Avem cea mai mare inflaţie din UE pentru a noua lună la rând

Avem cea mai mare inflaţie din UE pentru a noua lună la rând
📅 2024-12-18

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în noiembrie până la 2,5%, de la un nivel de 2,3% în octombrie, iar România este, pentru a noua lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, cu un avans anual al preţurilor de 5,4%, arată datele publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

Luna trecută, cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei din UE s-au înregistrat în Irlanda (0,5%%), Lituania şi Luxemburg (ambele cu 1,1%), iar cele mai ridicate au fost în România (5,4%), Belgia (4,8%) şi Croaţia (4%).

Comparativ cu octombrie 2024, rata anuală a inflaţiei a scăzut în patru state membre UE, a rămas stabilă în trei şi a crescut în 20 ţări membre UE, inclusiv în România, de la 5%, până la 5,4%.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat în noiembrie până la 2,2%, de la 2% luna precedentă. Inflaţia în zona euro depăşeşte uşor nivelul ţintă de 2% avut în vedere de Banca Centrală Europeană.

Datele Eurostat mai arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a rămas neschimbată la 2,7%, nivel la care se situează începând din luna septembrie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Potrivit datelor publicate săptămâna trecută de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România rata anuală a inflaţiei a urcat, în noiembrie 2024, la 5,11%, de la 4,67% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,11%, cele nealimentare cu 5,15%, iar serviciile cu 7,56%.

„Indicele preţurilor de consum în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna octombrie 2024 a fost 100,41%. Rata inflaţiei de la începutul anului (noiembrie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 4,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2023 a fost 5,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2023 – noiembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2022 – noiembrie 2023) a fost 5,7%”, se arată în comunicatul INS.

Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna octombrie 2024 a fost 100,32%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5,4%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2023 – noiembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2022 – noiembrie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 6%.

BNR a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate în luna noiembrie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Răzvan Nicolescu: Ce vor să facă ungurii de la MVM în România

Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, avertizează asupra riscurilor legate de intenția MVM de a prelua pachetul majoritar al... [...] The post Răzvan Nicolescu: Ce vor să facă ungurii de la MVM în România appeared first on Cotidianul RO.

Nicușor Dan s-a grăbit să dea în bară!

Dacă lasă totul baltă, Nicușor Dan dezamăgește. Se arată prea mic pentru încrederea cîștigată. Dacă pierde la președinție, [...] The post Nicușor Dan s-a grăbit să dea în bară! appeared first on Cotidianul RO.

Sarkozy, condamnat definitiv

Însă, "în paralel, el va sesiza în săptămânile următoare Curtea Europeană... [...] The post Sarkozy, condamnat definitiv appeared first on Cotidianul RO.

Sorana Cîrstea – retragerea din tenis

Cîrstea nu a mai jucat de in ultimele luni din cauza unei accidentări. [...] The post Sorana Cîrstea – retragerea din tenis appeared first on Cotidianul RO.

Veste proastă pentru bugetari şi pensionari

Până la sfârşitul acestui an, guvernul actual (cum ar fi corect) sau noul guvern (dacă va avea timp) trebuie să oprească... [...] The post Veste proastă pentru bugetari şi pensionari appeared first on Cotidianul RO.

Cocktailurile preferate au calorii, dar există și alternative

Există numeroase modalități de a face diferitele tale cocktailuri mai sănătoase. Poți apela, spre exemplu, la varianta fără [...] The post Cocktailurile preferate au calorii, dar există și alternative appeared first on Cotidianul RO.

Zi grea: s-au anunțat disponibilizări la șantierul naval

Lamiri a detaliat contextul în care a fost luată această decizie, subliniind că (...) [...] The post Zi grea: s-au anunțat disponibilizări la șantierul naval appeared first on Cotidianul RO.

Viktor Orban vine la Bucureşti

Premierul ungar Viktor Orban se află miercuri la Bruxelles, unde participă la summitul UE - Balcanii de Vest, iar... [...] The post Viktor Orban vine la Bucureşti appeared first on Cotidianul RO.

„Tovarășu’”, difuzat la PRO TV

 „Noi spunem povestea lui Ceaușescu ca persoană. De când s-a născut... [...] The post „Tovarășu’”, difuzat la PRO TV appeared first on Cotidianul RO.

Îngrijorare la Cernăuţi. „Nu vom mai fi ca români”

"E foarte periculos, pentru că, dacă bagă toate obiectele în limba ucraineană în şcoli, în licee... [...] The post Îngrijorare la Cernăuţi. „Nu vom mai fi ca români” appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.