Luni, 6 ianuarie, se împlinesc 265 de ani de la nașterea lui Ioan Budai-Deleanu, scriitor, filolog, lingvist, istoric și jurist, reprezentant de marcă al Școlii Ardelene, un luptător pentru drepturile și emanciparea culturală a românilor din Transilvania, cunoscut publicului din România prin opera sa remarcabilă, „Țiganiada”. În unele țări din Europa occidentală, remarcabilele sale Tratate juridice, cum sunt „Rândueala judecătorească de obște”, „Pravila de obște asupra faptelor rele și pedepsirea lor”, „Carte de pravilă ce cuprinde legile asupra faptelor rele”, „Codul penal” (1807) şi „Codul civil” (1812) sunt temei pentru legislațiile actuale.
Alexandru Papiu-Ilarian, făcea o referire excepţională la memoria lui Ioan Budai – Deleanu de la tribuna Societăţii Academice Române, la 9 septembrie 1870: „Când românii, guvern şi naţiune, se vor pătrunde de marele adevăr că ştiinţa este puterea, când măcar secţiunea filologică şi cea istorică a Societăţii Academice Române vor fi pe deplin organizate şi, mai cu seamă, când vor dispune de fonduri necesare, una din primele lor datorii va fi de a eterniza şi memoria acestui literat, publicându-i operele pentru folosul comun”, Alexandru Papiu-Ilarian.
Date cronologice:
Ioan Budai – Deleanu s-a născut la 6 ianuarie 1760 (ziua naşterii este incertă încă), în familia protopopului greco-catolic Solomon Budai din Cigmău. Era întâiul născut printre cei zece copii ai preotului greco-catolic Solomon Budai. Casa în care a venit pe lume și a copilărit viitorul autor al „Țiganiadei” s-a năruit, mai demult. Din acel edificiu părintesc, nu au mai rămas decât câteva pietre din temelie, însă, la numai câțiva metri, pe zidul școlii din localitatea natală, pe o placă de marmură albă, se poate citi inscripția: „În acest loc s-a aflat casa în care s-a născut poetul Ion Budai-Deleanu…”.
Între 1780 până la 1856 parohia din Cigmău număra cinci preoți Budai. Budai-Deleanu a avut un frate secretar tesaurisat în Sibiu, un alt frate impiegat la oficiul salinelor din Oradea Mare și se presupune că un alt frate a fost preotul Salamon Budai din Cigmău, în perioada 1780-1800, iar întâia școală din Cigmău se deschide în 1849 în casa învățătorului Petru Budai.
A făcut studii elementare la Cigmău. Între 1772-1777, junele Budai „alias Deleanu” a studiat la vestitele școli greco-catolice ale Blajului, unde a dobândit și primele noțiuni de poetică, alături de temeinice cunoștințe de limba latină. De menționat că l-a avut profesor, la disciplina Retorică, pe Ignatie Darabant, viitorul Episcop de Oradea, iar printre colegi, pe Samuil Vulcan (ajuns episcop la Oradea) și pe Efrem Klein, vărul lui Samuil Micu-Klein.
Începând cu toamna anului 1777, la șaptesprezece ani împliniți, după absolvirea cu rezultate eminente a gimnaziului blăjean, fără a avea vreun sprijin financiar deosebit se înscrie la Facultatea de Filosofie a Universității din Viena, pe care a și absolvit-o, în numai doi ani. Lipsit de vreun ajutor din partea familiei (mai avea 9 frați și surori mai mici, acasă), el și-a dat seama că își putea asigura, fără griji, șederea la Viena. Astfel, a cerut înmatricularea ca „alumn” la Seminarul Greco-Catolic „Sancta Barbara”, unde este primit ca bursier la Teologie, în primăvara anului 1778. Aici, îi va fi avut drept colegi, pe compatrioții Samuil Micu-Klein, Samuil Vulcan și Ioan Para din Silvașul hațegan, acesta din urmă contribuind la redactarea „Supplex Libellus Valachorum”. Și tot atunci, i-a cunoscut pe Petru Maior și Gheorghe Șincai, veritabilii corifei ai „Școlii Ardelene”.
Anii studenției lui Ioan Budai-Deleanu în metropola imperială, respectiv perioada 1777-1783, s-au aflat sub semnul reformelor iluministe promovate de către împărații Maria Theresia și Iosif al II-lea. Încă de atunci, s-a vădit a fi înzestrat cu vocația de lexicograf, deoarece el a devenit un „adunător de cuvinte”, proiectând un lexicon românesc-nemțesc. Între 1778-1779, Budai a audiat cursul de „Științe politice” și „Știința statului”, ținute de vestitul profesor Joseph von Sonnenfels, fostul mentor al Împăratului Iosif al II-lea. Și, tot în mediul universitar, a aprofundat cursuri pluridisciplinare de: fizică, matematică, istorie, numismatică, arheologie, heraldică, genealogie, statistică, geografie, estetică, hermeneutică, drept.
