La origine, nașterea lui Isus (Crăciunul), botezarea către Ioan Botezătoul (Boboteaza) și epifania (manifestarea dumnezeirii, prin apariția unui porumbel) coincideau și toate trei evenimentele erau sărbătorite, la Alexandria, pe 6 ianuarie.
Prima mențiune istorică (sec. II) se află în Stromatele lui Clement (I,21,146,1). La originea Bobotezei se află gnosticul Basilide. El a ales data de 6 ianuarie pentru a contracara un cult păgân: al lui Dionysos, al lui Eon, sau al lui Osiris, nu se știe precis.
În noaptea de 6 ianuarie, se credea, apele Nilului primeau o putere miraculoasă de la una dintre aceste zeități. Sărbătoarea (6 ianuarie) a fost preluată ulterior de majoritatea comunităților creștine din Orient. Așadar, până în secolul al IV-lea, data Crăciunului a fost 6 ianuarie, împreună cu Boboteaza și Epifania.
După Sinodul de la Niceea (325), care, împotriva lui Arie, a proclamat dumnezeirea lui Isus, s-a decis separarea celor două sărbători: Nașterea, pe 25 decembrie; Botezul/ Boboteaza, pe 6 ianuarie, tocmai pentru a sublinia importanța Întrupării Fiului lui Dumnezeu.
Epifania și cei trei regi magi
Sărbătoarea Epifaniei există și azi în tradiția catolică. Ea se referă, specific, la venirea celor trei regi-magi din Orient pentru a-L adora pe Isus (făcea parte din sărbătoarea Nașterii, mutată ulterior pe 25 decembrie). Numărul regilor magi, trei, a fost dedus din numărul darurilor oferite lui Isus (aur, smirnă și tămîie). Numele apar în scrierile apocrife tardive. Episcopul Iacopo da Varazze (latină Voragine) le consacră un capitol în Legenda aurea (apărută în 1298).
Iată un fragment pe care l-am tradus din latină: „Când s-a născut Domnul, trei magi au venit la Ierusalim. În latină, numele lor sunt Appellius, Amerius şi Damascus; în ebraică, ei se numesc Galgalat, Malgalat şi Sarathin; în greacă, Gaspar, Balthazar şi Melchior. (…)
După ce au intrat în colibă şi i-au găsit pe prunc şi pe maica Sa, magii au îngenuncheat şi fiecare şi-a oferit darul: aur, tămâie şi smirnă.
De ce oferă ei tocmai asemenea daruri? Putem aminti mai multe motive: 1) După o veche tradiţie, nimeni nu se putea apropia de un zeu sau de un rege cu mâinile goale. Perşii şi caldeenii obişnuiau să ofere daruri de felul acesta. Or, magii au venit de la hotarele dintre Persia şi Caldeea, pe unde curge fluviul Saba, de unde şi numele, de Sabeea, al patriei lor. 2) Al doilea este expus de Sfântul Bernard: «Ei au adus aur Sfintei Fecioare, ca să-i mai aline oboseala, tămâie, ca să alunge mirosul urât din grajd, şi smirnă, ca să întărească trupul copilului şi să-l ferească de insecte». 3) Pentru că în aur se plăteşte tributul, tămâia se foloseşte la sacrificii, iar smirna, la îmbălsămarea morţilor.
Prin aceste trei daruri se recunosc în Cristos puterea împărătească, măreţia dumnezeiască şi mortalitatea omenească. 4) Pentru că aurul semnifică iubirea, tămâia, rugăciunea, iar smirna, mortificarea trupului: pe acestea trebuie să le oferim şi noi lui Isus Cristos”.
Galette des rois. Tradiții occidentale vii
Cei care locuiesc în țări de tradiție catolică recunosc prăjitura/ plăcinta (galette des rois, prăjituta regilor magi) și ritualul. Rădăcinile urcă în Antichitatea păgână, mai precis, la sărbătoarea lui Saturn, Saturnalia, un carnaval în timpul căruia lumea se întorcea pe dos: un sclav devenea stâpân peste stăpâni, se bea și se mânca homeric, barierele dintre clasele sociale dispăreau. La începutul petrecerii se împărțea o plăcintă în care se ascundea un bob dintr-o păstaie. Plăcinta era tăiată în tot atâtea felii câte persoane erau la masă. Un copil se ascundea și împărțea feliile. Cel care nimerea felia cu bobul de fasole devenea „rege” (exact ca în ritualul creștin de azi, dar cu alt sens). Tradiția s-a perpetuat de-a lungul secolelor. Creștinii au înlocuit bobul din plăcintă cu o mică figurină din porțelan reprezentându-l pe Isus nou-născut căutat de regii magi. În zona pariziană plăcinta se numește galette, are formă rotundă și, pe lângă figurină (s-a păstrat referentul păgân, la fève, „bob de fasole”) are și o coroană. În sudul Franței se numește gâteau des rois și e în formă de colac, exact cum este el roscon de Reyes din Spania.
Cisternele și creștinismul
Tot în primele secole, sărbătoarea Botezului Domnului era un moment când mulți catehumeni primeau botezul. Cu acest prilej se sfințea apa în care urmau să fie botezați catehumenii. Ulterior s-a renunțat la botezarea catehumenilor de Bobotează, ritul fiind celebrat în noaptea de Paști. S-a păstrat ritualul sfințirii apei, cu apa sfințită (agheasma, de la haghios, „sfânt”) fiind reîntărit botezul credincioșilor, în amintirea Botezării lui Isus de către Ioan. Așadar apa sfințită nu se bea, cu ea se stropeau cei prezenți în biserică. Cisternele cu agheasmă pentru acasă și circul actual nu au legătură cu tradiția creștină. Ele reactivează instinctele magico-păgîne, fondul superstițios al unei populații necatehizate corect.
Cristian Bădiliță