Adriana Bahmuțeanu a avut o întâlnire cu copiii săi, sub umbrela Protecției Copilului, într-un spațiu neutru.
Șeful Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Rareș Petru Achiriloaie, a făcut un apel, la Realitatea PLUS, ca toată lumea, inclusiv cele două familii, să pună mai presus de orice interesul superior al copiilor”.
Jurnaliștii l-au întrebat, din punct de vedere legal, în grija cui se află în prezent cei doi copii minori ai omului de afaceri Silviu Prigoană.
Achiriloaie a arătat că, potrivit Codului Civil din România, – inclusiv în cazuri de divorț, „ascultarea și opinia copilului este luată în considerare de la varsta de 10 ani în sus”.
Întrebat dacă cei doi copii nu vor dori să se întoarcă la mama lor, din punct de vedere legal le va fi respectată decizia, având în vedere că spunea că de la 10 ani este ascultată dorința unui copil, Achiriloaie a răspuns: „Instanța va asculta cu siguranță și opinia copiilor și va decide în consecință”.
”Mă bucur că s-a intermediat această întâlnire între copii și mama și sunt convins că în curând va fi o decizie și în instanță specifică pe acest caz”, a mai declarat Achiriloaie pentru sursa citată.