Amnistia, în prelungiri: Câți români au cerut deja stergerea datoriilor

Amnistia, în prelungiri: Câți români au cerut deja stergerea datoriilor
📅 2024-11-21

Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului.

„Până la data de 19.11.2024, un număr de 149.589 contribuabili au depus Notificarea privind intenţia de a beneficia de anularea unor obligaţii bugetare, sau Cererea de anulare a unor obligaţii bugetare, după caz, din care: 106.381 contribuabili persoane fizice, 43.208 contribuabili persoane juridice”, precizează sursa citată.

Încasările cumulate la bugetul general consolidat rezultate din aplicarea OUG nr.107/2024 (pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar, n.r.) sunt în sumă de 10,55 miliarde lei, respectiv 4,36 miliarde lei din obligaţii fiscale restante la data de 31 august 2024 şi 6,19 miliarde de lei din obligaţiile fiscale ulterioare date de 31.08.2024, a căror plată constituie condiţie pentru acordarea anulării.

În ceea ce priveşte gradul de soluţionare a solicitărilor depuse de contribuabili, la data de 18 noiembrie 2024, în cazul persoanelor juridice, au fost soluţionate solicitările a 39.813 contribuabili, ceea ce reprezintă 92,14% din solicitări, iar în cazul persoanelor fizice, au fost soluţionate solicitările a 60.569 contribuabili, ceea ce reprezintă doar 56,94% din solicitări.

Pentru luna noiembrie 2024, s-au estimat încasări la bugetul general consolidate, rezultate din aplicarea OUG 107/2024, de circa 4,2 miliarde lei, din care s-au realizat 3,7 miliarde lei, până la data de 18 noiembrie.

Termenul pentru aplicarea amnistiei fiscale a fost prelungit până la data de 19 decembrie 2024, dar termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenţia de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie 2024, a anunţat joi Ministerul Finanţelor, după ce Guvernul a aprobat un act normativ în acest sens.

„Este important de menţionat că cei care nu depun notificarea pot beneficia de facilităţi dacă achită integral sumele datorate până la 19 decembrie 2024. În acest caz, banii aferenţi penalităţilor vor fi restituiţi ulterior. Reamintim că actul normativ prevede anularea accesoriilor pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice. Până la data de 19.11.2024, un număr de 149.589 contribuabili au depus Notificarea privind intenţia de a beneficia de anularea unor obligaţii bugetare, sau Cererea de anulare a unor obligaţii bugetare”, a precizat anterior Ministerul Finanţelor, într-un comunicat.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

Ciolacu, către Ciucă: De ce te-ai coborât atât de jos?

Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, îl acuză pe candidatul PNL, Nicolae Ciucă, pentru modul în care s-a desfăşurat campania electorală [...] The post Ciolacu, către Ciucă: De ce te-ai coborât atât de jos? appeared first on Cotidianul RO.

Prioritățile guvernului, în bugetul pe anul viitor

Guvernul a aprobat, joi, lista proiectelor de investiţii publice semnificative care vor sta la baza [...] The post Prioritățile guvernului, în bugetul pe anul viitor appeared first on Cotidianul RO.

Atenționare de călătorie: Ninsori de cod roșu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria că, potrivit [...] The post Atenționare de călătorie: Ninsori de cod roșu appeared first on Cotidianul RO.

Ciucă: Vă dau o veste. PSD va pierde încă o dată

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PSD va pierde încă o dată [...] The post Ciucă: Vă dau o veste. PSD va pierde încă o dată appeared first on Cotidianul RO.

Amnistia, în prelungiri: Câți români au cerut deja stergerea datoriilor

Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, [...] The post Amnistia, în prelungiri: Câți români au cerut deja stergerea datoriilor appeared first on Cotidianul RO.

„Vom continua băltirea cu ce iese acum din alegeri“ (video)

Doru Bușcu este de părere că George Simion este personajul principal al acestei campanii care, la fel ca în nuvela lui Gabriel Garcia Marquez, a fost pregătit ca “. [...] The post „Vom continua băltirea cu ce iese acum din alegeri“ (video) appeared first on Cotidianul RO.

Putin: Conflictul din Ucraina a preluat un „caracter mondial”

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă balistică hipersonică cu rază medie de [...] The post Putin: Conflictul din Ucraina a preluat un „caracter mondial” appeared first on Cotidianul RO.

Scandalul Nordis. Un ziarist l-a luat tare, Ciolacu s-a enervat

Premierul Marcel Ciolacu s-a enervat joi, când a fost întrebat de un jurnalist, despre plata zborului cu... [...] The post Scandalul Nordis. Un ziarist l-a luat tare, Ciolacu s-a enervat appeared first on Cotidianul RO.

(Fotoreportaj) Prima zi a Târgului de Turism al României

Astăzi s-a deschis la Romexpo Târgul de Turism al României, ediția de toamnă 2024. [...] The post (Fotoreportaj) Prima zi a Târgului de Turism al României appeared first on Cotidianul RO.

Zalujnîi: „Al Treilea Război Mondial a început”

Fostul comandant șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi, acum ambasador al Ucrainei în Marea Britanie, afirmă că... [...] The post Zalujnîi: „Al Treilea Război Mondial a început” appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.