Casa Eminescu de la Văratec
De ziua lui Mihai Eminescu, 15 ianuarie, ne îndreptăm gîndurile către, poate, cea mai frumoasă rugăciune scrisă către Maica Domnului. Eminescu era fascinat de tihna patriarhală din așezările călugărești.
Aflăm că poetul îi spunea unui amic de-al său prin 1882: „..Știi ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la Românul, eu de la Timpul, şi hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim între lupi. La mănăstire, în chiliile solitare, să scriem letopiseţe în cari să înşirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru ca să se ştie cât amar a suferit românul cât a trăit pe acest pământ”.
În anii săi de sfârșit, Monahia Pelaghia și-l amintea în verile când venea la Mănăstirea Văratec
Stătea visător la o fereastră, iar uneori primea vizita bunului său amic, Ion Creangă. Îi vedea pe cei doi ieșind diminețile din casă și pornind la plimbare, stihuitorul cu părul răvășit, pășind moale, purtând un sacou albastru de șiac, iar pe Creangă cu mustață și barbă, îmbrăcat într-o haină neagră, aspră, de postav, așa cum poarta unii călugări de la munte.
Și mai spunea maica Pelaghia un lucru foarte important: că Eminescu a fost dus de Creangă la spovedit și la împărtășit. Îl cunoscuse ea însăși pe preotul care a oficiat sfântul sacrament”. (Însemnare pe fila unui Ceaslov din biblioteca Mănăstirii Neamț: „L-am spovedit astăzi pe domnul Mihai Eminescu. Era senin, am putut sta de vorbă cu el cam un ceas și apoi l-am împărtășit”.