Invazie de gunoi mediatic. Sunt nenumărate televiziunile, ziarele și site-urile în care ai sentimentul că, în loc de știri și opinii, dai numai peste resturile pe care le descarcă mașinile de cărat gunoaie. O producție rezultată din fabricile de bîrfe. Ca la Glina, ca la Pata Rât, ca într-un tomberon uitat în spatele casei.
Declarații de infractori, de politicieni, de hahalere alături de sportivi victorioși, mici incidente stupide, certuri în trafic, lumînări care anunță dispariția unei mari vedete. Peste tot dai de momeli, de pachete legate cu fundițe colorate țipător sau de lumini de avertisment care nu conțin decît rahați, falsuri sau piese inexistente, vome de prostie și răbufniri de violență.
Nici nu știi dacă ești într-un flux de știri pe Google sau pe TikTok, în care curg de-a valma opinii de curve și analiste de pe centură, observații de șoferi de cursă lungă, explicații de vînzătoare sau pompițe de spălat vaginal.
De toate amestecate cu toate. O vîltoare de observații cretine amestecată cu păreri, filmări aniversare și platinguri de la restaurante de pe cine știe unde. Totul claie peste grămadă, și producătorul de informație, și cititorul, și politicianul, acesta mai fericit că în scurgerea năvalnică de canal colector are și el un loc și i se pomenește numele și, din cînd în cînd, i se distinge fața.
Farse și falsuri nenumărate peste decoruri stricate și resturi de gîndire deteriorată medical. Marea vedetă care a murit este dintr-un serial vechi, difuzat pe cealaltă parte a lumii, prin Oceania, declarația politicianului se întrerupe la jumătate, exact înainte de ce a zis și, dacă vrei să afli, trebuie să mai aduci site-ului o accesare pentru a ajunge la continuare pe același site sau pe altul care se deschide greu (aduce mărirea timpului de lectură) pentru a putea parcurge zicerea neînsemnată.
Tehnici ieftine de pescuit doi cititori într-unul singur, de înșelat la 0,1 bani. Și dacă te riști, te duce la altceva, unde dai peste alte două-trei vorbe goale, peste altă hoție împachetată frumos, în vorbe mari. Invitatul nu a spus nimic nou. Este vorba de o reluare de acum trei sau cinci ani, dar se potrivește.
Cel anunțat că urmează într-o emisiune apare peste o oră, dar nu el în persoană, ci în 30 de secunde de înregistrare dintr-o filmare de acum un an sau doi. Uneori, de un deceniu. Înșelătorii ieftine peste farse, peste falsuri și ambiguități, cu ziariste începătoare care întind mîna la modul proletar și acuzator către o casă și, cu imaginea acesteia pe fundal, te mint în față. O vilă cît un transatlantic, strigă ele. Nimeni nu știe dacă este comanda șefului sau percepția începătorului. Pentru o studentă care n-a părăsit camera de cămin este un vis și o bogăție. Pentru un obișnuit din cartier, este doar casă oarecare. Pentru telespectator, o probă de netăgăduit a corupției celui necercetat. Pentru procurori-un început de anchetă.
Ce fel de presă este aceasta?
Cui folosește?
Care și cîte adevăruri mai pot avea importanță în așa noian de falsuri, de bîrfe, de nimicuri, de incidente ridicate la rangul de „bombe”, de „nucleare”, de de obositor „breaking news”?
Parcă am fi pe marginea estuarului de la gura unui fluviu care își descarcă tot ce-a adunat din inundații într-un ocean exact în locul în care și ziaristul și politicianul și cetățeanul pescuiesc la ce vine alături de borfași, muribunzi și damnați, de rătăciți, nevăzători și funcționari de pripas, localnici la supraviețuire și căutători de aur, de ponturi și de tunuri, starlete și afaceriști veroși, vînători și ceasornicari, colectori de zdrențe și promotori de aparate producătoare de minuni, unde apar și interviuri cu oameni care au murit demult, călătorii rătăciți și proiecte ratate, accidente și abuzuri pe seama copiiilor, înjurături și deliruri de bețivi, toate de-a valma într-o expresie completă a diversității condiției umane, de la banal la eroic, de la derizoriu la monumental, de la esențial la nimicul-nimicului.
O libertate totală în care te poți aștepta la orice și nu poți baza pe nimic.
Cam așa arată ce a rămas din presa română și din consumul atît de necesar de informație. Trăim fără ziare și reviste, fără rețea de distribuție, fără lege, fără reguli și organizații profesionale care să se implice într-o mimimă încercare de reglare a unui dezmăț extrem de pitoresc, dar și distrugător de civilizație.
Ziariștii proști se închină la politicienii proști și difuzează enormitățile funcționarilor indolenți și nepregătiți și toți contribuie pe față la prostirea cetățenilor și toate la un loc dau imaginea de haos, de vapor fără direcție, de sat fără cîini și permit fiecăruia să se refugieze în viața proprie și să se concentreze pe afacerile personale. Să lupte pe cont propriu, să cîștige pe cont propriu, să supraviețuiască, să fie în siguranță și să se poată salva la nevoie, chiar dacă toată corabia se scufundă lent și fără scăpare.
Ce fel de presă mai avem și ce fel de lume politică s-a întins peste țară?
Și ce-i cu populația care îndură toate acestea?