Al XVII-lea congres al „Asociației  generale a medicilor din toată țara”

Al XVII-lea congres al „Asociației  generale a medicilor din toată țara”
📅 2024-11-23

 

La data de 2 iunie 1913, la București, la Sala Liedertafel avea loc deschiderea oficială al celui de al XVII-lea congres al „Asociației generale a medicilor din toată țara”, în prezența a numeroase personalități din lumea medicală. Sala Liedertafel a fost construită în jurul anului 1900 de o societate germană pentru desfășurarea unor spectacole de teatru, expoziții, serate muzicale și diferite conferințe.

Ședința de deschidere a fost realizată de către prof. dr. V. Sion, și, după cuvântarea de deschidere, l-a numit președinte al congresului pe prof. dr. I. Cantacuzino. Mulțumind pentru cinstea făcută, acesta și-a exprimat dorința ca „Asociația medicilor” să devină o insituție de renume care să constituie autoritatea de a supraveghea și a conduce situația sanitară a întregii țări.

În prima sedință a congresului a fost fost sărbătorit dr. Anastasievici Leonte cu ocazia pensionării sale după o muncă de câteva decenii în domeniul medical și totodată a fost și printre membrii care au inițiat înființarea acestei asociații. Președintele congresului, dr. V. Sion a rostit un înduioșător mesaj: „Domnule doctor, Iată un om fericit, ai ajuns la etatea de 60 ani și faci parte dintr-o breaslă în care i se cere să depui o muncă extraordinară și din care invidia nu lipsește. Acest din urmă simțământ este bine accentuat în breasla noastră. Da totuși ajungând la cele mai înalte trepte în profesiunea noastră, fără salturi și fără să rănești pe cineva, „Asociația medicilor” îți exprima prin mine cea mai adâncă dragoste și cea mai vie recunoștință. Ai fost acum 17 ani printre inițiatorii înființărei acestei instituții, pe care ai condus-o cu dragoste și pricepere. Ai condus-o întotdeauna cum se cuvenea, deoarece un element așa de important ca d-ta chiar atunci când nu ai făcut parte dintre conducătorii de drept— trebuia să-și spue cuvântul luminat. Corpul medical a găsit în d-ta, o mângiere și un sprijin. Astăzi când te retragi din viața spitalicească, Asociația îți oferă acest dar modest ca și puterile ei. Nu te uita la prețul pe care darul nostru îl înfățișează, uită-te la simțământul de caldă dragoste cu care ți-l oferim. Să trăiți!

            Cu aceste zise, d. dr. V. Sion oferă d-la dr. Leonte o frumoasă medalie în bronz cu chipul celui sărbătorit și cu următoarea inscripție: Domnului Leonte, Asociațiunea generală a medicilor din țară, membrii fondatori, colegului iubit și fostului ei președinte cu ocaziunea încheerei activității sale spitalicești, București, 30 Mai 1913, Congresul al XVII-lea”.

Printre cuvântările medicilor prezenți amintim și cuvântarea profesorilor Mina și Nicolae Minovici, telegrama M.S. Regele citită de dr. Haralambie Botescu. Au participat: dr. Lampadartot din Prahova, dr. I. Jianu, dr. Papagoga, dr. Vicol din Tulcea, dr. Burzenschi, dr. Pilescu, senator de Constanța, dr. Grigoriu, dr. Gidescu, dr. Sepianu din Budești-Argeș, dr. Drăgușescu, dr. D. dr. Metzulescu-Galați, dr. Mihalcea-Pitești, pe care îi regăsim în fotografia pe care ziarul „Dimineața” o publica.

În cadrul congresului, a fost ales noul comitet al asociației, declarându-se aleși medicii: Cantacuzino, Drugescu, Lupu, Sion, Leonte, Botescu, Burghelea, Inotescu, Bruteanu, Gădescu, Pastia, Cazacu, Babeș, Stavrescu, colonel Andreescu Turbure, Lapteș, Erdreich, Stănculeanu, Titu Dumitrescu, Proca, pe ultimele locuri:  dr. Popescu-Azuga, Țurcanovici, Bordei și Tănăsescu. Profesorul dr. Cantacuzino declară dezbaterile congresului închise și mulțumește vechiului comitet al Asociației de felul cum a condus instituția.

