Călin Georgescu a spus, la Realitatea, răspunzând unui ”șef de sindicat”, cum o să rezolve problema pensiilor pentru o categorie de români.
Georgescu nu a intrat în detalii, dar a arătat că soluții există, iar ele sunt parte din propria strategie pe care nu vrea să o devoaleze. A subliniat însă că nu sunt, de pildă, bani pentru pensiile militare pentru că merg la pensiile speciale.
”Dacă dvs. nu știți cum se poate rezolva o situație de genul ăsta nu înseamnă că nu există soluții, a mai spus Georgescu. Dacă e nevoie o să dorm în parlament până se rezolvă”, a insistat el.
”…nu voi sta plecat ca Iohannis peste mări și țări pentru că președintele poate sta în Parlament oricât este nevoie pentru popor. Dorm în Palatul Victoria dacă este nevoie până văd dreptatea făcută în interesul oamenilor”.
„… Actuala guvernare ce a rezolvat în afară de datorii permanente? Eu am promis că o voi face și așa va fi.
Iohannis și Ciolacu nici nu v-au menționat în discuții, problema sunt eu care promit că rezolv problema pensiilor? Cred că ar trebui să fiți mai aservit dle șef de sindicat. Vă pot spune în schimb de ce nu vor să rezolve problema pentru că vor banii pentru pensii speciale, nu pentru militari sau pentru cei cărora au greșit aproape voit recalcularea.
”… cineva îmi recomanda să mă arunc de pe un bloc că am datorii la diverse grupuri de interese și doar așa pot scăpa…
Nu am nicio datorie, de niciun fel, dar am o datorie morală și legală față de poporul meu, față de toți oamenii din această țară, atât față de cei care m-au votat, cât și de cei care nu m-au votat. Și față de unii și ceilalți.
”De ce să fiu blocat? Pentru că oamenii vor să voteze liber? Să facem așa cum a spus o trompetă soroșistă azi, nu îi voi da numele doamnei, haideți să revenim la dictatură, să se aleagă partidul unic și președintele și tot ce mișcă, iar noi să stăm să aplaudăm ca pe vremuri și atât.
Culmea este că pe mine mă acuzau toți jurnaliștii de partid că voi întoarce România în comunism, dar asta se întâmplă din partea lor și este ridicol.
De două luni văd că eu sunt doar pretextul acestor mișcări, sistemul asta face, ne întoarce în timp, în frică, în lipsa drepturilor, în fabricarea de probe false. Încetați să mai induceti aceasta idee că se poate bloca candidatura.
Ce am făcut concret că să vă gândiți la așa ceva? Văd doar acuzații, nu văd probe, nu văd ce am făcut greșit”, a conchis Georgescu.