Se împlinesc două săptămîni de cînd, într-un loc mai puțin fastuos, Mircea Geoană a lansat programul său politic. Se numește „Angajamentul meu pentru România”. Am primit o invitație și chiar aș fi mers. Eram curios. Din păcate, din rațiuni mai importante, mă aflam la distanță și n-am putut ajunge să văd și eu ce fel de lume se învîrte în jurul lui (mai ales că au fost semnalați și lepre, și interlopi) și să aflu ce fel de oameni s-au implicat în redactarea acestui document.
Mircea Geoană a avut ghinion de o „agendă” națională destul de fierbinte. Cam în aceleași zile a izbucnit scandalul Nordis, apoi operațiunea DNA de contrabalansare a afacerilor tandemului Vicol-Ciorbă, adică dosarul cu ouăle și găinile lui Nelu Tătaru, și, la jumătatea acestei săptămîni, conflictul pentru potul cel mare, contractele și lucrările pentru planșeul de la Piața Unirii din Capitală. Preț de cam zece zile, „Angajamentul meu pentru România” lansat de Mircea Geoană a rămas în umbră, ca și cum n-ar fi fost pus pe piață. N-a fost preluat și nici comentat. Pînă la apariția la o emisiune Antena 3 cu Răzvan Dumitrescu (a doua prestație excepțională a hulitului!) nu l-am mai re-văzut pe Geoană decît în decupaje urmate de înjurături și diversiuni televizate dintre cele mai îndîrjite. Unele chiar grotești, stilul Ciutacu.
Adevărul este că Mircea Geoană este subiectul celei mai agresive campanii de demolare. Asta îmi și spune că este de departe cel mai periculos adversar pentru visele de mărire ale lui Marcel Ciolacu. De la pupitrul din spatele său, Radu Budeanu& Co împart bani pentru permanentul asalt. Toate tehnicile de băgat strîmbe și de împroșcat cu lături sunt folosite pe România TV, Antena 3 și Realitatea Plus. De la întîlnirile cu Sorin Ovidiu Vântu la spionaj pentru Rusia lui Putin, de la om al Securității la prieten al mafioților, în aceste zile Mircea Geoană este orice, numai promotor de proiecte și politician cu șanse, nu. Totul ca să nu scape cumva în turul doi. Toată lumea îi re-re-redescoperă trecutul, ba unii îl știu chiar mai bine decît el, îi re-inventariază și-i gonflează greșelile (unele super-cunoscute), dar nimeni nu vrea să afle ce propune României un om care vine după o experiență extrem de interesantă la vîrful lumii de azi. Și pe unde nici un român (politician sau ne) n-a dat cu nasul. Ba, după ce și-a terminat mandatul, a început și campania „știți cum a ajuns el la NATO?”.
În loc să aflăm soluții și idei pentru ieșirea din situația de acum, un grup puternic de interese îl vrea redus minimalizat și scos din cursă cu orice preț.
Pe mine nu mă interesează flecăreala de gîscotecă a Elenei Vasilica Lasconi. Aparițiile sale sunt mai ceva decît o glumă proastă cu care USR-ul vrea să rămînă în competiția politică. Și nici calitățile din naștere pe care Marcel Ciolacu pretinde că le are și pe care le-a probat în toate negocierile sale de piețar, de geambaș care se bate pe umăr cu interlocutorii și cîștigă vorbind engleza cu piciorul și cu argumente de genul „hai, Domle, dă-o dracului, hai să facem….”. Și care Marcel Ciolacu nu apare pe micul ecran decît pentru întrebări lingușitoare de la tot soiul de piccolo mediatici, gen Ciutacu. Programele celorlalți candidați nu există sau n-au fost lansate încă. Nu-i exclus ca unii să fi așternut ceva și să aibă materialele care au aceeași soartă ca și cel al lui Mircea Geoană. În stilul acesta, toată campania este redusă la bîrfe, comentarii la bîrfe, diversiuni, deconturi de trecut, adevărat sau inventat, dosare scoase din sertare, promisiuni deșarte sau chițăieli de cucoană avidă de apariții televizate.
Angajamentul lui Mircea Geoană merită citit și mestecat indiferent de părerile despre cv-ul autorului. Conține un pachet de propuneri și de idei. Pot fi contestate, mai ales dacă ar exista altceva de pus în loc. Dar nu pot fi tratate cu „nu mă interesează”, „sunt proaste” sau „nu avem nevoie”.
Am încercat să extrag pasaje și idei din acest program politic complex. Numai conceperea și redactarea lui reprezintă un efort stimabil în vreme ce aplicarea lui ar presupune participarea unei populații. Nu-mi dau seama ce se va alege de el. Oricum, „Angajamentul…” este un document provocator, poate și extrem de important. Indiferent pe ce parte vă situați, adversari sau partizani, cel mai corect lucru ar fi să-l parcurgeți. Apoi mai putem continua discuția.
Cei consecvenți cu ei înșiși și cu regulile unei dezbateri publice pot găsi documentul la următoarea adresă:
ANGAJAMENTUL MEU