Obține titlul de doctor în filosofie. Câștigă o solidă cultură umanistă și adâncește studiul limbii latine și învață limbile germană, franceză și italiană. În timpul studiilor de la Viena, proiectează întocmirea unui lexicon, în 10 volume, pentru care culege material. Este unul din reprezentanții de frunte ai Școlii Ardelene. În timpul studiilor de la Viena i-a cunoscut pe Samuil Micu, Petru Maior și pe Gheorghe Șincai. A împărtășit convingerile iluministe ale acestora.
Între anii 1777 şi 1779 a urmat Facultatea de Filozofie, apoi a trecut la Facultatea Catolică de Teologie (1780 – 1783) ca bursier, pe care a absolvit-o în chip strălucit, având se pare şi doctoratul în teologie (probabil la Erlan). A funcţionat apoi ca psalt, ajutor de cantor, iar în anii 1785 – 1786 ca slujbaş al bisericii Colegiului Sfânta Barbara. Sporadic a lucrat şi copist la Ministerul de Război. In perioada cât a stat la Viena, el îi cunoaşte aici pe corifeii Şcolii Ardelene şi pe Samuel Vulcan şi intră în contact cu literatura universală şi cu marile curente de idei ale vremii. întreaga sa cultură filozofică şi literară întemeiată pe solide studii urmăreşte asimilarea ideilor înaintate din ideologia iluministă a vremii, apetenţa pentru raţionalismul naţional, îi sporesc ataşamentul pentru cauza dreaptă a poporului său şi-i limpezesc drumul pe care îl va urma. Acum a învăţat şi a aprofundat studiile privind stăpânirea mai multor limbi străine, în special limba latină, italiana, franceza şi germana, în această perioadă a devenit posesor al unei formaţii iluministe, la început cu implicaţii iozefiniste austriece, iar mai apoi mai radicale sub înrâurirea Revoluţiei Franceze, după 1789.
Această epocă fecundă a fost umbrită de un scurt interval cu urmări decisive pentru viaţa scriitorului. El a încercat să se stabilească în Transilvania şi s-a reîntors la Blaj, unde a funcţionat puţin timp ca profesor şi ca prefect de studii la seminarul unde a fost elev. Dar datorită mai ales ostilităţii episcopului Ioan Bob Vlădică, egoist şi ipocrit, Ioan Budai – Deleanu nu s-a mai hirotonisit. Prigonit, a părăsit Blajul şi s-a înstrăinat pentru totdeauna la Liov în Galiţia, unde în 1787 a reuşit prin concurs să ocupe postul de secretar al tribunalului provincial.
Din iunie 1790 până în februarie 1791 sau doar până la sfârşitul anului, scriitorul a lipsit din Liov fără concediu încuviinţat. Nu se ştie precis nici unde a fost şi nici ce a făcut în această perioadă de timp.
Se presupune că ar fi fost la Budapesta şi Viena pentru studii dar şi că a venit în Transilvania unde cu alţi fruntaşi ardeleni ar fi luat parte activă la luptele naţionale şi la pregătirea ori doar la elaborarea cunoscutului „SUPPLEX VALACHARUMUS TRANSILVANIE”,
Reîntors la Liov, prin 1793 s-a căsătorit cu Mariana de Mikalaieweze dintr-o familie de armeni galiţieni şi a avut trei copii, două fete – Suzana (n. 1794), Eufrosina (n. 1795) şi un fiu despre care lipsesc datele.
În 1796 Ioan Budai – Deleanu a fost avansat consilier la Curtea de Apel, funcţie păstrată până la sfârşitul vieţii. În anul 1806 a fost numit şi asesor de tribunal pentru cauze miniere. A murit la Lwov, capitala Galiţiei la 24 august 1820 – localitate în care a trăit 30 (treizeci) de ani.
Aceşti ani petrecuţi la Liov, nu l-au izolat de oamenii şi realităţile din ţara sa – Transilvania, iar faptul că Iosif al II-lea a alipit şi Bucovina la Imperiul Habsburgic l-a făcut să trăiască şi alături de o puternică comunitate românească, cu intelectuali ca Petru Aron de Bistra sau bucovineanul Theodor Răsoace , tălmaci gubernial de limba română.
Anii petrecuţi în Liov, unde mediul cultural era favorabil preocupărilor scriitoriceşti a reprezentat şi epoca rodnică a elaborării operei literare . Astfel tenacele ardelean de la Cigmău şi Blaj, devenit cărturarul luminat de la Viena devine acum scriitorul român de mare prestigiu.
Scrierile lui Ioan Budai – Deleanu sunt numeroase şi din domenii diverse, lucrări cu caracter pedagogic, juridic, istoric, etnografic, opere lingvistice şi literare. în domeniul pedagogic a tradus în limba română o scriere pedagogică germană numită şi „Cartea trebuincioasă pentru dascăli” – 1795, apoi traduce şi adoptează opere de legislaţie – lucrări de drept sau de procedură penală.
