Nu mai pot să tac. Este deja prea mult. Tot mai mulți bat câmpii în fel și chip despre Călin Georgescu.Treaba lor. Dar să nu se atingă și de academicianul Mircea Malița.
Am susținut un doctorat dificil sub îndrumarea dlui academician Mircea Malița și nu pot tolera terfelirea uneia dintre cele mai luminate minți ale țării noastre din perioada contemporană.
Deunăzi, liderul unui partid de guvernământ, Kelemen Hunor, a comis un sacrilegiu. A vrut să lovească și el în Călin Georgescu, ca nu cumva să rămână mai prejos de morsa competentă. Sau i s-a dat ordin să intre în horă?
Referindu-se, hodoronc-tronc, la rețeaua de spionaj extern condusă în Franța, între anii 1958-1968, de fostul general de securitate Mihai Caraman, Kelemen a declarat la o publicație maghiară că Georgescu „a aparținut acelei rețele în mod dovedit (s.m.), el a și declarat că mentorul său a fost Mircea Malița, care Malița poate fi descris prin reteaua Caraman (s.m.)”.
Declarația lui Kelemen a pârjolit instantaneu ecranele și site-urile propagandei precum flăcările în California. „Dezvăluiri incredibile despre legăturile lui Călin Georgescu cu fosta Securitate. Ar fi făcut parte din rețeaua spionului infiltrat în NATO”, titrează un site din sistem.
Mai josnic decât a spune că acad.Mircea Malița „poate fi descris prin rețeaua Caraman” nu cred că poți să fii.
Mircea Malița „poate fi descris” prin opera sa impresionantă, prin școala științifică pe care a creat-o în domenii interdisciplinare ale matematicii, prin pecetea de profesionalism pe care a lăsat-o asupra instituțiilor de înalt nivel științific sau diplomatic pe care le-a onorat și l-au onorat la rându-le. Și-a susținut doctoratul cu o lucrare despre „Modele matematice pentru negocieri”, o abordare în premieră la acea vreme. A fost profesor la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, titular al cursurilor de „Modele matematice în ştiinţele sociale” și de „Logică şi inteligenţă artificială”.
Nu enumăr aici titlurile sale științifice ori pe cele ale operelor sale de matematician, diplomat şi eseist. Ar ocupa prea mult spațiu și chiar titlurile ar cuprinde cuvinte neînțelese de mulți.
Nu pot să tac. Dar ce să-i spun lui Kelemen Hunor? Nu-mi stă în fire să jignesc. Dar lucrurile trebuie puse la punct. Suntem unde suntem ca țară pentru că ani în șir ne-am lăsat călcați în picioare de o prostocrație aflată în continuă expansiune. Proștii se trag unii după alții. Spirala normală este total opusă, cea în care oamenii deștepți se înconjoară de oameni mai deștepți decât ei înșiși.
Ce-aș putea să-i spun dlui Kelemen fără să-l jignesc? În 2000 începea primul mandat de parlamentar, acum l-a început pe-al șaptelea. Un sfert de veac pe creasta valurilor, ca libelula din lac, fără să-și ude aripile.
Ce să-i spun? Că el, ca absolvent de medicină veterinară, „n-are organ” să înțeleagă opera și personalitatea lui Mircea Malița? Că s-a compromis intrând în propaganda securistoidă de la A3, U.M. DIGI și PontaTV? Că însăilarea prin care leagă un om, Călin Georgescu, care avea 6 ani când Caraman era expulzat din Franța, de biografia altui om, Mircea Malița, care la acea dată era ministru adjunct al Afacerilor Externe, este cusută cu ață putredă?
Cu toată logica la care ar îndemna cronologia, totuși un site titrează: „Călin Georgescu a facut parte din rețeaua înființată de Mihai Caraman, fostul spion instalat de Regimul Iliescu în fruntea SIE in 1990. Dezvăluirea a fost făcută de președintele UDMR, Kelemen Hunor”.Puțin Iliescu nu strică în acest borș…
Subiectul acestor însemnări nu este Călin Georgescu. Și nici Kelemen.
Subiectul acestor însemnări este o datorie de conștiință. Aceea de a spune că avem o imensă obligație de a ne apăra valorile.
În ceea mă privește, am absolvit – cu toate proporțiile de rigoare și la peste patru decenii distanță – aceleași facultăți ca dl. academician Mircea Malița. Student fiind, dormeam sub pernă cu volumele sale „Aurul cenușiu”.
