Camera Deputaților. Aprobarea măsurilor de restructurare, în linie dreaptă

Camera Deputaților. Aprobarea măsurilor de restructurare, în linie dreaptă
📅 2025-01-29

Biroul permanent al Camerei Deputaților se va întruni, miercuri, în ședință, de la ora 13,30, pentru aprobarea măsurilor de restructurare a personalului.

Marți, președintele Camerei Deputaților, Ciprian-Constantin Șerban, a anunțat că, în urma procesului de analiză a organigramei acestui for, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desființate.

‘În urma deciziei de redimensionare a aparatului bugetar, asumată de coaliția PSD-PNL-UDMR-Minorități naționale, conducerea Camerei Deputaților, împreună cu aparatul de specialitate, a demarat o analiză a organigramei instituției. În urma acestui proces, au fost identificate 240 de posturi ce urmează a fi desființate’, a precizat Ciprian Șerban.

Potrivit sursei citate, la Departamentul legislativ și la Secretariatul tehnic (Cancelaria președintelui, cabinete membri ai Biroului permanent, cabinete președinți de comisii, aparat de lucru comisii) ar urma să fie desființate 71 de posturi, la Cabinetul secretarului general, cabinetele secretarilor generali adjuncți – 17 posturi, secretar general adjunct – 1 post; la Direcția de comunicare, Direcția pentru promovarea activității parlamentare, Direcția informatică – 15 posturi; la Departamentul economic și cel de resurse umane – 14 posturi; la Direcția de control și Serviciul audit – 8 posturi.

De asemenea, au mai fost identificate pentru a fi desființate 13 posturi la Direcția studii parlamentare și Direcția externe și protocol; 45 posturi – la Departamentul transporturi și administrativ, Centrul de dezvoltare tehnologică; 19 posturi – la Direcția de afaceri interne, Direcția tehnic operativă și Direcția achiziții publice; 37 posturi – la Centrul internațional de conferințe, mai precizează sursa citată.

‘Întregul demers va respecta legislația în vigoare privind dialogul social. Au avut loc discuții cu reprezentanții sindicatelor și a fost reiterat faptul că vor fi respectate prevederile legale în materie de concedieri colective. Cele 35 de milioane de lei economisite anual din anvelopa salarială vor fi însoțite de economii generate de eficientizarea cheltuielilor de regie ale instituției’, a mai precizat președintele Camerei Deputaților.

După aprobarea în Biroul permanent, noua organigramă va fi prezentată în plenul Camerei Deputaților spre adoptare.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Incendiul de la Secția Infecțioase. Tăieri cu flexul ”la repezeală”

Incendiul care a izbucnit, în februarie 2024 [...] The post Incendiul de la Secția Infecțioase. Tăieri cu flexul ”la repezeală” appeared first on Cotidianul RO.

Dinu Gheorghe a fost găsit mort

Dinu Gheorghe, cunoscut om de fotbal, a încetat [...] The post Dinu Gheorghe a fost găsit mort appeared first on Cotidianul RO.

Procurorii au descins la Direcția pentru Cultură a Municipiului București

Procurorii Parchetului General vor ridica, [...] The post Procurorii au descins la Direcția pentru Cultură a Municipiului București appeared first on Cotidianul RO.

Danemarca permite lucrări la gazoductul explodat Nord Stream 2

Se estimează că sectorul de conducta Nord Stream 2 A avariat conține aproximativ 9-10 milioane m3 de gaze naturale, în [...] The post Danemarca permite lucrări la gazoductul explodat Nord Stream 2 appeared first on Cotidianul RO.

Viața tumultoasă a uni om genial

Să accepţi ceea ce s-a întâmplat, chiar dacă e dureros, şi să ai totuşi puterea... [...] The post Viața tumultoasă a uni om genial appeared first on Cotidianul RO.

Zelenski îi cere lui Trump să fie de partea Ucrainei

Ucraina are nevoie de garanții de securitate [...] The post Zelenski îi cere lui Trump să fie de partea Ucrainei appeared first on Cotidianul RO.

Modificare în Codul Penal. Procurorul general umblă la sintagmă

Procurorul general Alex Florența vrea [...] The post Modificare în Codul Penal. Procurorul general umblă la sintagmă appeared first on Cotidianul RO.

Burduja atacă electoral: Datoria Termoenergetica lui Nicușor Dan riscă termoficarea Bucureștiului

ELCEN, companie aflată în portofoliul Ministerului Energiei [...] The post Burduja atacă electoral: Datoria Termoenergetica lui Nicușor Dan riscă termoficarea Bucureștiului appeared first on Cotidianul RO.

Camera Deputaților. Aprobarea măsurilor de restructurare, în linie dreaptă

Biroul permanent al Camerei Deputaților [...] The post Camera Deputaților. Aprobarea măsurilor de restructurare, în linie dreaptă appeared first on Cotidianul RO.

Furtul din Olanda și disparițiile din România

Ca să nu-l tot gîdile la neuronul stîng, și așa cam obosit, Marcel Ciolacu I (înseamnă prima domnie!) a adoptat Ordonanțe de guvern prin care a modificat Legea Patrimoniului [...] The post Furtul din Olanda și disparițiile din România appeared first on Cotidianul RO.

Good News

Only good and positive news.