Gaudeamus, lansare. „DREPTUL EDUCAŢIEI FIZICE ȘI SPORTULUI”

Gaudeamus, lansare. „DREPTUL EDUCAŢIEI FIZICE ȘI SPORTULUI”
📅 2024-12-20

Lansare de carte la Târgul de Carte GAUDEAMUS – ediția 31

„DREPTUL EDUCAŢIEI FIZICE ȘI SPORTULUI”-Florentina Camelia Medei

Vineri, 6 decembrie 2024, ora 19.30, va avea loc lansarea cursului universitar „DREPTUL EDUCAŢIEI FIZICE ȘI SPORTULUI” (Editura „C.H. Beck”), scris de către Florentina Camelia MEDEI, lector, cadru didactic, sportivă de performanță, antrenor, preparator sportiv și practicantă de Arte Marțiale.

Vor fi prezente personalităţi ale lumii sportului, din domeniul juridic, economic şi mass-media, președinți de federații sportive care, alături de autoare, vor aborda aspecte legate de educația fizică, drepturile sportivilor amatori și profesioniști, statutul antrenorilor, incompatibilităti şi conflicte de interese, contractul individual de muncă vs contractul de activitate sportivă și multe alte aspecte interesante.

Evenimentul de lansare a cursului universitar va avea loc la Târgul de Carte GAUDEAMUS – Pavilionul B2 Romexpo, Stand SP3 – spațiul de evenimente „Eugen Preda”.

Acest volum reprezintă o noutate în „Dreptul românesc”, actualitatea și valoarea acestui demers editorialistic fiind o susținere a iniţiativei autoarei de a se introduce în lumea universitară și academică românească ramura ”Dreptul Educației Fizice și Sportului”.

Autoarea, Florentina Camelia MEDEI, Doctor în Științe Juridice al Universității București, cu o experiență vastă în domeniu, este una dintre cele autorizate  specialiste în ceea ce privește principiile de organizare și structura sistemului de educație fizică și sport din România, precum şi referitor la analiza modului  în care Științele Juridice ar putea crea un cadru normativ  propice pentru dezvoltarea domeniului.

Cartea completează monografia „Sportivul în ordinea juridică națională” (Editura ”C.H.Beck”, 2023), care are la bază teza sa de Doctorat.

Florentina Camelia MEDEI a devenit în decembrie 2020 Doctor în Drept Magna cum laude, cu teza de doctorat „Către un model de reglementare a drepturilor şi obligaţiilor sportivului în dreptul UE”.

Autoarea sintetizează în cea mai nouă apariție editorială pe care o semnează, problematica educației fizice și sportului în România, sub toate aspectele ei, în cele mai importante capitole ale cărții: ”Teoria educației fizice și sportului”, ”Dreptul educației fizice și sportului, ramură nouă de Drept”, ”Sistemul de educație fizică și sport din România” și  ”Răspunderea juridică în domeniul sportului”.

„Cursul Universitar al Dr. Florentina Camelia Medei este un instrument de studiu și analiză mult-așteptat, tocmai pentru că este foarte actual și necesar, care umple un gol în cunoașterea și structura academică a disciplinelor juridice. Cu ajutorul acestui volum, studioșii domeniului vor avea ocazia să cerceteze problematica Dreptului educației fizice și sportului cu una dintre cele mai competente și autorizate voci ale domeniului din România” – nota în prefața cărții Academician Mircea Dumitru, Vicepreședinte al Academiei Române, Președinte al Secției de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie și Director al Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru“ al Academiei Române.

Este licențiată în Studii Juridice la Facultatea de Drept, Universitatea Româno-Americană (examen de licență la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, 2001), a absolvit la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti,  Studii postuniversitare de „Ştiinţe Penale-Criminalistică” – 2002,  ”Drept privat” – 2004 și „Analiza teoretică și practică a reglementărilor cuprinse în codul administrativ” – 2023.

A absolvit la Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti, Masterul „Carieră judiciară-Criminalistică” – 2007 (9.32/10.00) și Masterul „Dreptul Uniunii Europene” – 2014 (9.22/10.00).

În 2010, a absolvit cu nota 10.00, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative -Facultatea de „Comunicare şi Relaţii  Publice” (lucrare de disertaţie „Răspunderea civilă delictuală a agentului media în comunicarea audiovizuală”).

În perioada 2014 – 2020, a fost doctorand-Dreptul Muncii şi Securităţii Sociale, la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept (9.83/10.00).