Congresiștii au realizat o excursie de studii la instituțiile de igienă din capitală precum spitalul Colțea unde au cercetat în mod special clinica de oftalmologie aflată sub conducerea dr. Stănculeanu, secția II chirurgie aflată sub conducerea dr. Angelescu. S-a mai vizitat uzina electrică, hidraulică, regia cu locuințele ieftine de care se ocupa dr. Costinescu, Institutul de Medicnă Legală și Palatul de Justiție fiind conduși aici de dr. Nicolae Minovici.

În a III-a zi a congresului, s-a organizat o excursie pe Valea Prahovei cu dejun la Ploiești și vizite la Sinaia, Bușteni, Azuga.

Articol scris de Ionuț Alexandru Banu, muzeograf, Muzeul Nicolae Minovici, secția Antropologie Urbană, MMB

Surse:

Universul, iunie 1913.

Sursă foto: Dimineaţa, iunie 1913.

Sursă foto medalie: www.allnumis.ro/catalog  medalii

 

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri cotidianul

A murit Gabriel Cotabiţă

"Ai plecat, Gabi, şi ai lăsat muzica pop româneasca fără una dintre cele mai mari şi mai personale voci! [...] The post A murit Gabriel Cotabiţă appeared first on Cotidianul RO.

Schengen suspendat. Jean-Claude Juncker s-a enervat

Fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care a fost şi premier al Luxemburgului, a criticat... [...] The post Schengen suspendat. Jean-Claude Juncker s-a enervat appeared first on Cotidianul RO.

Ciudăţenia observată la Putin

Liderul de la Kremlin, din nou pe moarte? [...] The post Ciudăţenia observată la Putin appeared first on Cotidianul RO.

„Aroganțele”, mofturile și păcatele lui Ciolacu

Cei mai mulți jurnaliști și politicieni au trecut foarte ușor peste tele-prestația lui Marcel Ciolacu, transmisă de la Budapesta (...) [...] The post „Aroganțele”, mofturile și păcatele lui Ciolacu appeared first on Cotidianul RO.

Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

Bernadette Szocs, care anul trecut a pierdut în optimi, a reuşit anul acesta să elimine două... [...] The post Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor appeared first on Cotidianul RO.

Puţine cuvinte despre întâlnirea lui Mark Rutte cu Donald Trump

Este considerat unul dintre liderii europeni care s-a înţeles cel mai bine cu Trump în primul mandat prezidenţial al acestuia. [...] The post Puţine cuvinte despre întâlnirea lui Mark Rutte cu Donald Trump appeared first on Cotidianul RO.

Miștouri pe seama lui Grindeanu, Ciolacu și Sorina Docuz

Dacă Grindeanu vrea să-și securizeze un job după alegeri, acum ar fi momentul să iasă și să spună, demn și curajos... [...] The post Miștouri pe seama lui Grindeanu, Ciolacu și Sorina Docuz appeared first on Cotidianul RO.

(Fotoreportaj) Expoziție internațională de invenții și inovații în Capitală

S-a deschis prima ediție a EURO Politehnicus, salonul [...] The post (Fotoreportaj) Expoziție internațională de invenții și inovații în Capitală appeared first on Cotidianul RO.

Al XVII-lea congres al „Asociației  generale a medicilor din toată țara”

Congresiștii au realizat o excursie de studii la instituțiile de igienă din capitală precum spitalul Colțea unde au cercetat în mod special clinica de oftalmologie [...] The post Al XVII-lea congres al „Asociației  generale a medicilor din toată țara” appeared first on Cotidianul RO.

Votul în Diaspora până sâmbătă la ora 9.00 (update)

În diaspora votarea a început în noaptea de joi spre vineri, prima secţie fiind deschisă în Noua Zeelandă, la Auckland, la ora 1,00, ora României. [...] The post Votul în Diaspora până sâmbătă la ora 9.00 (update) appeared first on Cotidianul RO.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.