Concert extraordinar de 1 Decembrie. Intrarea este liberă

Concert extraordinar de 1 Decembrie. Intrarea este liberă
📅 2023-12-02

Un concert extraordinar va avea loc la Opera Naţională Bucureşti (ONB), pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României, în program figurând arii, lied-uri şi duete din creaţia românească.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de ONB, concertul, organizat cu sprijinul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, va avea două părţi, cu pauză.

Organizatorii spun că evenimentul va fi „o punte între generaţii”. Solişti ai Operei Naţionale Bucureşti vor interpreta arii, lied-uri şi duete din creaţia românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess”, acompaniaţi la pian de către Luminiţa Berariu şi Bogdana Grecova.

În program se regăsesc lucrări cunoscute precum „Somnoroase păsărele” şi „Ce te legeni, codrule” de N. Bretan, „De ce nu-mi vii” de G. Dima, „Când treci, bade, pe la noi” de A. Stoia, „Cântecul fluieraşului” de G. Stephănescu, „Doina Stăncuţei” de T. Brediceanu, „Balada” de C. Porumbescu şi multe altele. Regia spectacolului este semnată de Alexandru Nagy.

Concertul va începe la ora 18,30. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Salvare dramatică: Tânăr prins sub un tractor

La faţa locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, respectiv, un echipaj de prim ajutor şi cel de terapie intensivă mobilă [...] The post Salvare dramatică: Tânăr prins sub un tractor appeared first on Cotidianul RO.

BREAKING Tricolorii și-au aflat adversarii la EURO 2024

Fiecare dintre cele 24 de selecţionate va încasa o primă de participare de 9,25 milioane de euro. Fiecare victorie va fi recompensată cu un milion de euro, iar fiecare rezultat de egalitate [...] The post BREAKING Tricolorii și-au aflat adversarii la EURO 2024 appeared first on Cotidianul RO.

The Economist: ”Putin câștigă”

Un lider a declarat în privat că sprijinul UE pentru Ucraina se va fragmenta în cazul unei victorii a lui Trump. Este o nebunie ca Europa să nu mai jute Ucraina, scrie The Economist [...] The post The Economist: ”Putin câștigă” appeared first on Cotidianul RO.

Cutremur în Filipine: A fost emisă alertă de tsunami

US Geological Survey, serviciul guvernamental american de monitorizare geologica, seismică, hidrologică şi biologică, a estimat magnitudinea cutremurului la 7.6, iar adâncimea la 32 de km [...] The post Cutremur în Filipine: A fost emisă alertă de tsunami appeared first on Cotidianul RO.

Tradiția porcului de Crăciun în pericol? Răspunsul ministrului Agriculturii

Şi eu voi merge de sărbători la părinţi şi tatăl meu, care chiar dacă este cadru didactic ieşit la pensie, ne creşte trei porci - unul pentru mine, unul pentru fratele meu şi unul pentru ei, a spus Barbu [...] The post Tradiția porcului de Crăciun în pericol? Răspunsul ministrului Agriculturii ap...

Ultimele gadgeturi electronice si telefoane mobile

Aici gasesti ultimele descoperiri tehnologice si cele mai noi gadgeturi smart, precum si cele mai performante telefoane mobile, tablete, laptopuri..