Georgescu: ”Pe 10 ianuarie va avea loc Marea Unire Juridică a poporului nostru”

Georgescu: ”Pe 10 ianuarie va avea loc Marea Unire Juridică a poporului nostru”
📅 2025-01-08

Călin Georgescu își cheamă susținătorii în fața sediului CCR.  Potrivit lui Georgescu, ”pe 10 ianuarie, la ora 10, va avea loc Marea Unire Juridică a poporului nostru. Semnăturile noastre, cu cât vor fi mai multe, vor scrie cu adevărat istorie, așa cum am promis, și vor restabili turul 2 așa cum este legal„. Georgescu a anunțat că, pe 10 ianuarie, „un grup de avocați” va cere Curții Constituționale să revină asupra deciziei prin care a anulat organizarea turului II al alegerilor prezidențiale.

Mesajul integral

„Dragii mei, bună seara! Cât de frumoasă și de puternică este astăzi România! Am încetat să mai credem în inocularea despre neputințele poporului român și am început să vedem cu ochii inimii, adică să simțim cine suntem cu adevărat. Un neam curajos, demn de neînvins. Întreaga lume se uită spre această jerfă înălțătoare a neamului nostru în numele libertății.

Fiți mândri că sunteți români! Fiți recunoscători pentru momentele care ne sunt date să le trăim astăzi, pentru că astăzi, noi, poporul român, suntem apreciați și respectați în întreaga lume. Neamul nostru a devenit o călăuză în conștiință la nivel mondial, un simbol al curajului de a-și cere drepturile și libertățile fundamentale, fără compromisuri. Sigur, în acest timp pe marile mlăștinoase ale Dâmboviței, pe cetățeanul Iohannis și șleahta sa politică, nu îi deranjează niciun procuror, pentru toate ilegalitățile lor. Magistrații sunt lași? Sunt corupți? Magistrații aplică legea doar discreționar și doar la comandă politică? Pentru o postare pe Facebook s-au dat amenzi și poliția a luat oamenii din case în timpul Sfintelor Sărbători. Dar pe uzurpatorul Iohannis nu îl deranjează nimeni. Noi, poporul, ce-am putea crede când vedem această ignoranță a justiției? Ne mai întrebăm de ce justiția are cea mai scăzută cotă de încredere din ultimii 35 de ani? Eu le atrag atenția magistrațiilor că a mai fost un președinte din Europa care a promis tot unor judecători diverse beneficii dacă aceștia îi fac jocul de murdare.

Îl cheamă Nicolas Sarkozy. Fost președinte al Franței și tocmai a fost condamnat pentru corupție și trafic de influență. Acum Sarkozy poartă brățarea infractorilor. Dacă asta se întâmplă în Franța, haideți să vedem ce se va întâmpla în România cu Klaus Iohannis. Sau cu funcționarii publici de la CCR care l-au confundat pe acest diavol cu Dumnezeu. Dar care, eu zic, au încă șansa să conștientizeze că Dumnezeu este altul și este unul al iertării.

Evident, dacă îl recunosc. Am văzut zile acestea cum păpușarul corupției internaționale George Soros, cel pleaslăvit pentru libertate de către Groparul Păcii Internaționale, grațiatorul de familie Joe Biden, a fost proaspăt decorat de acesta. Fiți siguri că el, spre deosebire de Iohannis și șteahta sa politică, își dau seama ce tsunami se va abate asupra lor în curând și cum nu se vor putea salva chiar dacă se grațiază și se decorează unii pe alții.

Iar voi aici, politicenii mărunți, cu jocurile voastre ingrate și imature, nici nu veți ști ce v-a măturat în această furtună globală. Totul se întâmplă la un nivel care vă depășește. Sunteți atât de mici încât nu puteți înțelege nimic. Nimic din ce veți face nu va mai putea conta. Inevitabilul este inevitabil. Sunt forțe pe care nu le puteți opri dacă nu restabiliți libertățile și drepturile constituționale. Am afirmat încă din timpul campaniei că sunt deja președinte. Sunt deja președintele României. Jurnalistul Mihai Tatulici poate confirma ce am spus în direct. Doar voi, relicvele politice autoctone nu ați înțeles. Poporul însă este curajos, bun, deștept și a-nțeles. Poporul își va apăra libertățile și drepturile democratice. Încă democrația participativă, cea în care poporul este consultat, implicat și participă la decizii care-i privesc bunul mers al societății, este esența acțiunii noastre. Și de altfel, baza programului meu de țară, hrană-apă-energie. Democrația înseamnă confruntare de idei, nu polarizare.