În anul 2015, ca doctorand bursier în cadrul proiectului POSDRU „Susținerea excelenței în cercetarea ştiinţifică doctorală interdisciplinară în domeniile economic, medical și al științelor sociale”,  a câştigat o Bursă doctorală în cadrul Università di Roma – LUMSA, Università degli Studi di Roma „Foro Italico”, „Scuola dello Sport” – Comitato Olimpico Nationale Italiano, Centro Olimpico F.I.J.L.K.A.M., Biblioteca  Apostolică Vatican, Roma, Italia. Un an mai târziu, a devenit Doctorand bursier în cadrul proiectului „Erasmus +” în cadrul Școlii Doctorale „Universite Paris 1 Pantheon-Sorbonne, Travail, Etudes Sociale, Administration economique” – Droit du sport, Paris, Franța.

Este Lector la Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor, unde a participat la elaborarea și susținerea cursului „Legislație” pentru instructori, antrenori şi preparatori sportivi.

A absolvit numeroase cursuri de perfecționare în diverse domenii (juridic, sportiv, administrativ, comunicare și relații publice, tehnici legislative, consilier în proprietate industrială ș.a.), din 2023 este cadru didactic asociat la Universitatea de Vest Timişoara – Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport-Master „Managementul activităților și organizațiilor de educație fizică și sportive” – Dreptul educaţiei fizice şi sportului.

A publicat de-a lungul timpului zeci de articole și cursuri și a participt la congrese și conferințe naționale și internaționale de drept, educaţie fizică şi sport.

            A fost şi sportivă de performanţă la C.S. Dinamo Bucureşti-Secţia Karate.

Pratică Karate-Do din anul 1990, are centura neagră 4 DAN; din anul 2014, este antrenor de Karate-Do, pro bono, pentru copiii Şcolii gimnaziale nr.64- Şcoala Ferdinand I.

 

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

E oficial. Bucureştenii vor plăti impozite şi taxe locale mai mari

Conform proiectului, în cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se... [...] The post E oficial. Bucureştenii vor plăti impozite şi taxe locale mai mari appeared first on Cotidianul RO.

Soluții pentru tensiune musculară și mușchi încordați

Tensiunea musculară sau întinderea musculară se referă la starea în care mușchii corpului rămân contractați pentru [...] The post Soluții pentru tensiune musculară și mușchi încordați appeared first on Cotidianul RO.

Duşmanul lui Mihai Gâdea s-a combinat cu Șoșoacă

A mers la pupitrul de presă al CCR, de unde i-a jignit și i-a acuzat din nou pe judecătorii constituționali de lovitură de stat. [...] The post Duşmanul lui Mihai Gâdea s-a combinat cu Șoșoacă appeared first on Cotidianul RO.

Crin Antonescu revine pe cai mari. În mintea lui Blaga, Muraru şi Thuma

Crin Antonescu revine pe cai mari. PNL a propus susținerea lui Crin Antonescu în funcția de candidat la alegerile prezidențiale din 2025. [...] The post Crin Antonescu revine pe cai mari. În mintea lui Blaga, Muraru şi Thuma appeared first on Cotidianul RO.

Erou în Satu Mare. Salvată chiar de câinele său

A fost salvată dintr-un incendiu de câinele său [...] The post Erou în Satu Mare. Salvată chiar de câinele său appeared first on Cotidianul RO.

Judecător condamnat pentru mită, pensionat bine-mersi

Președintele Klaus Iohannis a senmnat astăzi decretul privind eliberarea din funcția de judecător a domnului [...] The post Judecător condamnat pentru mită, pensionat bine-mersi appeared first on Cotidianul RO.

Sf. Ignatie Teoforul, copilul pe care Iisus l-a luat în brațe

Este ziua în care, prin tradiție, românii sacrifică porcul de Crăciun, [...] The post Sf. Ignatie Teoforul, copilul pe care Iisus l-a luat în brațe appeared first on Cotidianul RO.

Drulă: Teatru ieftin între PSD și PNL

Un teatru ieftin între PSD și PNL care vor face un Guvern până la Crăciun, spune deputatul USR Cătălin Drulă [...] The post Drulă: Teatru ieftin între PSD și PNL appeared first on Cotidianul RO.

Suntem la intersecția rutelor de transport gaze, dar ce urmează?

Documentul arată că, până acum cinci ani, depindeam la import doar de ruși. Investițiile în interconexiuni au schimbat lucrurile, dar [...] The post Suntem la intersecția rutelor de transport gaze, dar ce urmează? appeared first on Cotidianul RO.

Ciolacu s-a mai răzgândit o tură? PSD revine la negocieri (update)

PSD ar fi revenit la masa negocierilor pentru formarea unui guvern de coaliție, insă de data aceasta USR nu ar mai fi [...] The post Ciolacu s-a mai răzgândit o tură? PSD revine la negocieri (update) appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.