice’. Totodată, și-a exprimat convingerea ca va mai avea întâlniri cu primarul Capitalei, Nicușor Dan, în perioada următoare.

‘Noi o să comandăm sondaje, o să facem focus grupuri. Eu sunt deschisă dialogului. Întotdeauna am avut ușa deschisă și telefonul la îndemână. Sută la sută ne vom mai întâlni’, a precizat Lasconi.

De asemenea, a explicat de ce a declarat, miercuri, că nu ea este ‘intrusul’ în cursa pentru alegerile prezidențiale.

‘Presa a încercat prin întrebări să-mi sugereze mie să mă retrag. Și eu am spus că nu sunt o intrusă. Asta era de fapt explicația. Pentru că eu am trecut deja printr-o campanie la prezidențiale și am ajuns în turul doi. Consider că a fost o decizie abuzivă a Curții Constituționale, pentru că noi nici în acest moment, după atâta timp, nu avem o dovadă clară de intervenție a unui stat străin la alegerile prezidențiale din România, nu avem niciun vinovat, nu e nicio anchetă. Toată lumea tace. Nu s-a schimbat nimic și, practic, nu se întâmplă altceva decât să se inflameze și mai mult valul izolaționist. Pentru că oamenii nu mai au încredere în instituțiile statului, în politicieni. Nu mai au încredere în nimeni’, a afirmat ea.

Președinta USR a mai apreciat că, din cauza ‘dezamăgirii’ cetățenilor, este posibil să existe o prezență mai mică la următoarele alegeri.

‘Am discutat cu oameni pe stradă, care spun că nu mai văd de ce să se ducă la vot, că votul lor nu contează. Mai ales în diaspora, pentru că s-a anulat în timp ce se vota, m-au sunat oameni care au mers 200 și ceva de kilometri ca să voteze, în mai multe locuri din lumea asta. Nu le venea să creadă ce trăiesc’, a spus Lasconi.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Explicațiile lui Călin Georgescu după ce i-a jignit pe românii din Diaspora

Călin Georgescu a reacționat după ce au fost făcute publice declarații ale sale în care îi numește pe românii care lucrează în străinătate s „sclavi” și „analfabeți”. [...] The post Explicațiile lui Călin Georgescu după ce i-a jignit pe românii din Diaspora appeared first on Cotidianul RO.

Lasconi reclamă presiuni: Au fost mai multe încercări

Președinta USR, Elena Lasconi, declară că în nicio ședință a Biroului Național al partidului nu a fost abordată chestiunea retragerii sale din cursa prezidențială. [...] The post Lasconi reclamă presiuni: Au fost mai multe încercări appeared first on Cotidianul RO.

FCSB, înfrângere în fața a 50.000 de spectatori

Campioana României, FCSB, și formația engleză Manchester United se înfruntă pe Arena Națională din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa [...] The post FCSB, înfrângere în fața a 50.000 de spectatori appeared first on Cotidianul RO.

„Anvelopă” pentru pensionari în bugetul pe 2025

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că probabil sâmbătă va avea loc ședința de Guvern în care va fi aprobat bugetul pe anul 2025, iar joi seară proiectul de [...] The post „Anvelopă” pentru pensionari în bugetul pe 2025 appeared first on Cotidianul RO.

Nicușor Dan, despre cazul Șoșoacă: „Nu mi se pare corect”

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a apreciat joi că respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale de către Curtea Constituțională a fost o [...] The post Nicușor Dan, despre cazul Șoșoacă: „Nu mi se pare corect” appeared first on Cotidianul RO.

Ce a moștenit primarul Sectorului 1 de la Clotilde Armand

Primarul Sectorului 1 a susținut astăzi prima conferință de presă de la preluarea mandatului, prezentând situația financiară critică găsită la nivelul administrației [...] The post Ce a moștenit primarul Sectorului 1 de la Clotilde Armand appeared first on Cotidianul RO.

Statul român este bolnav, doctorul – impostor, iar tratamentul este inexistent

Închipuiți-vă, dragii mei, că noi toți, cei 19 milioane de români suntem acționari la o firmă imensă, [...] The post Statul român este bolnav, doctorul – impostor, iar tratamentul este inexistent appeared first on Cotidianul RO.

Rusia va discuta cu Trump, nu și cu ”paraziții strategici” europeni

Trump nu are interes să negocieze pornind de la termenii Rusiei, consideră analiștii ruși. Totuși, dacă vor fi negocieri, ele vor fi peste capul europenilor, considerați în Rusia instigatori la război [...] The post Rusia va discuta cu Trump, nu și cu ”paraziții strategici” europeni appeared firs...

Ciolacu: ”Foarte puțin probabil” ca PSD să aibă un alt candidat

Prim-ministrul a fost întrebat cum comentează faptul că există voci în PSD, printre care se numără și fostul deputat Radu Cristescu, care contestă candidatura [...] The post Ciolacu: ”Foarte puțin probabil” ca PSD să aibă un alt candidat appeared first on Cotidianul RO.

Un județ din România impune pe drumuri propria rovinietă

Tarifele de liberă trecere pentru mai multe drumuri din județul Brașov, cunoscute și sub denumirea de 'rovinieta de Brașov', vor intra în vigoare din [...] The post Un județ din România impune pe drumuri propria rovinietă appeared first on Cotidianul RO.

Good News

Only good and positive news.