Ana Birchall: „România este în acest moment o ţară arestată“

Ana Birchall: „România este în acest moment o ţară arestată“
📅 2025-01-09

 Vacantarea funcţiei de preşedinte al României şi interimatul acestei funcţii. Acestea sunt cele două solicitări făcute miercuri către CCR de către Ana Birchall.

Licențiată în drept la Universitatea din București și doctor în drept la Yale Law School, absolvind „Student Marshal”, Birchall afirmă că „România este în acest moment o ţară arestată şi transformată într-un cazinou de jocurile de culise şi aranjamentele unora sau altora! Redaţi-ne ceea ce ne aparţine: democraţia, dreptul de a alege, dreptul de a ne hotărî singuri soarta şi drumul pe care vrem să mergem. Solicit de urgenţă ca CCR să respecte Constituţia şi să constate vacantarea funcţiei de preşedinte al României„.

„CCR este obligată conform articolului 146 litera g) din Constituţie să constate vacantarea funcţiei de preşedinte al României şi interimatul acesteia şi să comunice acest lucru, de urgenţă, Guvernului şi Parlamentului. Interimatul este asigurat conform articolului 98 alineatul 1 din Constituţie, „în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor”.

După comunicarea pe care trebuie legal să o facă CCR prin care se constată vacantarea funcţiei de preşedinte, în baza art. 97 alin. 2 din Constituţie, Guvernul este obligat ca ‘în termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României’ să organizeze alegeri pentru funcţia de preşedinte al României! CCR trebuie să respecte Constituţia fiind cu mult în întârziere şi este responsabilă de situaţia creată prin nedeclararea vacantării funcţiei de preşedinte al României”, a transmis Birchall care a anunțat că va candida din nou la cea mai importantă funcție în stat.

Fost parlamentar și ocupanta mai multor portofolii ministeriale, Ana Birchall este de părere că „vacanțele dese și lungi ale Președintelui Iohannis din timpul mandatului lui au lăsat la finalul acestuia Președinția României «în vacanță». Practic, vacanțele discreționare ale Președintelui în functie generează, în final, vacanța Președinției!

