Două pagini din calendarul zilei.
Vineri, 10 ianuarie se împlinesc 105 ani de la intrarea în vigoare a Tratatul de la Versailles, care a pus capăt, oficial, Primului Război Mondial și totodată ratifică granițele României Mari.
Tot la 10 ianuarie 1920 ia naștere în mod oficial Liga Națiunilor, odată cu intrarea în vigoare a Convenției Ligii Națiunilor, ratificată de 42 de state în 1919.
Tratatul de la Versailles
Tratatul este urmarea armistițiului semnat la 11 noiembrie 1918, în pădurea din Compiègne, ce a pus punct luptelor. A fost creat ca rezultat al negocierilor de 6 luni purtate la Conferința de Pace de la Paris din 1919, ce a dus la încheierea oficială a Primului Război Mondial între forțele Aliaților (Franța, Anglia, SUA, Italia, Japonia, Polonia, România, Serbia, Cehoslovacia) și cele ale Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria).
În textul tratatului se stipula ca Germania să-și asume completa responsabilitate pentru declanșarea războiului și să plătească mari compensații (reparații de război) trupelor aliate.
Germania pierdea, de asemenea, teritorii în favoarea țărilor vecine, suferea o severă limitare a forțelor militare și a fost deposedată de coloniile sale africane și cele de dincolo de ocean.
Noul Guvern german (Republica de la Weimar) a fost obligat de către învingători să semneze acest tratat, altfel luptele aveau să înceapă iarăși. Tratatul a fost semnat de Ministrul de Externe al Germaniei, Hermann Müller, la 28 iunie 1919.
Documentul a fost ratificat de către Liga Națiunilor la 10 ianuarie 1920 a fost privit în Germania și Marea Britanie, ca o pace cartagineză, răzbunătoare și menită să ruineze țara înfrântă. Termenii duri ai păcii au hrănit, în Anglia, un puternic sentiment de vină care a măcinat voința de a impune un tratat perceput ca fiind nedrept. Chiar și în februarie 1939, premierul Neviile Chamberlain, care cu 20 de ani urmă îi luase în derâdere pe cei care militau pentru o pace mai blândă, a recunoscut că pacea de la Versailles le dăduse germanilor pe bună dreptate motive de nemulțumire.
Liga Națiunilor
Societatea Națiunilor sau Liga Națiunilor a fost o organizație interguvernamentală înființată după Războiul Mondial în 1919 în urma Conferinței de Pace de la Paris, care a pus capăt Primului Război Mondial și precursoarea Organizației Națiunilor Unite. Societatea a fost prima organizație internațională de securitate având obiectivul principal să mențină pacea mondială. În perioada de maximă dezvoltare, între 28 septembrie 1934 și 23 februarie 1935, a avut 58 membri. Stabilite în Pactul Societății Națiunilor, scopurile principale ale Societății erau prevenirea războiului prin securitate colectivă, dezarmarea, și rezolvarea disputelor internaționale prin negociere și arbitraj.
Printre altele erau tratate și probleme precum condițiile de muncă, tratamentul corect a locuitorilor indigeni, traficul de persoane și a drogurilor, comercializarea armelor, sănătatea mondială, prizonierii de război, și protejarea minorităților din Europa.
Filozofia diplomatică a Ligii Națiunilor a reprezentat o schimbare radicală a gândirii politice față de ultimele sute de ani precedenți. Societatea nu dispunea de forțe armate proprii, ci depindea de Marile Puteri pentru a-și pune în aplicare rezoluțiile, menținerea sancțiunilor economice pe care Societatea le impunea sau să i se ofere o armată pe care Societatea să o poată folosi când va fi necesar. Cu toate acestea, ezitau adesea să o folosească. Sancțiunile puteau, de asemenea, să nemulțumească membrii Societății, prin urmare nu se puteau conforma cu acestea. Când Societatea i-a acuzat pe soldații italieni că ținteau corturile medicale ale Crucii Roșii în timpul celui de-Al Doilea Război Italo-Etiopian, Benito Mussolini a răspuns că „Societatea Națiunilor este extrem de eficientă atunci când ciripesc păsărelele, dar își pierde complet utilitatea atunci când atacă uliii”.
După o serie de succese și unele eșecuri din anii 1920, Liga s-a dovedit neputincioasă în fața agresiunii Puterilor Axei din anii 1930. Germania a părăsit Societatea Națiunilor, urmată apoi de Japonia, Italia, Spania și alții. Declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial a însemnat eșecul scopului principal al Societății, acela de a împiedica o nouă conflagrație mondială. Organizația Națiunilor Unite a înlocuit-o după sfârșitul războiului și a moștenit un număr de agenții și organizații fondate de Societate.
Sursa:
www.historytoday.com; articolele „Schimbările teritoriale şi căderea imperiilor (I, II, III)” de Ion Bulei în https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/, 10 – 28 octombrie 2010 https://ro.wikipedia.org/. Sursa foto: https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica; https://www.historytoday.com/archive/two-cheers-versailles https://ro.wikipedia.org.