Boboteaza marchează ultima zi din ciclul sărbătorilor de iarnă și este dedicată purificării mediului înconjurător, în special sfinţirii apelor.
Sărbătoarea aminteşte de Botezul Domnului în apa Iordanului, la vârsta de 30 de ani, înainte de a începe activitatea publică.
La Bobotează se săvârşeşte slujba de sfinţire a apelor – Agheasma Mare.
Apa sfinţită de Bobotează se ia dimineaţa, pe nemâncate, până la Odovania praznicului Botezului Domnului din data de 14 ianuarie. Apoi, Agheasma Mare se păstrează în case şi se ia în afara acestor zile binecuvântate de Biserică doar cu acordul preotului duhovnic.
Sărbătoarea Botezului Domnului precede ziua în care în Biserica Ortodoxă este pomenit Soborul Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului.
De pe Dealul Mitropoliei, Preafericitul Părinte Daniel le-a vorbit credincioşilor ortodocşi prezenţi la slujbă despre botezul Domnului afirmând că reprezintă temelia botezului creştin.
„Botezul Domnului în Iordan este temelia botezului creştin. De aceea, noi, astăzi, prăznuim pomenirea Botezului Domnului Iisus Hristos în apele Iordanului, dar şi înnoirea propriului nostru botez. Din acest motiv, apa sfinţită în ziua sărbătorii Botezului Domnului este gustată de creştini şi ei sunt stropiţi cu această apă pentru a-şi aminti de botezul lor în numele Sfintei Treimi. Astăzi noi ne aducem aminte de Botezul Domnului şi de propriul nostru botez când am fost copii şi am fost botezaţi de către preot, iar Crezul a fost rostit de naşi”, a spus Patriarhul Daniel.
Ne aducem aminte şi de botezul poporului român.
„Poporul român nu a fost botezat la comanda conducătorului poporului (cneaz sau rege), ci printr un proces lent, început de Sfântul Apostol Andrei. (…) În timp ce ne formam ca popor nou din geto-daci şi romani, ne-am creştinat.
Creştinarea poporului român a fost lentă şi profundă şi ea l-a ajutat să păstreze credinţa apostolică în timpul invaziei popoarelor migratoare şi a puterilor ostile”, a arătat Patriarhul.
Sfinţirea Agheasmei Mari „se săvârşeşte numai în legătură cu Sărbătoarea Botezului Domnului”, a subliniat patriarhul, care a susținut că aceasta este „sfinţitoare, vindecătoare şi eliberatoare”.
Înaltul ierarh ortodox a oficiat, luni, slujba de Sfinţire Mare a Apei la Catedrala Patriarhală împreună cu Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul şi cu Episcopul de Erzurum (Patriarhia Antiohiei), Qais Sadiq.
Agheasma Mare a fost sfinţită în pridvorul Reşedinţei Patriarhale, după care credincioşii prezenţi la slujbă au fost binecuvântaţi prin stropire cu aceasta.
În premieră, la sărbătoarea din acest an, Agheasma Mare a fost distribuită în sticle, luni, începând cu ora 7,00, la Baldachinul Sfinţilor de lângă Catedrala Patriarhală.