Lucrările istorice, redactate exclusiv în limba latină şi rămase toate în manuscris, arată dorinţa autorului, realizată doar parţial, de a alcătui o vastă operă consacrată originii popoarelor din Transilvania.
Ioan Budai – Deleanu a lăsat moştenire şi multe scrisori lingvistice, studii de gramatică, teorii ale ortografiei româneşti şi mai multe dicţionare proiectate în 10 (zece) volume pentru limba română şi limbile latină, greacă, italiană, franceză şi germană.
Asemenea preocupări multiple în vaste sectoare de activitate precum şi ideile care l-au animat în acţiunile de apărare a drepturilor şi prestigiului neamului românesc, fac din Ioan Budai – Deleanu un ilustru reprezentant al Şcolii Ardelene. Din păcate scrierile sale, aproape toate în manuscris nu au putut fi cunoscute la vremea lor decât în mică măsură. Ele dovedesc însă erudiţia, interesul, opiniile şi atitudinile autorului care a fost un spirit lucid şi incisiv, alimentat de o vastă cultură clasică şi umanistă.
Elaborează numeroase lucrări, cele mai multe rămase însă în manuscris, și publicate – doar în parte – mult după moartea sa. Îl preocupă domenii variate: drept, pedagogie, istorie, etnografie, lingvistică și literatură. La scrierile originale se adaugă traduceri de opere legislative și literare.
Autorul primei epopei în limba română, „poemationul eroi-comic” Țiganiada sau Tabăra țiganilor, ediție definitivă de Jacques Byck, 1800-1812. Opera sa reprezentativă (poemul eroi-comic „Țiganiada”) tratează un subiect alegoric cu tendințe satirice antifeudale și anticlericale. Un alt poem satiric Trei viteji, rămas neterminat, valorifică motive din „Don Quijote” de Cervantes.
La capătul zbuciumatei sale vieți, în data de 9 iulie 1820, cu numai câteva săptămâni înainte să închidă ochii pentru totdeauna, cărturarul a fost înnobilat, cu titlul „de Cigmău” („von Csikmo”).
Ioan Budai Deleanu a trecut în eternitate, la Liov, în ziua de 24 august 1820, la vârsta de doar 60 de ani, fiind înmormântat în cimitirul „Cmentarz Lyczakowski”.
Opere Literare:
Țiganiada sau Tabăra țiganilor, Iași, În revista „Buciumul Român” I, 1875; II, 1877; Trei Viteji, poem satiric, București, Ed. Ancora, 1928.
Opere lingvistice:
Temeiurile gramaticii românești, manuscris, 1812; Dascălul românesc pentru temeiurile gramaticii românești, lucrare neterminată, manuscris (tipărită parțial de Gh. Bulgăr, București, 1957); Teoria ortografiei românești cu litere latinești, manuscris, ciorna unei scrisori ample; Fundamenta grammatices linguae romanicae seu ita dictae valachicae, 1812; Lexicon românesc-nemțesc și nemțesc-românesc, Liov, 1818; Scrieri lingvistice, București, 1970.
Opere istorice:
De originibus populorum Transylvaniae; De unione trium nationum Transylvaniae; Kurzgefasste Bemerkungen über Bukovina (publicată, în traducere românească, cu titlul „Scurte observații asupra Bucovinei” în „Gazeta Bucovinei” IV, 1894); Hungaros ita describerem; „Hungari vi armorum Transylvaniam non occuparunt”.
Opere juridice:
Rândueala judecătorească de obște, Viena, 1787, traducere; Pravila de obște asupra faptelor rele și pedepsirea (a pedepsirii) lor, Viena, 1788, traducere; Carte de pravilă ce cuprinde legile asupra faptelor rele, Cernăuți, 1807, traducere; Codul penal, Liov, 1807; Codul civil, Liov, 1812.
Opere pedagogice:
Carte trebuincioasă pentru dascălii școalelor de jos, Viena(?), 1786.
Pentru cinstirea lui Ion Budai Deleanu:
În orașele Arad, București, Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu și Timișoara, câte o stradă poartă numele de strada Ion Budai Deleanu. Casa de cultură din Geoagiu îi poartă numele: Casa de cultură Ioan Budai Deleanu Geoagiu.
Surse: Ion Budai-Deleanu, Brockhaus Enzyklopädie; Dicționarul literaturii române de la origini până la 1900, Ediția a II-a, Editura Academiei și Editura GUNIVAS, 2008; G. Călinescu – Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1941; Istoria Literaturii Române, vol. II – De la Şcoala Ardeleană la Junimea – Editura Academică R.S.R. – Bucureşti 1968; Dorin Petresc „In memoriam IOAN BUDAI-DELEANU, la bicentenarul morții sale (1820-2020)”, Ziarul Hunedoreanului 24 august 2020.