Verde nesfârșit. Păduri continue. Răcoare și aer curat. Drumul prin Letonia, odată intrat în această țară după prăfuita Lituanie, este ca un moment de odihnă pentru ochii tăi de călător obosit care nu se mai satură să respire aerul curat, în scurtele popasuri de la marginea pădurilor nesfârșite.
Așa este. Letonia, care are o populație de puțin peste două milioane de locuitori, se bucură, procentual vorbind, de cele mai întinse suprafețe împădurite dintre toate țările europene, iar asta se vede și din fuga autocarului. Mai ales, se vede imediat că pădurile Letoniei sunt îngrijite. Când și când, la margine de drum, observi puncte de grupare de unde pădurarii și muncitorii forestieri pleacă să îngrijească această comoară de neprețuit a țării.
Dacă tot am vorbit de drum, merită spus că, la fel ca lituanienii, nici letonii nu se bucură de prea mulți kilometri de autostradă. La ce trafic redus au, nici nu cred că au nevoie. Minute întregi, autocarul nu întâlnește nicio mașină, nici pe banda noastră, nici din sens opus. Cred că e o plăcere să conduci, mai ales că, or avea ele doar două benzi, dar șoselele sunt foarte bine îngrijite.
Dacă tot am adus vorba din nou despre șosele, merită precizat că pentru letoni, de fapt, pentru toți balticii, Passatul de zi cu zi al lor e Volvo 60, neapărat break, semn că oamenii acelor părți de lume sunt interesați mai mult de trăinicia și utilitatea lucrurilor și mai puțin de fițele etalării unei bunăstări de multe ori nemeritate, la care se dedau mulți conaționali de-ai mei.
Și mai trebuie spus că, spre deosebire de România, și în Lituania, și în Letonia, și în Estonia despre care voi povesti săptămâna viitoare, mașinile sunt cel mai probabil la mâna a treia, nici măcar la a doua, fiind mai vechi decât cele ale românilor noștri. Și cum am spus mai sus, în marea lor majoritate, suedeze. Nu e de mirare.
La fel cum nu e de mirare când aflăm de la ghidul local că Letonia nu prea e interesată de construcția de autostrăzi, pentru că dorește să limiteze la maxim intervenția asupra naturii, asupra pădurilor în special, inclusiv prin evitarea, pe cât se poate, a hașurării țării cu drumuri de mare capacitate. Și mai aflăm că economia Letoniei este orientată masiv spre domenii de viitor, precum informatica de performanță, robotica și cercetarea tehnologică aplicată, toate, aducătoare de profit consistent.
Tot ca un obicei al zonei țărilor baltice, nici casele din satele Letoniei nu au garduri. Dacă, așa cum vă povesteam acum două săptămâni, în Lituania, doar unele erau străjuite de copaci, restul nici măcar atât, aici aproape toate gospodăriile sunt înconjurate de molizi sau mesteceni binecuvântați de aerul curat și străjuiți de sus de norii vălătuciți de vânturile Mării Baltice, nori care te îndeamnă să ghicește povești nespuse ori povești uitate, despre vremurile când în Letonia trăiau triburile de latvi sau mai târziu, când a fost ocupată de poloni și lituanieni sau despre perioada neagră a anilor în care a făcut parte din URSS.
Probabil că multe au fost păcatele rușilor și în această țară, dacă, după restaurarea independenței din 1991, guvernul local a retras cetățenia sovieticilor care nu au putut dovedi că fac parte din familii ale cărtor trei generații s-au născut pe teritoriul leton, după care i-a trimis peste graniță la ei, în Rusia. Oricum, au rămas destui și aici, cam 20 % din populație fiind ruși care profită și ei de binefacerile Uniunii Europene.
Acum, însă, letonii sunt independenți și își văd de bunăstarea lor pe care și-o construiesc cu îndrăzneală, adoptând politici ale viitorului, dar făcând ca interesul național să primeze.
