Decathlon România amendat de ANSPDCP

Decathlon România amendat de ANSPDCP
📅 2025-05-09

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat, în luna aprilie 2025, o investigație la operatorul ROUMASPORT SRL și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) și b)  și art. 6 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/679, coroborate cu art. 5 din Legea nr. 190/2018.

Ca atare, operatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 24.887 lei (echivalentul a 5.000 EURO), precizează Data Protection.ro

Investigația a fost demarată ca urmare a unor sesizări care au semnalat posibile încălcări ale prelucrării datelor personale, precizează aceeași sursă.

În cadrul investigației, a rezultat că operatorul a accesat sistemul de supraveghere video existent la unul din punctele de lucru ale sale și a prelucrat ilegal imaginea angajaților săi, inclusiv în scopul cercetării disciplinare a acestora, fiind astfel încălcate principiile de prelucrare și condițiile de legalitate a prelucrării.

În același timp, s-a dispus față de operator măsura corectivă de a asigura conformitatea operațiunilor de prelucrare a datelor personale în activitatea de monitorizare video, în special în cazul efectuării de cercetări disciplinare ale angajaților, cu respectarea principiilor și a condițiilor de prelucrare a datelor.

Firma Roumasport SRL operează în România lanțul Decathlon. 

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Elogiu pentru Simona Halep

Jaqueline Cristian, elogiu pentru Simona Halep: Oamenii i-au prețuit cariera abia în ziua în care s-a retras din tenis. [...] The post Elogiu pentru Simona Halep appeared first on Cotidianul RO.

Dezbaterea de la Euronews

Mi-au mai  mîncat o seară ca să aflu ce?  Să aud a cincea  [...] The post Dezbaterea de la Euronews appeared first on Cotidianul RO.

Unitatea 2 de la Cernavodă, decuplată din sistemul energetic

Lucrările se vor executa în condiții de siguranță pentru personalul centralei, public și mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate [...] The post Unitatea 2 de la Cernavodă, decuplată din sistemul energetic appeared first on Cotidianul RO.

Tensiuni între Budapesta și Kiev, cu acuzații de spionaj

Ungaria a anunțat vineri expulzarea a doi diplomați ucraineni, despre care afirmă că ar fi spioni sub acoperire, după ce mai devreme în aceeași zi Ucraina [...] The post Tensiuni între Budapesta și Kiev, cu acuzații de spionaj appeared first on Cotidianul RO.

(Fotoreportaj) Protest la Guvern: Cum poți munci cu burta goală?

Angajați ai Șantierului Naval Mangalia au protestat vineri la Ministerul Economiei și apoi în fața Guvernului pentru (...) [...] The post (Fotoreportaj) Protest la Guvern: Cum poți munci cu burta goală? appeared first on Cotidianul RO.

Tentative de fraudare a Sistemului de Garanție-Returnare

RetuRO SGR, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), a intensificat recent măsurile de monitorizare și control, în urma identificării [...] The post Tentative de fraudare a Sistemului de Garanție-Returnare appeared first on Cotidianul RO.

Ionel Ganea, implicat într-un grav accident

Fiul se afla neasigurat pe locul dreapta față al autoturismului, ar fi rămas inconștient... [...] The post Ionel Ganea, implicat într-un grav accident appeared first on Cotidianul RO.

Viktor Orban l-a citat pe George Simion (video)

Orban l-a citat pe candidatul prezidențial român George Simon cu afirmația că... [...] The post Viktor Orban l-a citat pe George Simion (video) appeared first on Cotidianul RO.

Focuri de armă în oraşul Pantelimon. Doi împuşcaţi

Scenele violente s-au petrecut într-o spălătorie din orașul Pantelimon, iar conflictul ar fi pornit din cauza unei fete. [...] The post Focuri de armă în oraşul Pantelimon. Doi împuşcaţi appeared first on Cotidianul RO.

Veste bună pentru iubitorii de mașini retro

'Fabricat în România', organizată de Asociația Retromobil Club [...] The post Veste bună pentru iubitorii de mașini retro appeared first on Cotidianul RO.

Good News

Only good and positive news.