Încă din liceu am avut șansa să ascult conferințele academicianului Grigore Moisil, care a venit special să ne vorbească într-o tabără a liceenilor finaliști la olimpiada de matematică. În studenție, am avut șansa să fiu primit în cîteva rânduri de acad. Octav Onicescu, de asemenea absolvent al facultăților de Științe și de Filozofie din București. Făcuse studiile de matematică cu Gheorghe Țițeica, Dimitrie Pompeiu și Traian Lalescu și cele de filozofie cu Constantin Rădulescu-Motru și P. P. Negulescu. Niște nume care fac cât bibliotecă. Îl întrebam despre aceștia și mă lumina ce-nseamnă matematica și ce-nseamnă filosofia și ce-nseamnă relațiile dintre ele.
Tot în acei ani l-am cunoscut, acasă la acad. Onicescu, pe unul dintre discipolii săi, fost student de elită. Se numea Mihai Botez, disidentul de mai tîrziu și fostul ambasador la ONU și la Washington după 1990.
Începusem să colaborez la revistele studențești și eram în căutarea unor astfel de personalități pe care să le pot aduce, cât de cât, în prim-plan. Mai ales că matematicienii nu prea erau răsfățați cu publicitatea. Mihai Botez era o minte sclipitoare, cu verb cuceritor și idei scânteietoare. Avea o privire albastră cât o fereastră deschisă spre cer. Și-a susținut teza de doctorat la 26 de ani, după care a fost numit director la Centrul de Cercetări Prospective (exista așa ceva) , iar peste câțiva ani la conducerea Centrului Internațional de Metodologie a Studiului asupra Viitorului și Dezvoltării (exista și așa ceva).
Peste alți câțiva ani l-am cunoscut pe academicianul Solomon Marcus, cu care am avut o îndelungată, onorantă și instructivă colaborare la revistele Viața Studențească și Amfiteatru. Acad. Solomn Marcus susținea o rubrică săptămânală prin care făcea matematica mai ușor „ingurgitabilă” , prezentând într-un limbaj ușor de înțeles cercetări interdisciplinare despre lingvistica matematică, poetică, semiotică, filosofie, istoria științei și a educației.
Discipolul acad. Marcus avea să fie un tânăr, la acea vreme, astăzi reputat matematician cu studii interdisciplinare în teoria limbajelor formale și aplicațiile sale, lingvistică computațională, calcul bazat pe ADN și calcul celular/membranar. În plus, Acad. Gheorghe Păun este și cel care a adus în România jocul de Go. De câțiva ani s-a retras în orașul său natal, unde a devenit reperul unei admirabile mișcări culturale, susținută de o revistă lunară pe o realizează, editează și difuzează și care se cheamă chiar așa, „Curtea de la Argeș”.
Acest filon de preocupări științifice interdisciplinare a reunit minți strălucite din diferite generații – Onicescu, Moisil, Marcus, Malița, Botez, Păun – care au dat matematicii universalitatea unei științe deschizătoare de drumuri în multe alte domenii, care se întind până la tehnologiile înnebunitore de astăzi.
Aceste rânduri nu sunt despre Călin Georgescu. Sunt scrise dintr-o nevoie de atitudine, care este una dintre cele mai acute în societatea noastră. Cu atât mai mult de o atitudine fără echivoc în fața terfelirii valorilor.
De pe frontipiciul existenței noastre n-ar trebui să lipsească imaginea unor oameni care ne-au marcat destinele ca oameni și ca națiune. Astfel de oameni nu trebuie amestecați în mocirla securistoidă care se toarnă cu găleata din ecranele televiziunilor.
Despre Călin Georgescu nu-mi fac nici griji, nici iluzii. Destinul acestui om pare pecetluit. Din trompetele propagandei răzbate horcăitul rinocerilor care invadează orașul sub steagul democrației. Al uneia „administrate”. Sau, cum se mai spune, al unei „dictaturi democratice”.
Asistăm la un bolșevism renăscut sub semn schimbat. Euroatlantiștii de acum sunt la fel de mulți ca amicii URSS din deceniul șase. Cu același patos, cu aceeași devoțiune, cu același deficit de caracter.
Cine în anii 50 asculta la galene „Vocea Americii” era săltat noaptea și trimis la canal. Guvernul „democrației administrate” din zilele noastre tocmai ce a dat o ordonanță de urgență prin care simpla postare pe TikTok este considerată un atentat la „calea euroatlantică”. Galenele care ne aduceau vești de peste gârlă sunt înlocuite acum cu tiktok-ul ce ne-ar aduce „interferențe” de la Kremlin.
Este problema celor care gândesc astfel. Și a istoriei care-i va judeca vreodată. Studiourile tv s-au transformat în mașini de tocat carne. Niște tribunale inchizitoriale dau seară de seară verdicte de ardere pe rug a unui om.
Deocamdată, după cum se vede și multă presă occidentală constată, în România e arsă pe rug democrația.