Crin Antonescu - Autosuspendare și ridiculizare

Crin Antonescu - Autosuspendare și ridiculizare
📅 2025-01-07

Toate încercările vopsiților la repezeală și auto-etichetaților în pro-europeni cad una cîte una. Stîrnesc și rîsul. Mătură pe fugă din încrederea care a mai rămas. Pesediștii recunosc că i-au dat voturi lui George Simion, iar Crin Antonescu se auto-suspendă din ipoteza de candidat comun. Ce înseamnă asta? Că în perioada de căutare a a actorilor statali externi implicați în deturnarea votului din decembrie avem cel puțin doi actori interni care au lucrat din greu la influențarea rezultatului de la primul tur al alegerilor prezidențiale.

PNL a participat cu promovare inconștientă a lui Călin Georgescu printr-o campanie în social-media scăpată de sub control, iar PSD a fost implicat în deturnarea rezultatului electoral în favoarea lui George Simion. Cum acesta nu s-a calificat în turul doi, adică nu a reușit, rămîne de discutat tentativa de fraudă, de manipulare a rezultatului electoral. Ceea ce tot infracțiune rămîne. Şi descalificantă din punct de vedere moral. Şi care tentativă cunoscută de partide și de presă și mărturisită public mai aduce un bolovan de gîtul lui Marcel Ciolacu. Nu-l doboară (pentru că obrazul gros se poartă la București!), dar îl ridiculizează la maxim.

Ce rezultat serios și ce guvern credibil au rezultat după procesul electoral din decembrie dacă președintele partidului implicat într-o deturnare de voturi este desemnat să conducă guvernul? Rămîne și cu Nordis-ul de gît, și cu vacanțele prin Europa și Orientul Mijlociu neacoperite, și cu diplomele în ciornă, și cu milioanele nepoțelului după frate făcute cinstit. Şi, cu toate acestea, foștii parteneri, adversarii de moarte din campania electorală, se metamorfozează orbește în parteneri de guvernare? Ba mai mult, după ce este repus în scaunul de premier, Marcel Ciolacu începe să se maimuțărească și pe tiktok după ce tot el reclamase platforma și o încadrase ca mijloc de deturnare a alegerilor.
A ce arată și a ce sună această poveste?

Este electoratul lovit de amnezie în fața unui asemenea comportament și cu așa probe de necontestat pe prima pagină a agendei publice?
Sau nemernicia și nesimțirea politicianului român nu au limite?
Iar ca ultimă dovadă a neseriozității modului lor de a acționa, zișii la oglindă „pro-europeni”, îngroziți (sau inconștienți!) de situația creată scot din pălărie o soluție numită „Crin Antonescu”, un personaj scos (ieșit) din scenă de frica dosarelor de spălare a banilor în care era implicat PNL și care este rechemat în scenă ca salvator. Cine ne este scos în față? Un fel de amintire a unui personaj politic, o stafie buhăită a acestuia, un vorbete mai stilat, marginalizat de propriile rezultate, fapte și colegi liberali, cîndva un băiat simpatic la TV, îmbătrînit în floricele discursive și reprezentativ doar prin insistenta promovare pentru prezidențiale a fostului său secretar general al PNL, Eduard Hellvig, fost director al SRI. Trebuie spus că principalul sprijin, prieten și soluție a lui Crin Antonescu, adică Eduard Hellvig, este implicat, împreună cu Andreea Lambru și Niels Schnecker (echipa lui Crin Antonescu cît a fost președinte al PNL) într-o parte importantă a dosarului belgian de spălare de bani pntru PNL.

