Astăzi, va fi un fel de altă Zi a Unirii. Una mai apăsată decît toate celelalte. Populația pare lămurită asupra situației în care se află țara. Prea o ard nedreptățile comise de conducători și de instituțiile patronate de ei și de ciracii lor. Întotdeauna, la Iași, a fost un examen. Un test în fața mulțimii ca în timpul unui vot într-un congres popular.
La Iași, au fost fluierați mai toți președinții României. Nici la Alba Iulia, n-au scăpat de un decont al greșelilor și al incoerenței. De Ziua Națională și de Ziua Unirii, românii își trăiesc mai intens identitatea și își aduc aminte cine sînt și, ca, la un semn, simt patriotic și critică dezlănțuit.
Nu suport profețiile, mai ales că au devenit un obicei cotidian prin toate canalele de televiziune. Pun două mese, două microfoane, patru camere și, ore întregi, o țin în flecăreli: ce va fi și cine cu cine se va alia, cine va avea șanse și pe ce posturi și cu ce consecințe. Și se produc comentatorii abonați, politicienii vorbiți, unii mai introduc și cîte un ascultător și toată ziua este acoperită cu un regal de părerism despre viitor de parcă n-am avea nici probleme și nici responsabili de existența lor.
Adică, de făptuitori politici!
De data aceasta, sunt tentat să cred, ca să nu spun că sunt convins, că, de Ziua Unirii, nu vom avea nici megadefilări, nici baluri populare, nici discursuri bombastice, nici politicieni înlănțuiți în horă, dănțuind în celebra piață a Ieșilor, ținîndu-se frumușel de mînă cu sepepistele antrenate să joace rolul dansatoarelor.
Pe o vreme periculos de caldă presimt cea mai rece Zi a Unirii din ultimii ani. În aer, se simte o presiune. Miroase a mînie. Parcă dă să plouă cu înjurături și cu ouă stricate. Și, de-aia, festivitățile nu vor fi cu mitingurile politice tradiționale. După cum circulă mesajele și mobilizările, simt că de data aceasta vor defila mulțimile. Nu știu cît de mari sunt armatele celor nemulțumiți. Cît de mulți aleg o mică vacanță și cîți o sărbătoare de protest? Cît de puternică va fi reacția celor care socot anularea alegerilor pentru turul doi un abuz al CCR sub coordonarea președintelui Iohannis pe post de mălăeț emisar bruxellez?
De data aceasta, de Ziua Unirii, nu mi-l pot imagina pe președintele României dănțâind cu căciuloiul pe scăfîrlie și nici ținînd un discurs în Piața Unirii din Iași. Și nici la Arcul de Triumf din București. Nici chiar la Sibiu! Cred că-și dă seama că riscă ceva ce n-a avut parte niciodată de cînd a început să simtă dulcea plăcere a onorurilor și a aplauzelor. Nu-l văd nici pe buticarul de Ciolacu ieșit în mulțime. Cum să sară de la tiktokar și patron de găinării la gesturi de curAJ? Cine și-l mai poate imagina drept conducător de oști și patriot înflăcărat. În orice piață publică ar apărea, Ciolacu, fără să zică o vorbă, ar stîrni rîsul și s-ar alege cu fluierături.
De ce se feresc ei în această zi istorică?
Simplu! De frică! Știu ce-au făcut. Și-au dat seama că populația a înțeles. Simt și ei că în aer geme o nemulțumire populară. Pricep și ei că nu mai au sprijinul mulțimii. O ieșire a mahărilor noștri politici la festivități ar putea întărîta mulțimile. Prezența lor poate aprinde fitilul. Din cetățeni participanți la o sărbătoare pot face protestanți și combatanți. Prezența conducătorilor pur și simplu ar întărîta în așa măsură încât i-ar împinge și pe baricade.
Pentru prima dată, de Ziua Unirii mă aștept la mai multă lume pe străzi decît la orice altă sărbătoare. S-au comis atîtea abuzuri și s-au adunat atîtea nemulțumiri încît o zi de sărbătoare arată ca o zi de protest.
Cred că vom avea parte de o sărbătoare revoltată, ca un semn de „unire” periculoasă pentru caricaturile care ne conduc.