Sfârșitul de an e ca o strungă, faptele se adună și se străduie să treacă pragul, pentru a intra sau a ieși la ” larg”. Au fost alegeri în vară, organizate bizar, cu vădită intenție de a influența cumva rezultatele. Ca norocul, românii nu sunt foarte interesați de Parlamentul european, cam fără vlagă, cam fără interes față de România, dominat de forțe încă neînțelese de poporul român, iar alegerile locale nu au prea mare legătură cu opiniile politice, ci cu interesele directe ale cetățenilor, o autorizație de construcție, o aprobare pentru ceva, un autobuz ori o mașină de dus gunoiul și pe ulița sa, etc. La sfârșitul anului se desfășoară alegerile parlamentare și prezidențiale.
Înainte, și după Ziua Națională, ca să vezi. Dar, între timp au avut loc alegerile de Președinte în Statele Unite ale Americii. Iar acolo, împotriva multor dorințe și a multor interese, a ieșit învingător en fanfare ” cel mai hulit dintre candidați”. A fost voința poporului, exprimată clar și respectată de toate instituțiile statului american. Dincolo de rezultat, aceste alegeri au fost o lecție de civism și democrație. Asta pentru cine vrea să învețe. Nu știu dacă este și cazul nostru. Ceea ce se vede în campania electorală din România este ceva profund dezamăgitor. Teme mărunte în discuție, mijloace suburbane de atac, deprinderi nesănătoase de influențare a electoratului. Este jenant cum unii candiidați se recomandă ca fiind cei mai buni pentru a fi Președinte deoarece doar ei au posibilitatea să de un telefon la Casa Albă pentru că ei au un văr care locuiește lângă Washington! E o glumă, dar ne arată o mentalitate suburbană, tipică Balcanilor antebelici. O relație personală, chiar aproximativă, cu puternicii zilei e mai importantă și prevalează voinței populare. Curat Ev Mediu!. Dar să considerăm că alegerile noastre s-au încheiat, fără incidente, fără intervenții de forță majoră. Ce urmează? Ce va fi cu noi? Răspunsul nu este prea greu de intuit. Anul acesta, cu un nou Președinte, un nou Guvern și un nou Parlament va fi un an al marilor dificultăți economice și financiare. Va fi anul curbelor de sacrificiu, al conflictelor sociale și al crizelor externe cu efect intern, imediat. Nu are rost să detaliem problemele interne, avem datorii, s-au făcut promisiuni, inflația crește, iar prețurile au sărit cu avântul Iolandei Balaș sau Valeri Brumel.
Ceea ce devine cu adevărat îngrijorător, înspăimântător chiar, este situația pe plan extern a României.
Unul dintre principiile de neschimbat ale politicii externe a României a fost acela care hotărăște că România trebuie să se afle în aceeași tabără politico-militară cu Ungaria. Asta în speranța păstrării unui status quo stabilit de Tratatul de la Versailles, după Primul Război Mondial, reîntărit, parțial, de Acordul de Pace de la Paris de după al Doilea Război Mondial. Această opțiune politico-militară ar împiedica un conflict direct cu țara vecină, măcar din pricina presiunii exercitată de aliații comuni. Or, ce avem noi astăzi? Avem un Viktor Orban care se găsește în relații excelente cu Președintele ales al S.U.A., cu Președintele Chinei, Xi Zhin Ping, cu oricare din Cancelarii Germaniei, prezenți sau viitori, și, mai cu seamă, cu Președintele Putin.
Care este situația României? Nu trebuie să intrăm mai profund în natura relațiilor noastre cu toate aceste state ca să constatăm un handicap românesc mai mult decât îngrijorător. România bate insistent la ușa O.E.C.D.E., iar la ușă nu se grăbește nimeni să deschidă, se află în poziția de ignorare aproape totală a Beijing-ului, pierzând în ultimele decenii bruma de simpatie a Chinei, a doua economie a lumii, se află în situație pre belică cu Rusia, se află într-o situație neclară chiar cu partenerul strategic în care noi dăm și cumpărăm, iar partenerul e destul de rezervat în ceea ce privește investițiile, dar și primirea în programul Visa Waiver.
Cu prezența militară stăm relativ bine, cu cea investițională nu prea. Pe scurt – nu ne aflăm într-o poziție confortabilă în cursa de anduranță pe care, vrem-nu vrem, o avem cu vecinul nostru de la vest. Dar nici la est nu stăm bine. Republica Moldova a ajuns într-un punct crucial pentru viitorul său. Victoriile taberei pro-europene sunt cam a la Pirrhus. Încă o victorie de acest fel și edificiul se va clătina rău. Situația reală din acest stat e cu totul alta decât ne-am dori, iar eforturile noastre de apropiere a populației Moldovei față de România au avut un rezultat mai mult decât îngrijorător. Județele unde s-au făcut cele mai substanțiale investiții cu bani românești sau europeni au votat NU la referendum. Iar la alegerile de Președinte, doamna Maia Sandu a câștigat cu voturile diasporei și a pierdut la voturile dinlăuntrul republicii. Urmează alegerile parlamentare în care opțiunile pentru P.A.S., actualul partid de guvernământ, sunt vizibil în scădere.
Relația cu Ucraina este deformată de starea de război de acolo, un război care consumă fonduri, bunuri extrem de mari, dar, înainte de toate, omoară oameni. Civili și militari. Zece milioane de oameni au fugit din țara lor. .Poliția militară vânează tinerii incorporabili. Infrastructura de transport este distrusă, la fel rețelele electrice și centralele de producere a energiei. Armata rusă e un măcelar priceput. În același timp, sute de miliarde de dolari au fost convertiți în armament pentru armata Ucrainei. În ciuda situației actuale de pe front, armata Ucrainei a devenit, poate, cea mai bine înzestrată forță militară din Europa. Ucraina va supraviețui agresiunii și va fi în continuare vecinul nostru cu probleme și necesități. Va fi o relație greu de gestionat pentru România. Serbia, veșnicul prieten, credem, se află într-o strânsă legătură cu Federația Rusă și Belarus, formalizată într-un tratat de cooperare la nivelul Parlamentelor. Sau am uitat? Cât privește Bulgaria, oricine știe că relația ei cu Rusia este naturală, cu fundamente culturale, istorice și interese economice. Rezultatul recentelor alegeri de acolo ne arată și acest lucru. Rămâne Marea Neagră. Marea Neagră nu mai e cel mai bun vecin al României. E o mare aproape închisă, plină de pericole și cu riverani în conflict sau neprietenoși.
O situație mai grea nu cred că a existat pentru România decât în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial. Între timp M.A.E. emite grijuliu, avertizări de călătorie din pricina vremii sau a grevelor din transportul în comun în cine știe ce țară. Între timp s-a schimbat ministrul. Să îi dorim domnului Emil Hurezeanu, noul ministru, mult succes. Avem nevoie cu toții de succesul său . Dar nu putem să nu ne întrebăm – Oare ce ne așteaptă, cu adevărat? Ce va fi cu noi?