Gluma de 1 Aprilie făcută de Donald Trump

Gluma de 1 Aprilie făcută de Donald Trump
📅 2024-07-27

„Îmi suspend campania”: Donald Trump a creat luni o surpriză trimiţând acest mesaj susţinătorilor săi, o glumă de 1 aprilie, care avea de fapt scopul de a strânge noi fonduri pentru candidatura sa la alegerile prezidenţiale din noiembrie, relatează AFP.

Fostul preşedinte republican, care încearcă să-l înlăture pe democratul Joe Biden de la Casa Albă, a trimis acest scurt text alegătorilor săi prin e-mail şi SMS împreună cu un link.

Accesând mesajul, susţinătorii săi au ajuns pe un site şi li s-a cerut să doneze 5.500 sau 3.300 de dolari pentru campania electorală.

„Chiar credeaţi că îmi voi suspenda campania? April Fools!”, a scris Trump cu majuscule.

De câţiva ani, alegătorii americani au fost asaltaţi cu SMS-uri, e-mailuri şi apeluri în care li se cerea să contribuie financiar la candidaturi.

Acest lucru obligă echipele candidaţilor să fie din ce în ce mai creative pentru a ieşi în evidenţă. Într-o ţară în care victoriile electorale se câştigă cu miliarde de dolari, donaţiile pe care le adună sunt extrem de preţioase.

Donald Trump îşi atrage în mod constant susţinătorii vorbind despre problemele sale legale.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

FBI face lumină

Directorul FBI, Christopher Wray, a declarat miercuri că persistă îndoieli cu privire la faptul dacă... [...] The post FBI face lumină appeared first on Cotidianul RO.

Bauspar și Planul Simion

În Germania și Austria funcționează un sistem de economisire – creditare în vederea construcției sau achiziției de locuințe la prețuri decente, denumit bauspar. [...] The post Bauspar și Planul Simion appeared first on Cotidianul RO.

Măsuri de securitate ridicate la discursul lui Orban

Potrivit aceloraşi surse, au existat persoane a căror înregistrare nu a fost acceptată "din motive de securitate". [...] The post Măsuri de securitate ridicate la discursul lui Orban appeared first on Cotidianul RO.

Ana Birchall: Le e frică de mine

Ana Birchall pare că și-a luat în serios rolul de candidat la alegerile prezidențiale.  [...] The post Ana Birchall: Le e frică de mine appeared first on Cotidianul RO.

Dispariţia celor patru copii. Unde îi caută Poliţia

Cei patru copii dispăruţi din judeţul Constanţa – trei fraţi şi un văr al lor – sunt încă de... [...] The post Dispariţia celor patru copii. Unde îi caută Poliţia appeared first on Cotidianul RO.

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..