Mă sună cineva din nordul țării, cu o voce îngrijorată, o doamnă, fostă colegă de facultate, o minte analitică, lucidă, cu gust și observații fine la literatură și arte plastice, și-mi zice direct și aproape plîngînd: „Ce facem, Cornel? Ne dăm cu rușii?”
O știu bine. Nu-i căzută din Lună. Vede aproape tot și citește mult despre viața politică și culturală. Și totuși se teme. Din două fraze, înțeleg că și ea este o victimă.
Fără probe pe micul ecran și în calculator și pe net, „s-a dus după fentă”. Dacă au confirmat americanii, dacă susține Comisia Europeană, dacă zice guvernul și zice Iohannis, dacă intelectualii de defilare a statului paralel, dacă televiziunile și analiștii abonați la tv zic că rușii sunt în spatele alegerilor care nu se potrivesc cu așteptările celor aflați la putere, atunci, ce mai tura-vura, sunt rușii. Și Georgescu a cîștigat pentru că-i cu rușii!
Lipsită de sprijin, de congeneri lucizi, de argumente oficiale, distinsa doamnă nu mai are nici forța psihică să se întrebe:
-Nu cumva o fi un bun român de-al nostru?
Dacă un găgăuță de ministru însurat cu o americancă, împins cu felurite gîfîieli de grupul (Marinel-Burduja -tac-su, împreună cu Adriean Videanu și Miky Șpagă, grup de sforari care s-a străduit să-l facă ministru și mai apoi primar al Capitalei) trîmbițează din adîncul bojocilor:
„Nu vă duceți după fentă! Călin Georgescu are o agendă. O agendă care nu este nici a poporului român, nici a țării noastre. Este agenda Moscovei, agendă pe care acest Georgescu o ascunde sub elucubrații, teorii ale conspirației, minciuni, aberații lipsite de orice noimă de logică. Dar nu m-ar mira să facă asta intenționat, tocmai pentru a abate atenția de la ceea ce vrea să facă“ (S. Burduja).
Ce să facă biata femeie? Indiferent ce și cum, omul a făcut o facultate americană, are nevastă americancă cu lipici la ambasada partenerilor strategici, are casă pe Coasta de Azur, cum să nu știe el? Sigur, ministrul catastrofei energetice este un informat care cunoaște adevărul-gol-goluț: Sunt rușii!
Și Kelemen Hunor, agentul politic, cultural și economic al guvernului maghiar în România (și pe lîngă toți miniștrii și președinții), chiar dacă nu are informații despre anularea alegerilor după turul întîi, știe că Georgescu aparține de o rețea de spionaj a generalului Caraman, că-i și omul vechiului sistem, susținut de rezerviști Securității!!
Dacă și pe unguri îi sperie, dacă și presa maghiară pune umărul la demolarea lui, sigur sunt securiștii! Și atunci ce să creadă distinsa mea colegă de facultate? Că Georgescu este omul rușilor!
Remus Pricopie, altă poamă politică și informativă, rector la SNSPA (pepinieră de propagandiști și acoperiți) zice: „Șefii de la Moscova ai lui Călin Georgescu încearcă de o lună să organizeze, la București, o mineriadă sau măcar o încăierare politică, în stradă. Orice, numai violență să fie”.
Parcă am fi loviți de o boală ciudată care ne-a strîmtat creierul. O mare parte din populația țării operează deja cu o certitudine. Una oficială, alarmistă, confecționată și orchestrată, obligatorie, fără probe, dusă pînă la gradul de psihoză.
În ciuda faptului că nu există nici o afirmație explicită și nici măcar teoretic o posibilitate, ei o țin langa: „Georgescu inamicul României! El scoate țara din UE și din NATO și ne duce la ruși!”
Nici un neuron liber nu mai licăre dincolo de aceste afirmații categorice, betonate, dar fără nici o armătură.
Doar oamenii care nu-s vrăjiți de șmecheriile politicii mai văd altfel. Sunt șocați și nu le vine să creadă.
Și dacă Georgescu, nu-i așa, dacă suntem captivi într-un fals grosolan, produs al sistemului de putere și interese din state diverse?
Și dacă Georgescu este o probă incontestabilă a felului în care instituțiile statului te pot face din om un ne-om și din patriot un prim dușman al României?
Și dacă un concert de păreri orchestrate poate nenoroci și îngropa un om cu un ideal patriotic de care aveam nevoie? Și dacă prin falsuri multiplicate îi schimbă identitatea, îi mutilează portretul și îl transformă în inamicul public al țării sale?
Un politician de la UDMR zicea la o televiziune de știri că „ăsta vorbește de Dumnezeu și de război!”, de parcă Dumnezeu ar fi devenit o infracțiune spirituală!
Dacă alunecă în discurs, dacă nu izbutește o metaforă, dacă leagă poporul de Dumnezeu, cu siguranță este unul dus. Cațele scrobite și mahalagioaicele gureșe se simt culte și deștepte și se hăhăie!
-Ia auzi la ăsta!
Aproape nimeni nu se mai întreabă dacă nu cumva Călin Georgescu este un patriot român.
-Ce-i aia „patriot român”? Asta era pe vremea lui Ceaușescu!
Ar fi avut dreptate Klaus Iohannis, cetățean român cu patria în altă parte, cînd ar fi zis că „viitorul este al progresismului, nu al patriotismului. Să nu vă mai aud cu Biserica!”
Și dacă teama și instinctul nostru de apărare au fost speculate și am fost duși pînă la un grad ne mai atins de orbire publică, pînă la a nu mai fi capabili să vedem interesele țării noastre? Nu pentru săptămîna viitoare și pentru mandatul lui Marcel Ciolacu și a găștii sale și a clanurilor de interese, ci pe un termen mai lung, care vizează existența României și a poporului român?
Și dacă toată această furtună de acuzații scornite și de vorbe otrăvite nu-i decît o crimă politică la care românii au fost împinși să se poarte cu un patriot român?