Oțelul Galați este în colaps financiar. Antrenorul Dorinel Munteanu, omul care practic i-a readus pe dunăreni în lumea bună a fotbalului românesc, după ce a pornit din al treilea eșalon, a demisionat.
Deja vârful Alexandru Pop a semnat cu Dinamo, iar alți jucători, în special cei care au contracte până în vară, vor să plece, fiind neplătiți de trei luni.
În aceste condiții, Oțelul e nevoită să se despartă de cel mai bun jucător, mijlocașul ofensiv italian Juri Cissoti, care este considerat unul dintre primii trei pe postul său din SuperLiga. Pentru mijlocașul de 30 de ani a fost adevărată bătălie între Dinamo, Rapid și FCSB, dar cu happy-end a fost doar campioana FCSB.
Aceasta a bătut palma cu gălățenii, acceptând să vireze acum 200.000 de euro, o adevărată gură de oxigen, iar Cissoti a și ajuns la echipa lui Elias Charalambous, fiind prezentat oficial. Jucătorul este foarte încântat de această oportunitate, italianul depunând de ceva vreme acte pentru a obține cetățenia română.
Graba cu care FCSB a efectuat această mutare întărește și mai mult zvonurile legate de iminenta despărțire în această iarnă de căpitanul Darius Olaru, despre care presa din Genova scrie că va ajunge la Genoa, care îi va achita clauza de eliberare, în valoare de 5 milioane euro.
Juri Cissoti este a doua achiziție a FCSB după aducerea de la Petrolul a portarului ceh Lukas Zima tot pentru suma de 200.000 de euro și inclusiv în acest caz sunt tot mai multe variante legate de posibila plecare a portarului Ștefan Târnovanu tot în Italia și exact pentru aceeași clauză de eliberare, de 5 milioane euro.