Situația actuală este una generată de „vacantare de facto” (ex legis) a funcției de Președinte al României, ca urmare a expirării duratei constituționale normale a mandatului fostului Președinte și de imposibilitatea obiectivă de ocupare a funcției de către un nou Președinte din cauza anulării (în 06 dec. 2024) a alegerilor, și nu una generată de situațiile prevăzute expres și limitativ în Constitutie, respectiv de interimat constituțional al funcției de Președinte. Aici interimatul funcției a intervenit în afara situațiilor prevăzute expres în Constituție – ceea ce nu elimina din start sau definitiv un nou caz de interimat al funcției prezidențiale.
Starea de fapt există – a expirat mandatul normal/constituțional al Președintelui. Dar România nu poate funcționa legal fără președinte. Această funcție trebuie să fie exercitată permanent, fie de jure de către Președintele aflat în deplinătatea mandatului constituțional, fie de către persoana care asigura interimatul funcției de Președinte, atât de jure, „ex constitutio” – ceea ce este de preferat -, fie de facto, „extra/anti constitutio”, cum este acum situația fostului Președinte Iohannis – ceea ce nu este de preferat, ba, dimpotrivă, este chiar neconstituțional și abuziv).
Dar să le luăm pe rând:
Interimatul funcției de Președinte, din 22 dec. 2024 și până la depunerea jurământului de către noul Președinte ales că urmare a reluării in integralitatea a alegerilor prezidentiale, nu este nici motivat și nici întrunit în persoana actualului (fost) Președinte, decât în condițiile prezentate mai jos.
Art.83 din Constituție dispune cu privire la durata mandatului (5 ani – termen fix – conform alin.1); exercitarea funcției in condiții normale/ordinare (până la depunerea jurământului de către noul Președinte ales (alin. 2).
Reluarea întregului proces electoral ca urmare a Hot. CCR ne situează într-o excepție de la regula prevăzută în alin.2 al art. 83 din Constituție, și, prin urmare, Președintele în funcție, după data expirării mandatului propriu, nu mai poate exercita funcția fără o lege organică de prelungire a mandatului.
După data expirării mandatului Președintelui în funcție, intervine interimatul funcției, în afara situațiilor de război sau de catastofă. Ambele aceste două situații se declară prin lege organică.
Nu știu dacă suntem în aceste situații (Doamne ferește-ne!), pentru că nu avem o lege organică în acest sens.
O interpretare (în sensul Hot. CCR) a stării de război informațional nu s-a pus în discuție până acum, și nici în sensul existenței unei catastrofe (aceasta, dacă n-am putea interpreta că tăcerea și absența de până acum a lui Iohannis, ar fi in sine o catastrofa!!).
Am tot spus că legal, președintele în funcție, poate exercita, după expirarea mandatului prerogativele functiei, DOAR daca i se prelungește mandatul prin lege organică. Altfel nu-i permite textul citat (alin.3 din art.83). Până în acest moment NU avem o astfel de lege organică deci Iohannis exercită neconstituțional prerogativele funcției!
Mai mult, lipsa unei asemenea legi organice, ne pune în situația ca la expirarea mandatului Președintelui în functie să intervină de drept interimatul funcției.
Nu vorbim de vacantarea funcției, căci aceasta intervine, potrivit art.97 alin.1 din Constituție doar în 4 situații:
– demitere;
– demisie;
– imposibilitate definitiva de a exercita atribuțiile;
– deces.
Niciuna dintre acestea nu sunt incidente.
Revenim la interimatul funcției.
Acesta intervine, conform art.98 alin.1, doar in caz de
– vacantare a funcției (cele 4 ipoteze enumerate mai sus);
– imposibilitate temporară de exercitare a atributiilor;
– suspendarea din funcție.
Nu regăsim nici aceste situații.
Expirarea mandatului lui Iohannis ar putea fi, aparent, încadrată în „imposibilitatea definitiva de a exercita atribuțiile” (pentru că un mandat expirat îl lipsește pe titular, în mod definitiv, de dreptul de a mai exercita atribuțiile funcției), însă acest motiv are în vedere – ca regulă – imposibilitatea fizică, pe motive de sănătate, de condamnare definitivă, dispariție.
Desigur că, în condițiile în care a expirat mandatul Președintelui în funcție, iar acesta este apt de a exercita atribuțiile funcției, și nu sunt incidente niciunele dintre situațiile de excepție de la articolele menționate, apare îndreptățită posibilitatea ca funcția sa fie exercitată în continuare de aceeași persoană – cu atât mai mult, cu cât este la curent cel mai bine (este o prezumție ) cu toate elementele, problemele, situațiile și temele cotidiene, pendinte, Președintele al cărui mandat a expirat fiind, în aceste condiții, cel mai în măsură să exercite temporar atribuțiile de gestionare curentă a țării (subliniez: numai cele de gestionare curentă, și nu cele specifice exercițiului deplin al funcției!!).
Odată instalat guvernul rezultat din alegerile recente și din voința majorității parlamentare, dar și atât timp cât noua conducere a actualului Parlament s-a titularizat în acord cu negocierile dintre partidele parlamentare, se poate lua în discuție ca interimatul funcției de Președinte al României să fie exercitat de o altă persoană decât fostul Președinte Iohannis al cărui mandat a expirat la 21 dec. 2024.
Nu este o opțiune a fostului Președinte acest interimat și rămânerea lui (sau nu) pe funcția de Președinte până la depunerea jurământului de către un nou Președinte ales că urmare a reorganizării alegerilor prezidențiale.
O asemenea opțiune (dacă mai sta sau nu la Cotroceni fostul Președinte) aparține noului Parlament – ca cel mai reprezentativ organism politic rezultat din alegerile parlamentare recente, această instituție reprezentând cel mai bine voința recentă a majorității românilor care au participat la votul pentru Parlament.
Legal și cu respect, în primul rând față de români, ar fi un dialog loial, corect, legal între instituția Parlamentului și instituția Președintelui României pe acest aspect, urmată imediat de un comunicat comun și de o conferință de presă, tranșând în mod civilizat, constituțional și rapid rămânerea sau nu, la Cotroceni a fostului Președinte, până la depunerea jurământului de către noul Președinte (ce va rezulta din reorganizarea alegerilor prezidențiale).
Astfel ar înceta în mare parte, incertitudinea și interpretările (unele chiar abuzive) ale Constituției și ale celorlalte reglementări vizând funcția Președintelui României, și a interimatului (!?) acesteia. S-ar pune, astfel, capăt și acelor speculații (foarte dăunătoare în actualul context) legate de cine ar fi îndreptățit să ocupe temporar și cu atribuții restrânse la problemele de gestionare curentă, poziția (expirată că și termen legal) de Președinte al României, până la depunerea jurământului de către un nou Președinte ales constituțional.
În tăcerea legii constituționale, dar luând în calcul și apelând la cutumele parlamentare și constituționale – care în majoritatea cazurilor vin să întregească și să mențină un cadru cât mai fidel spiritului Constituției -, doar dialogul loial, legal, între cele două instituții (Parlament și Președinția României), apar îndrituite (și sunt îndrituite) să stabilească concret dacă fostul Președinte mai poate exercita sau nu atribuții restrânse aferente treburilor curente ale funcției de Președinte al Romaniei, până la depunerea jurământului de către noul Președinte care va fi ales din reorganizarea alegerilor prezidențiale.
O asemenea tranșare a acestei sensibile probleme constituționale ar curma în mare parte speculațiile și ar da un semnal evident că accidentul care a generat (în 06.12.2024) anularea alegerilor pentru Președintele Romaniei și reorganizarea lor, deși a generat un șoc constitutional și emoții în opinia publică internă și internațională, are totuși o rezolvare civilizată, fără violențe, rațională, legală – ținând cont de voință majoritară cea mai recentă a electoratului participant la vot -, dar și cea mai în acord cu legea și cu spiritul Constituției Romaniei.
Adoptarea unei soluții legale, raționale și rapide reprezintă cel mai puternic și civilizat mod de dezamorsare a unei tensiuni constituționale, sociale și mediatice, dar și cea mai puternică lovitură pentru războiul hibrid (propagat în special mediatic și pe cale religioasă de ani întregi !!) la care sunt expuși românii prin propagandă, prin știri false ori rupte de context și interpretate eronat, prin îndoctrinare religioasă agresivă, prin mediatizarea până la saturație grețoasă a unor „obiceiuri”, „practici” și „tradiții” așa-zisa „religioase ortodoxe” (dar și în unele medii și culte neoprotestante!) de factură și cu o puternică amprentă rudimentară (evident contrară practicii civilizate și doctrinei Bisericii Ortodoxe Române), dar care a denaturat atât percepția publică (și continuă să o facă constant!), cât și încrederea în instituțiile democratice din România, în alegerile libere, în sistemul parlamentar. Totodată, ar reprezenta semnalul clar și civilizat că România este capabilă să răspundă la războiul hibrid cu soluții concrete, civilizate și ferme, că este capabilă să combată asemenea atacuri, reabilitându-și imaginea, reocupându-și poziția, renăscându-și speranța.
Agresiunea mediatică și manipularea / ingerințele externe le poți combate prin măsuri radicale, ferme și cât mai urgente. Consecințele interne produse la cel mai înalt nivel ale acestor operațiuni hibride, pot fi combătute și rezolvate cel mai bine, mai rapid și civilizat pe calea dialogului loial inter instituțional al instituțiilor implicate, vizate, cu atribuții legale și constituționale.
Întârzierea in rezolvarea acestei teme majore și actuale, dă semnalul că ceva nu funcționează corect în sistemul democratic românesc. Din această perspectivă se impune o soluție urgentă (imediată) și rezolvarea rapidă a „ocupantului” temporar (provizoriu, interimar) al fotoliului de la Cotroceni.
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Anca Todoni și Gabriela Ruse, pe tabloul principal al Australian Open!