Șefii partidelor politice astăzi polarizează însă societatea. Astăzi poporul este împărțit din cauza vicleniilor politicianiste, a falselor discursuri patriotarde și a falșilor suveraniști. Pe data de 10 ianuarie, vineri 10 ianuarie la ora 10, un grup de avocați la fel de curajoși ca și oamenii care manifestă zilnic în stradă, atât în țară cât și în săinătate, vor fi prezenți la Curtea Constituțională a României pentru a cere acestei instituții să-și revizuiască de urgență decizia care a aruncat România în haos.

Pe 10 ianuarie, la ora 10, va avea loc Marea Unire Juridică a poporului nostru. Semnăturile noastre, cu cât vor fi mai multe, vor scrie cu adevărat istorie, așa cum am promis, și vor restabili turul 2 așa cum este legal. Dragii mei, aveți ocazia de a vă face copiii și nepoții mândri că ați luat atitudine în mod demn și pașnic, că ați plecat din fața televizorului și ați renunțat să priviți cum o gașcă de interlopi politici vă calcă neîncetat în picioare drepturile constituționale.

Fiți prezenți! Fiți prezenți să semnați pentru această inițiativă curajoasă a avocaților. Alăturați-vă în persoana acestui demers legal. Semnați și cereți să votați. Marea unire juridică începe cu voi. Asta înseamnă că poporul face legea. Steagurile sus, frunțile sus, inimile sus. Noi suntem poporul cu Dumnezeu înainte. Vă mulțumesc!”, a transmis Călin Georgescu.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Trăsnaia propusă de Cristian Preda

Fostul europarlamendar Cristian Preda crede că două persoane care ar face față „cu brio” funcției de președinte... [...] The post Trăsnaia propusă de Cristian Preda appeared first on Cotidianul RO.

La ce comenzi răspunde CT Popescu?

Într-o vreme în care nu mai citesc și nu mai ascult ce spun și ce scriu CT Popescu și Bogdan Chirieac, m-am trezit (...) [...] The post La ce comenzi răspunde CT Popescu? appeared first on Cotidianul RO.

Donald Trump cocoşează ţările NATO. „5% din PIB”

Donald Trump nu mai e cocoş cu războiul din Ucraina, dar vrea să cocoşeze ţările NATO. [...] The post Donald Trump cocoşează ţările NATO. „5% din PIB” appeared first on Cotidianul RO.

Trădărel. Râde lumea de el

Ironii dupa ce Tudorel Toader nu a exclus o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidențiale. [...] The post Trădărel. Râde lumea de el appeared first on Cotidianul RO.

”România educată” să-l critice pe David Popovici

Dacă sportivul care a realizat niște performanțe uluitoare ar fi fost american ori britanic, o astfel de discuție nu ar fi existat. [...] The post ”România educată” să-l critice pe David Popovici appeared first on Cotidianul RO.

Pensii speciale ameţitoare. Cât primeşte un general şi un magistrat militar

Potrivit acestuia, Ministerul Apărării Naţionale funcţionează ca o Românie în miniatură. [...] The post Pensii speciale ameţitoare. Cât primeşte un general şi un magistrat militar appeared first on Cotidianul RO.

Sufrageria din 6 decembrie

Independent de soarta lui Georgescu, democrația din România este pe marginea prăpastiei [...] The post Sufrageria din 6 decembrie appeared first on Cotidianul RO.

Negrescu: „Românii vor mânca în 2025 mai mulți covrigi ca niciodată”

Cu toate măsurile anunțate până acum (...) [...] The post Negrescu: „Românii vor mânca în 2025 mai mulți covrigi ca niciodată” appeared first on Cotidianul RO.

Titi Aur îl apără pe David. ”Asta arată din nou cât de conștient este”

Titi Aur sare în apărarea lui David Popovici. Instructor de conducere [...] The post Titi Aur îl apără pe David. ”Asta arată din nou cât de conștient este” appeared first on Cotidianul RO.

Lasconi: „Este foarte posibil să se întâmple asta…E o intuiție”

„Probabil o să scriu și o carte despre tot ce am trăit [...] The post Lasconi: „Este foarte posibil să se întâmple asta…E o intuiție” appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.