Copil infectat în spital de la o branulă neschimbată cu zilele

Copil infectat în spital de la o branulă neschimbată cu zilele
📅 2025-01-30

Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vâlcea a declanșat o anchetă și cercetează disciplinar toate cadrele medicale care au îngrijit un copil de doi ani care s-ar fi infectat la o mână din cauza unei branule neschimbate cât timp a fost internat.

Ancheta a fost dispusă în urma unei postări pe Facebook făcută de părinții copilului, în care acuză personalul medical al spitalului de ‘indiferență’, după ce micuțul ar fi stat patru zile cu branula în mână fără să fie verificată de personalul medical.

‘Indiferență la Spitalul Județean Râmnicu Vâlcea. Timp de patru zile nu a verificat nimeni branula copilului meu. Astăzi copilul plângea de usturime și durere, iar asistenta a dat jos branula. Așa ceva nu este posibil!’, a scris tatăl copilului în postarea de pe Facebook, care s-a viralizat rapid în mediul online.

Cazul a ajuns și în atenția conducerii Consiliului Județean (CJ) Vâlcea, care a cerut spitalului să declanșeze de urgență o anchetă internă și să dispună ‘fără milă’ măsuri dacă se va constata că personalul medical a greșit.

‘Eu știu că se zice ‘corb la corb nu-și scoate ochii’, vorba românului, că se tot fac comisii de anchetă, este o mare problemă aici, dar când este vorba de a îngriji cumsecade un copil, un om care îți vine în spital, în condițiile în care salariile sunt bune, eu, Consiliul Județean, modernizez, dotez, aduc aparatură, construiesc clădiri noi, este revoltător să avem astfel de cazuri în care pacienți sunt neglijați. Și îi invit pe vâlceni să-mi scrie de fiecare dată și îmi voi face un obicei în a-i invita alături de mine la conferința de presă pe reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, care au un contract de management pe care trebuie să îl respecte. O să urmăresc cu mare atenție ce se va întâmpla, pentru că nu pot să judec un medic eu, economist, dar au ales comisii de cercetare de acolo, dintre dumnealor. Dacă se constată că și-au neglijat meseria, inclusiv managerul și managementul spitalului răspunde cu postul și pleacă acasă. Nu voi accepta din partea conducerii Spitalului Județean de Urgență Vâlcea comunicate sforăitoare în care să spună că vor… Nu! Aștept măsuri în condițiile în care a fost vorba de neglijență. Dacă nu se vor lua măsuri, vine altă conducere la spital’, a declarat, într-o conferință de presă, președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Vâlcea a emis, joi, un comunicat de presă prin care au anunțat că a fost constituită o comisie de disciplină, fără alte detalii însă.

‘Având în vedere articolul apărut în spațiul on-line ‘Un bărbat acuză medicii unui spital ca i-au tratat cu indiferență copilul și au lăsat o branulă în mână timp de patru zile, ceea ce a dus la infecție’, vă comunicăm ca la nivelul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea s-a constituit Comisia de cercetare disciplinară care va verifica aspectele semnalate’, se arată în comunicatul SJU Vâlcea.

Directorul spitalului, dr. Dan Ponoran, a precizat însă că până acum părinții micuțului nu au făcut o sesizare oficială, iar în ceea ce privește zonele de pe mâna copilului, care în pozele postate se văd mai închise la culoare, acestea sunt de fapt ‘badijonaj cu albastru de metil’, după ce micuțul a prezentat o reacție alergică la leucoplast și nicidecum ‘necroză’ cum s-a scris prin comentariile de la postare.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Explicațiile lui Călin Georgescu după ce i-a jignit pe românii din Diaspora

Călin Georgescu a reacționat după ce au fost făcute publice declarații ale sale în care îi numește pe românii care lucrează în străinătate s „sclavi” și „analfabeți”. [...] The post Explicațiile lui Călin Georgescu după ce i-a jignit pe românii din Diaspora appeared first on Cotidianul RO.

Lasconi reclamă presiuni: Au fost mai multe încercări

Președinta USR, Elena Lasconi, declară că în nicio ședință a Biroului Național al partidului nu a fost abordată chestiunea retragerii sale din cursa prezidențială. [...] The post Lasconi reclamă presiuni: Au fost mai multe încercări appeared first on Cotidianul RO.

FCSB, înfrângere în fața a 50.000 de spectatori

Campioana României, FCSB, și formația engleză Manchester United se înfruntă pe Arena Națională din Capitală, într-o partidă contând pentru etapa [...] The post FCSB, înfrângere în fața a 50.000 de spectatori appeared first on Cotidianul RO.

„Anvelopă” pentru pensionari în bugetul pe 2025

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că probabil sâmbătă va avea loc ședința de Guvern în care va fi aprobat bugetul pe anul 2025, iar joi seară proiectul de [...] The post „Anvelopă” pentru pensionari în bugetul pe 2025 appeared first on Cotidianul RO.

Nicușor Dan, despre cazul Șoșoacă: „Nu mi se pare corect”

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a apreciat joi că respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale de către Curtea Constituțională a fost o [...] The post Nicușor Dan, despre cazul Șoșoacă: „Nu mi se pare corect” appeared first on Cotidianul RO.

Ce a moștenit primarul Sectorului 1 de la Clotilde Armand

Primarul Sectorului 1 a susținut astăzi prima conferință de presă de la preluarea mandatului, prezentând situația financiară critică găsită la nivelul administrației [...] The post Ce a moștenit primarul Sectorului 1 de la Clotilde Armand appeared first on Cotidianul RO.

Statul român este bolnav, doctorul – impostor, iar tratamentul este inexistent

Închipuiți-vă, dragii mei, că noi toți, cei 19 milioane de români suntem acționari la o firmă imensă, [...] The post Statul român este bolnav, doctorul – impostor, iar tratamentul este inexistent appeared first on Cotidianul RO.

Rusia va discuta cu Trump, nu și cu ”paraziții strategici” europeni

Trump nu are interes să negocieze pornind de la termenii Rusiei, consideră analiștii ruși. Totuși, dacă vor fi negocieri, ele vor fi peste capul europenilor, considerați în Rusia instigatori la război [...] The post Rusia va discuta cu Trump, nu și cu ”paraziții strategici” europeni appeared firs...

Ciolacu: ”Foarte puțin probabil” ca PSD să aibă un alt candidat

Prim-ministrul a fost întrebat cum comentează faptul că există voci în PSD, printre care se numără și fostul deputat Radu Cristescu, care contestă candidatura [...] The post Ciolacu: ”Foarte puțin probabil” ca PSD să aibă un alt candidat appeared first on Cotidianul RO.

Un județ din România impune pe drumuri propria rovinietă

Tarifele de liberă trecere pentru mai multe drumuri din județul Brașov, cunoscute și sub denumirea de 'rovinieta de Brașov', vor intra în vigoare din [...] The post Un județ din România impune pe drumuri propria rovinietă appeared first on Cotidianul RO.

Good News

Only good and positive news.