România va avea cinci reprezentante pe tabloul principal de la Australian Open 2025. [...] The post Anca Todoni și Gabriela Ruse, pe tabloul principal al Australian Open! appeared first on Cotidianul RO.

Ce am spus (107)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Ce am spus“ apărută la Mirador, Arad, 2019. [...] The post Ce am spus (107) appeared first on Cotidianul RO.

Strategie economică

Strategie economică, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Strategie economică, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic [...] The post Strategie economică appeared first on Cotidianul RO.

Ponta: Marcel Ciolacu sper să nu candideze

Combinația de valori conservatoare ale lui Donald Trump și Partidului Republican. Donald Trump este... [...] The post Ponta: Marcel Ciolacu sper să nu candideze appeared first on Cotidianul RO.

Lecție de supraviețuire

A ratat o întâlnire cu prietenii pe 26 decembrie pe un traseu solicitant din... [...] The post Lecție de supraviețuire appeared first on Cotidianul RO.

Narcisa Iorga: Nici Iliescu nu și-a permis să facă așa ceva

Prin aceste răzgândiri, PSD și PNL nu fac decât să confirme că-și bat joc... [...] The post Narcisa Iorga: Nici Iliescu nu și-a permis să facă așa ceva appeared first on Cotidianul RO.

Veste despre pensii

Vor fi mobilizaţi în acest proces, dintre care peste 10.000 sunt curieri [...] The post Veste despre pensii appeared first on Cotidianul RO.

(VIDEO) Centrul Hollywood-ului, evacuat. Vedete şi-au pierdut casele

Numărul morţilor ar putea creşte în continuare, a declarat şeriful comitatului Los Angeles... [...] The post (VIDEO) Centrul Hollywood-ului, evacuat. Vedete şi-au pierdut casele appeared first on Cotidianul RO.

Presa străină: România riscă acelaşi rezultat la prezidențiale

POLITICO.eu a dedicat un articol situației din România, plasat în deschiderea site-ului său. [...] The post Presa străină: România riscă acelaşi rezultat la prezidențiale appeared first on Cotidianul RO.

Secretul anulării alegerilor nu e deloc secret

O vedetă a propagandei televizioniste, dispusă să-și dea cu părerea oricând despre orice, a fost întrebată la o emisiune dacă știe care a fost, în definitiv, motivarea hotărârii CCR (...) [...] The post Secretul anulării alegerilor nu e deloc secret appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.