Confesiunile lui Dragomir. ”Eu fac asta de când eram mic și mă trimiteau cu vacile”

Confesiunile lui Dragomir. ”Eu fac asta de când eram mic și mă trimiteau cu vacile”
📅 2025-04-07

Dumitru Dragomir răspunde unor întrebări despre cum a slăbit  și dă detalii pentru curioși privind  obstacole pe care le-a  trecut.

„Eu mă îngrășasem ca un porc. Aveam 105 kilograme acum o lună. Câte crezi că am astăzi?”

Dragomir a ajuns să cântărească 97 de kilograme, dar vrea să ajungă la 95 până de Paște.

Fostul șef al LPF spune că odihna e primordială, apoi alimentația și mișcarea. De asemenea, nu fumează și nu bea alcool.

„Somnul obligatoriu, cel puțin o oră după-amiază. Odihna este primordială. Eu fac asta de când eram mic și mă trimiteau cu vacile. Abia după aceea alimentația”.

„Nu mai fac 10.000 de pași că sunt bătrân. Dar 5.000 de pași fac, adică aproape 4 kilometri. 10.000 e prea mult pentru mine la 80 de ani”, a spus Dumitru Dragomir, la Fanatik.

„Ce crezi că slăbește prima dată la om? Crezi că burta? Capul, vă jur. Numai nasul nu slăbește. Fii atent aici, toate pălăriile mele acuma nu mai stau ca lumea. Îți dau cuvântul meu de onoare, capul slăbește prima dată”, a explicat Dumitru Dragomir.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Petrișor Peiu (AUR): O idee exotică cu un rezultat pe măsură

Liderul grupului senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a apreciat că România trebuie... [...] The post Petrișor Peiu (AUR): O idee exotică cu un rezultat pe măsură appeared first on Cotidianul RO.

America va negocia cu armele pe masă

Noile tarife americane sunt absurde. Deficitul SUA se datorează războaielor și reducerilor de taxe pentru bogați, nu comerțului, spun unii economiști. Nu contează, spun alții, pentru că Trump urmărește altceva [...] The post America va negocia cu armele pe masă appeared first on Cotidianul RO.

E groasă rău pentru aproape 4 milioane de români

Din eșantionul de patru milioane de persoane, mare parte - persoane peste... [...] The post E groasă rău pentru aproape 4 milioane de români appeared first on Cotidianul RO.

Acuzații la adresa ANAF: Încalcă prevederile Codului fiscal

Instituțiile de control din ANAF ajustează 'din oficiu' dobânzile aplicate în cadrul împrumuturilor intra-grup la nivelul ratei [...] The post Acuzații la adresa ANAF: Încalcă prevederile Codului fiscal appeared first on Cotidianul RO.

Ursula von der Leyen, răspunsul pentru Trump

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că Uniunea Europeană este... [...] The post Ursula von der Leyen, răspunsul pentru Trump appeared first on Cotidianul RO.

Boloș: Riscul de pierdere a banilor din PNRR există

'Riscul de pierdere a banilor există, nimeni nu poate garanta că noi toate cele... [...] The post Boloș: Riscul de pierdere a banilor din PNRR există appeared first on Cotidianul RO.

Veste proastă pentru buzunarele tuturor

Potrivit evaluărilor Băncii Naționale a României (BNR), rata anuală a inflației va consemna în trimestrul al doilea al acestui an o... [...] The post Veste proastă pentru buzunarele tuturor appeared first on Cotidianul RO.

Tramvaie de la Astra Arad pentru capitala Serbiei

Tramvaie de la Astra Arad pentru capitala Serbiei. Conducerea Consiliului Local al Orașului Belgrad a intrat în contact [...] The post Tramvaie de la Astra Arad pentru capitala Serbiei appeared first on Cotidianul RO.

Visul lui Musk pentru relația SUA-Europa

Musk face ecou unui proiect american apărut în timpul administrației George W. Bush si al guvernelor Merkel [...] The post Visul lui Musk pentru relația SUA-Europa appeared first on Cotidianul RO.

Kremlinul: ”Aceste întrebări sunt în aer, nimeni nu a răspuns la ele”

Kremlinul a transmis luni că nu va exista nicio încetare a focului cu Ucraina până când... [...] The post Kremlinul: ”Aceste întrebări sunt în aer, nimeni nu a răspuns la ele” appeared first on Cotidianul RO.

Good News

Only good and positive news.