Şi care dosar continuă să fie îngropat în România.
Presupun că trecutul de jucător și de beneficiar al perioadei de la șefia PNL făceau în mintea celor care conduc Coaliția un candidat comod, care să se conformeze la solicitări și dorințe. Numai că junele pletos și agreabil din anii săi de glorie și de la ieșirea din scena politică nu mai este același. În locul lui a revenit un personaj metamorfozat și fanat ca bujorii trecuți, o hoașcă străină de situația din țară, plină de sine, cu riduri adînci și marcată de nopți nedormite, cu ifose dublate de luciditatea unui ins care a înțeles că biata căruță a Coaliției scîrțîie din toate încheieturile. Asta l-a și determinat să se auto-suspende și să zică:
„Eu îl declar suspendat. Pentru că sunt două părți aici. Ce înseamnă suspendat. Înseamnă următorul lucru. Eu am primit o propunere de a fi candidatului unei coaliții politice, am acceptat această propunere, am asumat această candidatură, și este o asumare de la care eu nu dau înapoi. Eu nu îmi retrag această candidatură, eu nu dau înapoi, am asumat cu tot ce înseamnă ea, toate dificultățile și tot parcursul, și sunt în orice moment dispus să o duc până la capăt. Ceea ce am constat, este că cealaltă parte a acestui acord, adică cei patru lideri politici care au făcut această propunere și au luat acest angajament, nu au fost suficient de împuterniciți ca să spun așa, sau nu au avut toate acreditivele la ei atunci când au pus semnătura pe acest acord.”……„Eu nu dau răgaz partidelor. Sper ca ele să se hotărască. (…) Nu i-am căutat și nu am așteptat nimic, ci aștept ca în calitate de cetățean să anunțe o dată a alegerilor, să ofere date și ce a fost în anularea primului tur de scrutin. Eu sunt un simplu cetățean. Când se hotărăsc, dacă au un candidat, ca tot pe mine mă doresc, o să dau un răspuns până atunci”.
Nu știu pe unde vor scoate ei cămașa, dar cel mai îngrijorător rămîne aceeași întrebare care ne privește pe noi!

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Lidera AfD: Sclavii nu luptă

America trebuie să lupte ea însăși pentru a rămâne imperiu. Când Trump le cere germanilor să-și asume responsabilitatea pentru securitatea lor, ar trebui să se gândească la consecințe [...] The post Lidera AfD: Sclavii nu luptă appeared first on Cotidianul RO.

Trump după demisia lui Trudeau. „Mulţi canadieni doresc…să devină al 51-lea stat al SUA”

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump [...] The post Trump după demisia lui Trudeau. „Mulţi canadieni doresc…să devină al 51-lea stat al SUA” appeared first on Cotidianul RO.

Umor pe net

The post Umor pe net appeared first on Cotidianul RO.

Prorocul Ioan Botezătorul, ”cel mai mare născut din femeie„

Marţi, pe 7 ianuarie, îl cinstim pe Prorocul Ioan Botezătorul, cel [...] The post Prorocul Ioan Botezătorul, ”cel mai mare născut din femeie„ appeared first on Cotidianul RO.

Diana Șoșoacă se retrage din viața publică

Diana Șoșoacă spune că se retrage [...] The post Diana Șoșoacă se retrage din viața publică appeared first on Cotidianul RO.

O făcătură academică – Daniel David

Noul guvern Ciolacu se mai poate lăuda cu o lovitură și recorduri [...] The post O făcătură academică – Daniel David appeared first on Cotidianul RO.

”Marea Unire Juridică a poporului”. Georgescu. ”Va avea loc la ora 10.00, în data de 10

Călin Georgescu a venit cu un mesaj  chiar în ziua de  Bobotează. [...] The post ”Marea Unire Juridică a poporului”. Georgescu. ”Va avea loc la ora 10.00, în data de 10 appeared first on Cotidianul RO.

”Vis de beizadea imbecilă„. La cine se referă CTP?

A făcut David Popovici o roată, o piuliță, un [...] The post ”Vis de beizadea imbecilă„. La cine se referă CTP? appeared first on Cotidianul RO.

Pușcaș, afectat că nu a mai fost chemat la națională: Nu am primit nici o explicație

George Pușcaș a fost o prezență constantă [...] The post Pușcaș, afectat că nu a mai fost chemat la națională: Nu am primit nici o explicație appeared first on Cotidianul RO.

Loredana, gest impardonabil. De ce i-ai face așa ceva Simonei?

Dar ce s-a întâmplat? Simona zici [...] The post Loredana, gest impardonabil. De ce i-ai face așa ceva Simonei? appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.