Custodele Coroanei Române, în vizită la Chișinău

Custodele Coroanei Române, în vizită la Chișinău
📅 2025-04-07

Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, și Principele Radu au fost primiți, luni, de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu prilejul vizitei pe care cei doi o efectuează la Chișinău.

În cadrul întrevederii, Maia Sandu a mulțumit Custodelui Coroanei pentru sprijinul pe care Casa Regală a României îl acordă constant Republicii Moldova în plan diplomatic.

‘Prin tot ce faceți, prin prezența dumneavoastră constantă aici, la Chișinău, ne susțineți și noi apreciem foarte mult acest lucru’, a afirmat Maia Sandu.

Principele Radu a vorbit despre susținerea tot mai mare de care se bucură Republica Moldova în plan internațional.

‘Am remarcat cu o mare mândrie că, pe cât de mult s-a îngreunat situația politică, militară și economică de pe continent, pe atât oamenii dovedesc mai mult instinct al binelui. (…) Când au început eforturile pentru NATO și Uniunea Europeană, cu cât mergeai mai la Vest, cu atât era mai mult interes. Cu cât mergeai mai la est, erai cam singur. Acum constat contrariul, ceea ce înseamnă că încrederea în Republica Moldova a crescut, respectul și admirația pentru curajul oamenilor de aici a crescut’, a declarat Principele Radu.

În cadrul vizitei de luni de la Chișinău, Custodele Coroanei, Margareta, și Principele Radu vor participa la deschiderea Forumului Economic ‘Investiții – Dezvoltare – Integrare Europeană’ și vor avea o întrevedere cu guvernatorul Băncii Naționale a Republicii Moldova, Anca Dragu.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

America va negocia cu armele pe masă

Noile tarife americane sunt absurde. Deficitul SUA se datorează războaielor și reducerilor de taxe pentru bogați, nu comerțului, spun unii economiști. Nu contează, spun alții, pentru că Trump urmărește altceva [...] The post America va negocia cu armele pe masă appeared first on Cotidianul RO.

E groasă rău pentru aproape 4 milioane de români

Din eșantionul de patru milioane de persoane, mare parte - persoane peste... [...] The post E groasă rău pentru aproape 4 milioane de români appeared first on Cotidianul RO.

Acuzații la adresa ANAF: Încalcă prevederile Codului fiscal

Instituțiile de control din ANAF ajustează 'din oficiu' dobânzile aplicate în cadrul împrumuturilor intra-grup la nivelul ratei [...] The post Acuzații la adresa ANAF: Încalcă prevederile Codului fiscal appeared first on Cotidianul RO.

Ursula von der Leyen, răspunsul pentru Trump

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că Uniunea Europeană este... [...] The post Ursula von der Leyen, răspunsul pentru Trump appeared first on Cotidianul RO.

Boloș: Riscul de pierdere a banilor din PNRR există

'Riscul de pierdere a banilor există, nimeni nu poate garanta că noi toate cele... [...] The post Boloș: Riscul de pierdere a banilor din PNRR există appeared first on Cotidianul RO.

Veste proastă pentru buzunarele tuturor

Potrivit evaluărilor Băncii Naționale a României (BNR), rata anuală a inflației va consemna în trimestrul al doilea al acestui an o... [...] The post Veste proastă pentru buzunarele tuturor appeared first on Cotidianul RO.

Tramvaie de la Astra Arad pentru capitala Serbiei

Tramvaie de la Astra Arad pentru capitala Serbiei. Conducerea Consiliului Local al Orașului Belgrad a intrat în contact [...] The post Tramvaie de la Astra Arad pentru capitala Serbiei appeared first on Cotidianul RO.

Visul lui Musk pentru relația SUA-Europa

Musk face ecou unui proiect american apărut în timpul administrației George W. Bush si al guvernelor Merkel [...] The post Visul lui Musk pentru relația SUA-Europa appeared first on Cotidianul RO.

Kremlinul: ”Aceste întrebări sunt în aer, nimeni nu a răspuns la ele”

Kremlinul a transmis luni că nu va exista nicio încetare a focului cu Ucraina până când... [...] The post Kremlinul: ”Aceste întrebări sunt în aer, nimeni nu a răspuns la ele” appeared first on Cotidianul RO.

Noi tarife pentru numerele de înmatriculare auto

Noile tarife pentru producerea şi valorificarea plăcilor cu numere de înmatriculare auto intră de astăzi în vigoare. Cât costă acum? [...] The post Noi tarife pentru numerele de înmatriculare auto appeared first on Cotidianul RO.

Good News

Only good and positive news.