Anomalia sesizată de o avocată a lui Călin Georgescu

Anomalia sesizată de o avocată a lui Călin Georgescu
📅 2025-01-09

Instanța motivează că nu există nicio secție de contestații electorale la Curtea de Apel București, dar de fapt există, spune Ingrid Mocanu, unul dintre avocații lui Călin Georgescu de la contestația depusă la Curtea de Apel. Nu ar fi singura chestiune dubioasă.

„În dosarul – bombă al ultimilor 35 de ani de când există ”democrație” pe la noi prin țară, noi, avocații, am cerut pentru reclamantul-abuzat Georgescu și Asociație:
– să ni se clarifice modalitatea de repartizare a dosarului,
– cum a ajuns dosarul la judecătorul învestit cu soluționarea cauzei,
– ce este cu secția aia de contestații electorale, prin ce a fost constituită și cum se face că un judecător a intrat în dosar, un altul (fără proces verbal de înlocuire) a preschimbat termenul din oficiu.
Instanța nu ne clarifică nimic (era recuzată, nici nu putea judeca nimic) și ne motivează că nu există nicio secție de contestații electorale la Curtea de Apel București.
Când ne uităm în antet, tocmai ce sesizăm că și recuzarea și soluția au fost soluționate de Secția Contestații Electorale… da, aia care în motivare NU există.
Asta e justiție? Asta plătiți voi, oameni buni? Ăștia vă aruncă la coș voturile? Inspecția nu mișcă un deget?
PS – a, da, soluția e firească: să o promovați urgent pe judecătoarea Ardeleanu la Înalta!”, a scris Ingrid Mocanu.
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Persoanele LGBTQ, protecție limitată. „Acuzații de boală mintală sau anormalitate, permise”

Meta, compania-mamă a Facebook și Instagram, [...] The post Persoanele LGBTQ, protecție limitată. „Acuzații de boală mintală sau anormalitate, permise” appeared first on Cotidianul RO.

România va cere derogare pentru centralele pe cărbune

România va solicita Comisiei Europene (CE) prelungirea cu 2-3 ani a termenelor de exploatare a centralelor pe cărbune, pentru că nu are cu ce să înlocuiască în [...] The post România va cere derogare pentru centralele pe cărbune appeared first on Cotidianul RO.

Un fost judecător ”ar fi admis cererea lui Georgescu cu ochii închiși”

Fostului judecător Gheorghe Moroșanu [...] The post Un fost judecător ”ar fi admis cererea lui Georgescu cu ochii închiși” appeared first on Cotidianul RO.

Funeralii de stat pentru Jimmy Carter

Președintele american în exercițiu Joe Biden, [...] The post Funeralii de stat pentru Jimmy Carter appeared first on Cotidianul RO.

Negocieri la MAI sub presiunea ordonanței trenuleț

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a avut joi o întâlnire cu reprezentanții principalelor organizații sindicale și profesionale din domeniu [...] The post Negocieri la MAI sub presiunea ordonanței trenuleț appeared first on Cotidianul RO.

Pleacă legendele Clujului

Ani de-a rândul CFR Cluj a dominat fotbalul românesc i [...] The post Pleacă legendele Clujului appeared first on Cotidianul RO.

La ce comenzi răspunde CT Popescu?

Într-o vreme în care nu mai citesc și nu mai ascult ce spun și ce scriu CT Popescu și Bogdan Chirieac, m-am trezit (...) [...] The post La ce comenzi răspunde CT Popescu? appeared first on Cotidianul RO.

Intrarea României în Visa Waiver, marcată oficial la Washington

Un eveniment de oficiere a intrării României în programul american de scutire de vize Visa Waiver se va desfășura vineri, la sediul Departamentului pentru [...] The post Intrarea României în Visa Waiver, marcată oficial la Washington appeared first on Cotidianul RO.

Nicușor Dan, încă o piruetă. ”Oamenii sunt îngrijorați…„

Nicușor Dan spune că a citit articolul din Politico  [...] The post Nicușor Dan, încă o piruetă. ”Oamenii sunt îngrijorați…„ appeared first on Cotidianul RO.

Rapid nu e interesată să renunțe la Aaron Boupendza

Echipa de fotbal Rapid București nu este interesată [...] The post Rapid nu e interesată să renunțe la Aaron Boupendza appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.