”Deoarece trăim într-o perioadă în care modelul preşedintelui autoritar prevalează asupra celui democrat nu numai în regimurile dictatoriale, în democraţiile de vitrină, ci chiar în democraţiile consolidate cum sunt Statele Unite, am hotărât să renunţ la neimplicarea în politica internă, asumată timp de peste două decenii”, spune fostul președinte al României, Emil Constantinescu, care a evocat personalitatea lui Jimmy Carter.
„…de ce? şi de când? a devenit pentru mine modelul preşedintelui democrat, ghidat întreaga viaţă de principii morale sau de interesul naţional, şi nu de scopuri politice sau financiare personale…„,continuă fostul președinte
”Prima întrebare… de ce popoarele preferă… lideri autoritari şi populişti şi, de multe ori, corupţi…”
„După alegerile prezidenţiale din 1992, în care m-am clasat în turul al doilea şi am fost desemnat candidat unic al opoziţiei democratice pentru următoarele alegeri, am fost deseori întrebat în străinătate care este modelul meu de preşedinte democrat. Am răspuns fără ezitare: Jimmy Carter, datorită statutului său moral dinaintea preşedinţiei, în timpul mandatului şi, mai ales, după încheierea acestuia.
În România nu mi-a pus nimeni această întrebare, iar alegerile anterioare şi ulterioare celor din 1996 au arătat cu destulă claritate că, de fapt, majoritatea alegătorilor a votat de multe ori pentru persoane care le-au fost propuse tocmai pentru că erau şantajabile şi le-au reales apoi în cunoştinţă de cauză. Sunt şi destui preşedinţi care nu au nevoie de un reper, considerându-se pe ei înşişi un model pentru ceilalţi.
Deoarece trăim într-o perioadă în care modelul preşedintelui autoritar prevalează asupra celui democrat nu numai în regimurile dictatoriale, în democraţiile de vitrină, ci chiar în democraţiile consolidate cum sunt Statele Unite, am hotărât să renunţ la neimplicarea în politica internă, asumată timp de peste două decenii, şi să folosesc scurtul impact emoţional generat de funeraliile preşedintelui Carter pentru a evoca de ce? şi de când? a devenit pentru mine modelul preşedintelui democrat, ghidat întreaga viaţă de principii morale sau de interesul naţional, şi nu de scopuri politice sau financiare personale.
În această perioadă de criză a democraţiei pe plan mondial, marcată de falia creată între civilizaţia occidentală şi cultura europeană care a stat la baza ei şi de înlocuirea unei societăţi bazate pe idealuri umaniste cu o societate bazată pe interese şi profit, prima întrebare la care trebuie să răspundem este de ce popoarele preferă, în prezent, lideri autoritari şi populişti şi, de multe ori, corupţi unor lideri oneşti şi dedicaţi binelui public?
Primul răspuns îl oferă chiar viaţa lui Jimmy Carter, întinsă pe durata a 100 de ani, din care doar patru a fost preşedinte, cu concluzia că nu este nicio nenorocire să fii „fost preşedinte”; grav este să fii „fost cetăţean”, cu consecinţa că problema democraţiilor actuale nu este doar slaba calitate a liderilor, ci slaba calitate a unei majorităţi a cetăţenilor care îi aleg după chipul şi asemănarea lor, şi nu pentru superioritatea lor intelectuală şi morală. Devine evident că este şi un rezultat al statutului bunăstării, şi că vremurile dificile creează oameni puternici, iar vremurile uşoare, oameni slabi.
De atunci, zeci de dictatori au sfârşit prin a fi asasinaţi, statuile lor demolate şi mormintele lor profanate. De ce, oare, mereu alţi lideri care urmează acest drum îşi găsesc susţinători? În ceea ce priveşte înţelegerea caracterului dictatorilor, mi-a revenit în memorie o întâlnire pe care am avut-o cu Eduard Şevardnadze, artizanul sfârşitului Războiului Rece, care mi-a povestit că l-a întâlnit de multe ori pe Ceauşescu şi că acesta, întotdeauna, la convorbirile faţă în faţă, îi evita privirea. Ca şi alţi dictatori, nu a tremurat în faţa morţii. Am înţeles că singurul lucru pe care le este frică să-l privească în faţă este Adevărul; adevărul despre ei, despre lumea care îi înconjoară şi despre viitorul nemilos al posterităţii grandioase pe care s-au străduit atât de mult să o construiască în timpul vieţii lor, pentru eternitate.
De la Jimmy Carter mi-a rămas în memorie privirea caldă şi zâmbetul luminos al unui om împăcat cu sine însuşi. Acesta este, în aceste vremuri tulburi, şi mesajul pe care l-a lăsat celor care vor veni: respectul pe care îl datorăm celor care şi-au închinat viaţa slujirii adevărului, dreptăţii şi bunei înţelegeri între oameni”, a spus Constantinescu, într-un comunicat, redat Agerpres.