CCR a fost creată tocmai pentru a se pronunța pe neconstituționalitatea legilor și, prin urmare, pentru a elimina abuzul de drept.
Interpretarea legii sub aspect constituțional este o competență pe care o are CCR, și ca oricce insatanță, este validă cât nu se situează deasupra Legii.
CCR putea să nu valideze alegerea Președintelui României în baza unor dovezi cu valoare juridică, altele desigur decât hotârâri judecătorești care necesită timp îndelungat pentru finalizarea soluțiilor.
Ceea ce a făcut CCR, prin anularea turului 2 al alegerilor, depășește legislația generală situând România într-o Republică Bananieră.
Pentru a pune capăt crizei create, cât și exacerbării extremismului de toate nuanțele, instanța CCR ar trebui demisă de Parlament pentru abuz de putere.
Caracterul executoriu al soluțiilor CCR nu sunt de aceeași substanță a dreptului cu al instanțelor de drept comun, ele fiind aplicabile doar în continuarea sau soluționarea unor cauze în curs de judecată.
Dacă cei 9 magistrați ar înțelege că, prin demisia prezentată Parlamentului, care nu ar fi rău să fie și motivată, ar putea pune capăt unui grav abuz de putere.
Acest abuz de putere oficializat de CCR, pare a deveni noua ordine juridică și socială în România, deloc identificabil cu aplicabilitatea Tratatului de Aderare la UE.
Parlamentul, aleșii ”poporului”, patrioții cu etichetă, sau poate cu microfon la rever, instituțiile plătite din bani publici să apere Constituția, nimeni nu a observat încă inexistența unui proiect legislativ în regim de urgență pentru demiterea instanței CCR pentru abuz de drept.