Cel mai bine, acest lucru se vede din absența marilor lanțuri europene de retail. În afară de Lidl, pe care îl găsești din Florida și până la Moscova, și de Spaar, din Austria, rețele care au prezențe limitate pe piața zonală, la fel ca în celelalte două țări baltice, regulile jocului le fac rețele comerciale autohtone, cum ar fi Yoy, Maxima, Rimi Hiper, Mego sau LaTS. Bravo lor!
Asta am văzut mai ales în Riga, acolo unde am descoperit în primul rând un oraș care te ademenește cu liniștea și parfumul său de ev mediu târziu, și care amintește de vechile legături comerciale cu Liga Hanseatică. Străzile, cu drumul lor întortocheat, te duc spre un centru plin de terase și restaurante, zonă turistică puțin populată. Până la urmă, Letonia nu este o țintă pentru vizitatorii străini, cine știe de ce, poate distanța, poate frigul, nu știu.
Fețele oamenilor par liniștite. Letonii sunt mai veseli și mai joviali ca lituanienii cei încruntați și bosumflați fără motiv. Stând la o cafea pe o terasă, și intrând în vorbă cu o pereche de letoni, aflu că ei vizitaseră deja România. Fuseseră în București, binențeles, în Centrul Vechi, în Brașov, în Cluj și în Maramureș. Și le-a plăcut foarte mult. Le-am răspuns zâmbind că, dacă acum suntem noi la ei, atunci putem spune că scorul este unu la unu, și nu e rău deloc. Ei află despre noi, noi, despre ei și așa se croiește lumea asta, prin călătorii nesfârșite și prin povești adunate de peste tot.
Terminând cafeaua, mergem să intrăm în câteva magazine. Așa am ajuns să intru într-un magazin de spirtoase, loc din care am cumpărat o sticlă de vodkă Moskovskaya. Nu mai văzusem așa ceva din 1977 și tocmai de aceea, când am ajuns acasă, la București, i-am spus soției să o ascundă și să nu mi-o dea decât pe 5 decembrie, de ziua mea.
Curios că se află la vânzare așa ceva, l-am întrebat pe vânzătorul care era și proprietarul magazinului cum de se poate asta, gândind că mărfurile din Rusia sunt supuse embargoului. Mi-a spus că Moskovskaya s-a produs dintotdeauna în Letonia. L-am crezut, pentru că, în anii ’70, când se importa și la noi, pe etichetă scria Made in URSS, nu Made in Letonia, Bielorusia, Moldova sau mai știu eu ce altă republică sovietică. Știți povestea, pantoful stâng se făcea în Uzbekistan, pantoful drept se făcea la Minsk, iar pe etichetă scria URSS.
Ilie Stoian: În Lituania, trebuie să știi rusa ca să te înțelegi cu ucrainenii
Spunându-i că, până în 1980, în România se importa din URSS Ruskaya, Stolichnaya, Moskovskaya și Krepkaya, l-am întrebat cum de s-a făcut că Letonia păstrează marca, drept pentru care vânzătorul mi-a dat o mică lecție de comerț: ”Dacă marca e cunoscută, de ce să nu o folosim, mai ales că noi, letonii, am produs această vodkă!? Ce dacă amintește de Moscova? Bem, ne simțim bine și facem bani!” Corect, am spus eu, bucuros că am putut să cumpăr așa ceva. Am mulțumit, am spus „la revedere!“ și am plecat mai departe, spre faleza fluviului Daugava care taie în două capitala Letoniei.
De acolo, de pe valeză, vezi pe celălalt mal orașul nou. Acolo se fac banii, acolo, unde începe să se ridice un centru de afaceri ai cărui zgârie-nori care încep să se adune an de an îți sugerează dinamica dezvoltării acestei țări și, mai ales, îți spun că letonii vor dori să rivalizeze curând cu estonienii, în privința volumului de afaceri și a profitului realizat.
Se lasă seara. Ești obosit, dar liniștit și bucuros că ai vizitat, chair și în fugă, o țară de la care ai ce învăța. Te îndrepți spre hotel, gândind că poezia verde a pădurilor rimează, iată, cu poezia la fel de verde, dar mult mai cinică, a banilor care se adună, se adună, se adună…
Adormi cu acest gând, așteptând dimineața care te va duce spre Estonia, cea mai bogată dintre cele trei țări baltice.