Înaintea alegerilor europene din luna iunie, Ursula von der Leyen a promis să creeze un ”scut al democrației europene” care să contracareze ”imixtiunile străine și manipularea”. ”Scutul democrației” propus de von der Leyen presupune apariția unei unități anti-dezinformare care să detecteze și să elimine dezinformarea din mediul online. Von der Leyen a mai vorbit și despre ”vaccinarea” cetățenilor UE prin educație împotriva dezinformării.
Asa-zisele ”foi de parcurs” primite de comisarii europeni desemnați pentru portofoliul Democrație, Justitie si Stat de Drept (irlandezul Michael McGrath)si pentru portofoliul Suveranitate Tech, Securitate si Democratie (finlandeza Henna Virkkunen) sugereaza ca noua Comisie von der Leyen se va concentra in principal pe protejarea democrartiei cu ajutorul unei noi politici numite ”Scutul Democratiei”.
Acum, înainte de începerea mandatului noii comisii von der Leyen, câțiva profesori progresiști din SUA, Irlanda și Olanda cer Comisiei Europene și Parlamentului European să extindă acest ”scut al democrației”.
Scutul Democrației se concentrează cel mai mult asupra pericolelor externe, precum imixtiunea în alegeri, și ignoră faptul că cea mai mare amenințare la adresa democrației vine chiar din statele membre UE, arata un articol de opine publicat de Euobserver. Autorii, profesori la universitari din SUA, Olanda și Irlanda, sunt nemulțumiți că întrebările pe care cei doi comisari nominalizați le vor primi din partea Parlamentului European (la începutul lunii noiembrie) nu se concentrează suficient pe apărarea democrației în UE.
Articolul menționat vine cu câteva propuneri pentru noii comisari și pentru PE. În primul rând, Comisia ar trebui să se folosească de posibilitatea de a cere anularea înregistrării și retragerea finanțării pentru partidele europene care violează valorile UE. Pe această bază, Partidul Patrioților, creat de Viktor Orban, ar pierde finanțarea, iar înregistrarea sa în PE ar fi anulată. Motivul este faptul că unele dintre partidele naționala membre subminează democrația în țările lor.
Apoi, noua Comisie von der Leyen ar trebui să recurgă la proceduri de infringement mult mai severe decât cele aplicate până acum Ungariei și să extindă criteriile legate de statul de drept, pentru a include ”condiționalitatea democrației” pentru accesul statelor membre la bugetul UE.
”În teorie, legile UE fac necesară existența democrației atât la nivelul statelor membre, cât și la nivelul UE. În realitate, un stat membru – Ungaria – nu mai este o democrație, iar democrația din alte câteva state memnbre este în pericol”, arată articolul publicat de Euobserver, care sugerează astfel că democrația de la Bruxelles, cu un parlament European fără drept de inițiativă legislativă, cu un președinte al Comisiei Europene stabilit în spatele ușilor închise, cu un Consiliu European în care deciziile se iau deseori în spatele ușilor închise, este perfectă.
Problema este de căutat la nivel național, nicidecum la nivelul elitelor nealese de la Bruxelles. ”Fără democrație la nivel național, instituțiile UE stau pe o fundație putredă. Este vremea ca parlamentul European nou ales să-și exercite mandatul democratic asigurându-se că noii comisari vor prioritiza democrația ca valoare central atât la nivelul UE, cât și în țările membre”.