Copiii dispăruţi ai lui Marţian, aduşi în ţară. Ce se va întâmpla cu ei

Copiii dispăruţi ai lui Marţian, aduşi în ţară. Ce se va întâmpla cu ei
📅 2024-10-18

Cei trei fraţi care au fost daţi dispăruţi din judeţul Hunedoara şi care joi au fost depistaţi în Serbia, alături de tatăl lor, au fost aduşi în România, pe la Porţile de Fier, judeţul Mehedinţi.

Poliţiştii sârbi i-au predat pe cei trei fraţi şi pe tatăl acestora colegilor lor români, la Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I, vineri dimineaţă, în jurul orei 5.30.

Ei au fost preluaţi de o echipă mixtă, formată din poliţişti şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara.

Copiii şi tatăl au fost urcaţi în maşini separate.

Bărbatul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor, inducerea în eroare a organelor judiciare şi participaţie improprie la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Faţă de cei trei minori urmează să fie instituită măsura specială a plasamentului în regim de urgenţă, în cadrul unei unităţi din subordinea DGASPC Hunedoara.

Tatăl copiilor, Adrian Marţian, avea ordin de protecţie şi nu avea voie să se apropie de ei.
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

De ce se scarpină Putin?

Liderul rus Vladimir Putin a fost văzut scărpinându-se în mod repetat pe față, la o zi după ce Kremlinul a dat asigurări că [...] The post De ce se scarpină Putin? appeared first on Cotidianul RO.

Inundații în Franța

Sute de evacuați și peste 4000 de case rămase fără curent electric după inundațiile care afectează sudul Franței. [...] The post Inundații în Franța appeared first on Cotidianul RO.

Vila Şipot reintră în circuitul cultural și turistic al României

Vila Șipot oferă și locuri de cazare pentru cei care vor să își petreacă o vacanță în inima Domeniului Regal Peleș. [...] The post Vila Şipot reintră în circuitul cultural și turistic al României appeared first on Cotidianul RO.

Doliu în fotbalul românesc

Doliu în fotbalul românesc. Fostul președinte al cluburilor Dinamo și Rapid s-a stins din viață în noaptea de joi spre vineri, [...] The post Doliu în fotbalul românesc appeared first on Cotidianul RO.

Macron cere oprirea războiului

"Pentru Franţa, suveranitatea este o cauză esenţială pe care o va apăra întotdeauna", a dat el asigurări. [...] The post Macron cere oprirea războiului appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.