GNL egiptean și american pentru Europa de Est

GNL egiptean și american pentru Europa de Est
📅 2024-10-18

Compania elenă din energie Copelouzos Group a încheiat un parteneriat strategic cu societatea egipteană de stat din domeniul gazelor, Egyptian Natural Gas Holding Company (EGAS), pentru a transporta gazul natural lichefiat (GNL) al acesteia prin terminalul recent deschis al unității plutitoare de stocare și regazificare (FSRU) Alexadroupolis din Grecia, relatează OffshoreEnergy  

Cei doi actori urmează să formeze o societate mixtă axată pe comercializarea, furnizarea, transportul și regazificarea GNL egiptean. Acest gaz va fi vândut către țările din Europa de Est, potențial și România, prin intermediul primului terminal LNG offshore din Grecia, ceea ce va face din această țară un centru energetic strategic.
Terminalul GNL din Alexandroupolis a început operațiunile comerciale la 1 octombrie 2024, chiar la data prevăzută. Proiectat, construit, deținut și operat de Gastrade – un joint-venture între Elmina Copelouzou, Gaslog, DEPA Commercial, Bulgartransgaz și DESFA, fiecare deținând o participație de 20% – se așteaptă ca noul terminal să servească drept poartă energetică pentru Europa Centrală și de Sud-Est, contribuind la securitatea energetică și diversificarea surselor. „A fost nevoie de viziunea unei singure persoane, de cincisprezece ani de eforturi și de doi ani de pregătire tehnică intensivă pentru ca Grecia, Alexandroupolis, să poată achiziționa un proiect transversal pentru situația energetică a întregii regiuni europene”, a remarcat președintele Gastrade, Elmina Copelouzou.
Capacitatea maximă de regazificare a terminalului, de 5,5 miliarde de metri cubi pe an, ar fi aproape integral rezervată cel puțin până în 2030, datorită angajamentelor luate de 14 companii elene și internaționale. Unul dintre jucătorii care și-au asigurat un loc la terminal este Venture Global, care a rezervat recent o capacitate de regazificare a GNL de 1 milion de tone pe an timp de cinci ani, începând din 2025.
Aceasta va reprezenta aproximativ 25% din capacitatea totală a terminalului sau aproximativ 12 încărcături pe an, provenind din Statele Unite.
România este interesată de proiectul Alexandroupolis din perspectiva existenței unei soluții alternative de import gaz, alta decât cea din Turcia. Față de alte țări din zone însă, țara noastră are un interes nu prea ridicat, datorită faptului că deține producție internă și că gazul natural d eimport este, în general, mai ieftin decât GNL.
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Hoție în numele Fiscului

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atenţionează cu privire la o nouă campanie de e-mailuri false, transmise în numele instituţiei, prin care [...] The post Hoție în numele Fiscului appeared first on Cotidianul RO.

Coreea de Nord trimite trupe în Ucraina

Coreea de Nord a decis să trimită 12.000 de militari pe frontul ucrainean pentru a sprijini Rusia în război, iar desfăşurarea [...] The post Coreea de Nord trimite trupe în Ucraina appeared first on Cotidianul RO.

Cât va costa referendumul lui Nicușor Dan

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că deputaţii PNL vor depune un proiect de lege în baza căruia organizarea [...] The post Cât va costa referendumul lui Nicușor Dan appeared first on Cotidianul RO.

Scandalul premiilor de la Canotaj: Verdictul lui Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că lucrurile au fost clarificate în privinţa situaţiei premierii sportivilor olimpici, [...] The post Scandalul premiilor de la Canotaj: Verdictul lui Ciolacu appeared first on Cotidianul RO.

Tripleta BNR, ASF și Guvern a identificat riscurile care amenință România

Pe 17 octombrie 2024, în cadrul celei de-a treia ședințe a Consiliului General al Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM), au fost discutate [...] The post Tripleta BNR, ASF și Guvern a identificat riscurile care amenință România appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.