Realizatoarea Realitatea Plus, Anca Alexandrescu, a vorbit cu Honorius Prigoană, unul dintre fii afaceristului, care a negat informațiile și acuzațiile ce circulă în spațiul public, venind din direcția fostei soții a omului de afaceri.
„(…) E de datoria mea să intervin să spun public despre discuția pe care am avut-o ieri cu Honorius Prigoană pentru memoria domnului Silviu Prigoană pe care vreau să o păstrez așa cum a fost și pentru că merită să se spună adevărul. Am văzut în ultimele zile tot felul de prostii cum că ar trăi, cum că de fapt nu stătea cu actuala parteneră.
Evident, toate sunt niște povești în spațiul public doar pentru audiență și scandal. Nu vreau să fac comentarii despre Adriana, pentru că este mamă și eu sunt mamă de adolescenți și îi înțeleg durerea și supărarea și dorința de a fi alături de copii. Dar, ieri am discutat mult, foarte mult cu Honorius Prigoană la telefon și pot să va spun următoarele lucruri: familia a luat decizia ca timp de un an de zile familia să păstreze doliu după moartea tatălui lor, așadar nu vor vorbi public un an de acum încolo.
Vor face demersuri prin avocați către CNA pentru a se proteja atât ei, cât și pe copiii minori, pentru că discuția din spațiul public din ultima perioadă i-a afectat, peste tragedia și durerea pe care o au. Vor cere ca numele copiilor și copiii să nu mai fie expuși la televiziuni, pentru că sunt afectați. Copiii sunt la o școală privată, deja înțeleg că psihologul școlii a luat legătură cu familia și le-a recomandat, conform manualului de bune practici, copiii să rămână în același mediu cel puțin 2 luni de zile, copiii își doresc să se întoarcă la școală, copiii au avut un dialog constant cu mama lor.
Mi-a povestit că în seara după ce s-a întâmplat tragedia și mama a venit în fața casei cu poliția și cu cei de la protecția copilului, au intrat în casă, copilul cel mare era în telefon cu mama să și îi spunea uitați domnilor polițiști, vorbesc cu mama, uitați-va în telefon, am vorbit de nenumărate ori. Înțeleg că fiul cel mic refuză să mai vorbească, sunt afectați, sunt mamă de adolescenți și știu cât de mult își doresc copiii să nu fie expuși în spațiul public. Și eu am aceeași discuție cu copiii mei și îi înțeleg, pentru că merg la școală, sunt expuși, copiii vorbesc, aud acasă, este o presiune în plus pentru ei. Nu știu ce se va întâmpla, dar cred că toate aceste discuții sunt nedrepte pentru omul care a fost Silviu Prigoană. Familia mi-a comunicat că domnul Prigoană i-a pregătit din timp pentru acest moment, că totul a fost neașteptat, că nu s-a așteptat nimeni, nici el, să plece atât de devreme.
Avea planuri pentru viitor, avea planuri, mi-a confirmat Honorius, inclusiv să se reîntoarcă în politică, așa cum îmi spusese și în mesajul de cu o seară înainte domnul Prigoană. Mai mult de atât, mi-a spus Honorius că a fost foarte prevăzător și a lăsat lucrurile foarte bine puse la punct în așa fel încât să nu existe discuții pe marginea averii sau certuri între copii sau eventuale partenere de viață. Țin ca imaginea domnului Prigoană să fie cea pe care am cunoscut-o cu toții și să rămână cuvintele frumoase pe care aproape în unanimitate cei care l-au cunoscut le-au spus. Sunt și în posesia unor imagini cu petrecerile pe care le organiza Silviu Prigoană cu finii săi. Era o bucurie, erau sute de fini, atât copii botezați, cât și cupluri căsătorite, cu care se întâlnea și mi-a confirmat Honorius că nu s-au mai întâmplat aceste întâlniri din cauza pandemiei. Atunci s-a oprit această tradiție pe care o avea domnul Prigoană, dar toți aveau o relație foarte apropiată cu domnia să”, a spus Alexandrescu la postul TV.
Întrebată de cearta pe averea lui Silviu Prigoană, și anume despre anumite declarații ale unor anumite persoane care spun că au mers acasă cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană pentru a accesa seiful, Anca Alexandrescu a declarat:
„Evident că sunt prostii, Honorius mi-a spus că au avut o înțelegere cu doamna Gabriela Lucuțar, tocmai pentru a putea în tihnă să respecte dorința tatălui lor, de a-l îngropa în 24 de ore, fără să îl vadă absolut nimeni, fără să facă cineva fotografii cu sicriul sau alte chestiuni de genul acesta, a vrut o chestie intimă, doar fiii săi să fie alături de el. Asta au făcut, asta au respectat, știu și din alte surse că asta și-a dorit. Este o speculație ceea ce apare în spațiul public, repet, sunt tot felul de personaje care își dau cu părerea, care spun tot felul de lucruri despre el, nu sunt adevărate, evident. Sunt convinsă că fiii săi au respectat exact ceea ce și-a dorit domnia să. mai mult de atât, Honorius mi-a spus încă un lucru foarte important, cum că domnul prigoană a avut o situație materială foarte precară, că nu s-a întâmplat acest lucru. De altfel, copiii minori sunt la o școală privată care are costuri destul de mari. Deci nu se confirmă absolut nimic din ceea ce s-a spus în spațiul public”.
Adriana Bahmuţeanu a acuzat că i-au tăiat degetul omului de afaceri ca să ajungă la bani.
„Eu cred că el este mort, cred că i-au tăiat degetul cu cleştele sau i-au luat amprentă ceva sau i-au dus cadavrul în casă, ceva s-a întâmplat ca să deschidă seiful unde erau 20 de arme şi banii lichizi ai lui Prigoană. Seiful acela este mare cât o cameră de apartament de bloc. Era cu amprentă digitală numai a lui”, a spus vedeta.