Marcel Ciolacu petrece sărbătoarea Sfintei Marii la mănăstiri din Moldova, însoțit de principalul său sfătuitor, Paul Stănescu. Numai interesele și incultura pot determina un politician să facă mare tărăboi din credința sa religioasă.
Se potrivește celor doi. Marcel Ciolacu și-a petrecut o altă sărbătoare la Muntele Athos și, de cîte ori poate, se străduiește să arate electoratului său cît este de credincios, de devotat măririi pensiilor, de preocupat de drumurile țării și de prețuri.
Aleargă de la festivitate la festivitate și participă la toate tăierile de panglici. Se poartă ca unul care ar vrea să treacă și bătăliile lui Ștefan Cel Mare și Sfînt în contul său.
Se vede de departe că președintele PSD își pregătește partidul pentru congres și Congresul PSD pentru lansarea sa în cursa pentru prezidențiale. Drept pentru care Marcel Ciolacu se străduiește din toate puterile să își etaleze virtuțile și devotamentul față de partid, dragostea față de țară și credința în Dumnezeu.
Pentru că nu a obținut încă un certificat și pentru IQ-ul deosebit (asemenea celui de revoluționar!), alt cult în cap numit Paul Stănescu a socotit că, în lipsa unui document care să ateste, coeficientul de inteligență al premierului ar putea fi promovat ca valoare suplimentară. Așa că Paul Stănescu a trecut la un compliment care nu depășește o exprimare de tractorist. El ne-a anunțat că șeful său are un IQ „peste media umană”.
Măsurarea a fost efectuată pe baza unei „erecții” a neuronilor!
Să ne înțelegem! Există loc pentru o doză de îngăduință în abordarea mesajelor electorale. Mai rîdem, mai zîmbim, ne mai facem că n-am înțeles bine. Dar lucrurile degenerează. Marcel Ciolacu este împachetat ca un strateg, ca un mare credincios, ca un politician deștept, aflat la baza tuturor realizărilor (cam nenorocite) din ultimii doi ani.
George Simion se promovează cu panouri în care te invită să semnezi contractul ca să-ți iei casa, Nicolae Ciucă doar cu o carte pe care n-a publicat-o și aproape sigur nici n-a scris-o el, iar primărița din Cîmpulung Muscel cu promisiunea că isprăvile sale se vor întinde prin toată țara. Deocamdată, urmele lăsate de ea în Muscel sunt puține, iar panoul mare cu personajul „fotoșopat“ pe care scrie ”Sufletul unei nații, viitorul unei generații” este valabil pentru orice. Sună mai degrabă a placebo electoral pentru toate nevoile unui popor.
La așa bombardament cu povești pentru copii, cum să nu adauge și Marcel Ciolacu una despre „români”, despre credință, sau despre inteligență și cum să nu se dea și el credincios, ctitor de instituții, de poduri, drumuri și părinte de atîtea alte griji.
Uite așa ne facem că ne-am obișnuit și cu Ciolacu citindu-și chinuit punctele de vedere cu bîlbîieli și enormități. Prin multe părți, Ciolacu se apropie de un Gigi Becali fără fotbal. Primul a trecut de la bulevard la fotbal și face caz de credință, copia lui s-a cățărat de la magazinele din piața Buzăului și de la pescuit, la administrarea treburilor publice din România. Și amîndoi au defilat pe la Muntele Athos și vorbesc dezinvolt despre orice, dar mai ales pe lîngă.
Ședințele de guvern se deschid aproape curent cu vorbe goale și propoziții sărace în neuroni, cu gafe și stîlceli de cuvinte care scot în evidență și ne avertizează asupra nivelului de exprimare și, implicit, al gîndirii celor care dețin puterea în România.
Marcel Ciolacu se chinuie să pronunțe cuvinte pe care nu le folosește și nu le citește în mod obișnuit și pe care, adeseori, nu le înțelege. Ne aflăm în fața unui piețar din Buzău care este silit de noua sa poziție politică să vorbească despre lucruri de care nu are habar, le înțelege pe sfert și le citește de pe hîrtiile în care le și îngroapă.
Ieșirile sale din ultima vreme ne arată că Marcel Ciolacu este pus pe fapte mari. Vrea mai sus. Adică președinte al României. El se vrea cel mai tare și cea mai potrivită ilustrare a dictonului „Ne sutor ultra crepidam” („Ciznmarule, nu mai sus de sandala”).
Apropiații lui Marcel Ciolacu și cei care îl susțin sunt de înțeles. O fac pentru posturi și privilegii. Membrii Partidului Social Democrat, la fel. Partidul care dă președintele României domină puterea politică a țării pe o perioadă de timp.
Problema cea mare vine de la faptul că presa și casele de sondaje se antrenează (televiziuni, radiouri și site-uri) și trag din greu la promovarea unei mediocrități, secondată de altele și mai și, la președinția României.
Nu realizează pericolul enorm pentru țară și pentru viața lor? Nu își dau seama că o susținere a unui mic grup de impostori poate împinge România în ani de și mai mare dificultate?