În urmă cu o săptămână, Donald Trump Jr. sosea în capitala Groenlandei, pentru a le vorbi băștinașilor care purtau șepci Make America Great Again, dintre acelea de care a primit de Donald Sr. și Klaus Iohannis. Mesajul transmis inuiților din Groenlanda, după ce viitorul președinte și-a exprimat dorința de a cumpăra insula, a fost scurt – ”Vă vom trata bine”.
În paralel cu Donald Jr., miliardarul Elon Musk începe să susțină opoziția anti-sistem din Germania și să se întrebe, pe platforma socială pe care o patronează, daca America nu ar trebui să elibereze Marea Britanie de ”guvernul tiranic” laburist. Imediat, Musk a fost susținut de un membru eurosceptic (fost eurodeputat înainte de Brexit) al Camerei Lorzilor, Daniel Hannan, care a sugerat că țările ”Five Eyes” (SUA, Marea Britanie, Canada, Australia și Noua Zeelandă) ar trebui să formeze o Uniune a Anglosferei, cu liber schimb, liberă circulație a forței de muncă și o alianță militară puternică. ”O idee buna”, a replica Musk.
În plus, președintele ales al SUA vorbește despre preluarea controlului asupra Canalului Panama și despre anexarea Canadei la Statele Unite.
Obiectivele viitoarei administrații Trump exprimate până acum nu sunt diferite de marile obiective americane de după încheierea Războiului Rece. În ultimii zece ani s-au înmulțit analizele care vorbesc despre lansarea unei inițiative americane similare cu Noul Drum al Mătăsii terestru și maritim al Chinei. În timpul administrațiilor Bush, Obama și Biden, SUA s-au concentrat pe obținerea dominației tehnologice – măcar la nivelul la care infrastructura tech globală să funcționeze cu software american, iar cipurile necesare inteligenței artificiale să fie americane. Apoi, la fel ca și predecesorii săi, Trump nu dorește sa desființeze NATO, ci dorește o alianță mai puternică și care să servească mai bine și mai prompt intereselor SUA. Spre deosebire de administrațiile anterioare, Trump preferă să spună lucrurilor pe nume – că SUA urmăresc să aibă supremația tehnologica, că vor să impună un model tehno-feudal mercantilist și cu accente vădit neo-imperiale.
Pentru a atinge aceste obiective deloc noi, SUA au nevoie de resurse și de controlul marilor rute comerciale. SUA nu se pot baza pe faptul că Beijingul si Moscova vor exporta la nesfârșit minerale rare și ca nu-și vor mai extinde influența. Primul plan a fost o confruntare simultană cu Rusia și China. Planul a eșuat în mare parte.
Planul al doilea, despre care Donald Trump a început să vorbească, este cel al impunerii unei dominații mai puternice asupra aliaților – chihuahua, cum le spune Pepe Escobar. Canada are mari rezerve de minerale, de petrol, de apă dulce, se află pe viitoarea rută comercială arctică. La fel și Groenlanda, iar SUA au avut planuri pentru cumpărarea acestei mari insule încă din secolul 19, încercând apoi să ajungă la o înțelegere cu Danemarca imediat după Al Doilea Război Mondial, în 1946. Firește, la nivel oficial, Washingtonul nu va face niciun pas fără ”a-i asculta” pe rezidenții din Groenlanda. Însă nu ar aminti asta de modul în care Rusia ”i-a ascultat” pe cetățenii din Crimeea, Donețk și Lugansk, începând din 2014? Chiar și în cazul Canadei, au existat voci care au vorbit despre anexarea de către SUA. În 1990, într-un moment în care provincia Quebec căuta și mai multă autonomie, politicianul și jurnalistul conservator Pat Buchanan a sugerat că SUA ar putea anexa Canada, pentru a asigura stabilitatea pe continental nord-american, totul în contextul în care în Europa începeau să schime hărțile, după căderea comunismului și reafirmarea naționalismului. ”Nu e nimic rău ca americanii să viseze la o republică care, până în anul 2000, să se extindă în provinciile vestice ale Canadei și să cumpere Groenlanda de la Danemarca, ajungând astfel la o suprafață care ar rivaliza cu cea a URSS. Totul sub o constituție care le permite tuturor libertatea de a-și realiza visele. În aceste condiții, secolul 21 nu va putea fi decât Secolul American”, scria Pat Buchanan. Acum, după 35 de ani, istoricul Sumantra Maitra vorbește despre același plan al preluării controlului asupra întregii Groenlande. ”Situația Groenlandei poate fi rezolvată prin oferirea unor privilegii în comerțul bilateral și pe piața muncii pentru Danemarca. Ce scandinav întreg la minte ar refuza să-și trimită copii la studii și la muncă în America, la companii americane și la doar câteva ore de zbor de casă, de Groenlanda?”
Cât îi privește pe aliații din NATO, Donald Trump a fost limpede – 2% din PIB pentru apărare (în mare parte pentru arme americane) este prea puțin. Este necesar 5% din PIB. Cancelarul german Olaf Scholz a declarat deja că este vorba despre o sumă mult prea mare, în condițiile în care cheltuielile militare ale Europei le-au depășit deja pe cele din ultimul an al Războiului Rece. Acceptarea unor asemenea cheltuieli este dificilă pentru actualii lideri europeni, însă va fi la fel și în cazul în care aceștia ar fi înlocuiți de politicieni afiliați Americii lui Trump? Acesta poate fi una dintre mizele susținerii manifestate de Elon Musk și de Trump însuși pentru liderii dreptei populiste din Europa. Se poate ca administrația Trump să considere că dezindustrializarea în curs din Europa și mai cu seamă din Germania nu este în interesul SUA, că gazele ieftine din Rusia ar trebui din nou să alimenteze Europa, însă și prețul pe care europenii vor trebui să-l plătească pentru un eventual reviriment cu sprijinul SUA va fi mare. ”SUA vor dori să profite de pe urma aliaților chihuahua din Europa, care vor oferi materii prime și o mulțime de consumatori cu o putere de cumpărare solidă”, scrie Pepe Escobar.
Este puțin probabil ca toate planurile administrației Trump să se concretizeze. Nici Marea Britanie, sub un guvern laburist, nu va fi de acord cu o Uniune a Anglosferei și nici cu alte proiecte globale ale Americii lui Trump. Este aproape imposibil de adaptat sistemul medical social din Canada și Marea Britanie la cel american, este dificilă și libera circulație a forței de munca, pentru a nu mai vorbi despre majorarea cheltuielilor de apărare.
Însă este limpede că lumea revine la situația fluidă de la începutul anilor 1990, cu excepția faptului că acum este o lume multipolara, nu una dominată doar de Statele Unite. ”Lumea este multipolară, cu mari puteri prădătoare, iar SUA nu pot și nu doresc să reacționeze la revenirea cuceririlor teritoriale ale rivalilor – Rusia sau Azerbaidjan – sau a așa-zișilor aliați, precum Turcia sau Israel. Lumea a intrat deja într-o noua eră a colonialismului”, scrie Sumantra Maitra, pentru The American Conservative.