Cod roșu de viscol

Cod roșu de viscol
📅 2024-11-23

Deși, calendaristic, iarna nu a venit, vremea extremă își face apariția. Meteorologii au emis cod roșu de viscol pentru șapte județe din România. Vântul va sufla cu 120 km/h, iar vizibilitatea va fi redusă la minim.

Este în vigoare, până joi, până la ora 23.00, un cod galben în Dobrogea, jumătatea sudică a Munteniei și Olteniei și în sudul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Meridionali și Orientali. Vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…70 km/h. Pe creste, rafalele vor depăși temporar 80…90 km/h, viscolind zăpada.

Un alt cod galben anunță, de joi seara până vineri seara, intensificări ale vântului în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) și în regiunile estice, cu viteze de 50…70 km/h.

Aria precipitațiilor predominant sub formă de ninsoare va cuprinde toată zona de munte, se va depune strat de zăpadă, în general de peste 10…20 cm și va fi viscol.

În Crișana, Maramureș și nordul Moldovei vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de peste 5…10 cm. În Transilvania, Banat și nordul Olteniei precipitațiile vor fi mixte, pe arii restrânse cu depuneri de polei.

Un cod portocaliu de viscol va intra în vigoare vineri la ora 2.00 până la ora 14.00. În zona joasă a județelor Caraș-Severin, Timiș și Arad, în a doua parte a nopții de joi spre vineri și în prima parte a zilei de vineri, vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 70…85 km/h.

Un alt cod portocaliu anunță, de vineri, ora 2.00, până la ora 20.00, viscol puternic și ninsori abundente în zona înaltă a Carpaților Meridionali și local în Carpații Occidentali și Orientali. Vântul va sufla tare, cu rafale de 80…120 km/h. Va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă consistent (local peste 30 cm), va fi vizibilitate foarte redusă și zăpada troienită.

Începând de vineri ora 5.00 intră în vigoare codul roșu, ce va ține până la ora 14.00.

La altitudini de peste 1700 m în județele Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș și Dâmbovița va fi viscol foarte puternic, cu viteze de peste 120 km/h, care determină reducerea vizibilității spre zero și troienirea zăpezii.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Influencerul Selly, lecție despre votul de duminică

Întrebat ce așteptări are de la clasa politică, influencerul a spus că... [...] The post Influencerul Selly, lecție despre votul de duminică appeared first on Cotidianul RO.

„Aroganțele”, mofturile și păcatele lui Ciolacu

Cei mai mulți jurnaliști și politicieni au trecut foarte ușor peste tele-prestația lui Marcel Ciolacu, transmisă de la Budapesta (...) [...] The post „Aroganțele”, mofturile și păcatele lui Ciolacu appeared first on Cotidianul RO.

Cum descrie o ziaristă americană orașul New York

Orașul New York se confruntă cu o criză de accesibilitate. [...] The post Cum descrie o ziaristă americană orașul New York appeared first on Cotidianul RO.

Director de spital, ucis de israelieni în Liban

Directorul spitalului Dar al-Amal a fost ucis vineri împreună cu alţi şase membri ai personalului medical... [...] The post Director de spital, ucis de israelieni în Liban appeared first on Cotidianul RO.

S-a deschis Târgul de Crăciun de la Berceni Arena

Sute de oameni au fost prezenți la eveniment. Au existat însă și nemultumiți. Ce i-a nemulțumit. [...] The post S-a deschis Târgul de Crăciun de la Berceni Arena appeared first on Cotidianul RO.

Priviţi aceste imagini. Ciolacu a zburat cu avion de fiţe și prin România

”Mofturile”, ”arogantele” lui Marcel Ciolacu devolate în scandalul Nordis s-au derulat și sub ochii noștri.  [...] The post Priviţi aceste imagini. Ciolacu a zburat cu avion de fiţe și prin România appeared first on Cotidianul RO.

Ce-a putut să zică Monica Tatoiu

”Le plac corupții în speranța că se aleg cu niste farmituri de la mesele acestora în compania damelor... [...] The post Ce-a putut să zică Monica Tatoiu appeared first on Cotidianul RO.

Invenție fabuloasă a japonezilor

Un alt element inovator al dispozitivului constă în proiecțiile de (...) [...] The post Invenție fabuloasă a japonezilor appeared first on Cotidianul RO.

Votul în Diaspora. Câţi români au votat până sâmbătă la ora 3.00

În diaspora votarea a început în noaptea de joi spre vineri, prima secţie fiind deschisă în Noua Zeelandă, la Auckland, la ora 1,00, ora României. [...] The post Votul în Diaspora. Câţi români au votat până sâmbătă la ora 3.00 appeared first on Cotidianul RO.

Revenirea la rațiune

Se clamează frecvent astăzi revenirea la rațiune. Se observă ușor, însă, că prea puțini sunt însă gata să-i facă față. [...] The post Revenirea la rațiune appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.