Consiliul Reprezentanților Unionali ai UDMR, reunit miercuri, a dat un vot pentru susținerea lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale – candidat comun al coaliției de guvernare, a anunțat președintele UDMR, Kelemen Hunor.
‘Trecem prin vremuri grele, oamenii sunt furioși, fiindcă au fost alegerile anulate și nu au primit răspunsurile, argumentele necesare. Sunt furioși, fiindcă se simt părăsiți de instituțiile statului și doresc ca statul să fie în slujba cetățenilor. Această furie este deci de justificat, este de înțeles. Dar în același timp avem un pericol uriaș. Este în pericol tot ce am obținut în 35 de ani, atât pentru comunitatea maghiară, cât și pentru toată țara. Acele forțe extremiste care doresc să câștige alegerile prezidențiale au o putere uriașă și pun în pericol realizările noastre de 35 de ani. De aceea, bunul simț, responsabilitatea și conjunctura politică ne cer să avem un singur candidat la alegerile prezidențiale, cei din coaliție, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal și Uniunea Democrată Maghiară din România. Acest candidat este domnul Crin Antonescu’, a declarat Kelemen Hunor, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook.
Candidatura lui Antonescu, validată în Consiliul Național al PNL