Atunci când e vorba de iubire nu poţi să îi dictezi inimii! Asta au simţit pe propria piele Pescobar şi mama fiului său, Gianina. La ce ne referim vă întrebaţi? CANCAN.RO vine cu o altă bombă, pentru că aşa cum v-am obişnuit, ştim tot ce mişcă în showbiz şi nu ne scapă nimic! Nu este un secret că patronul de la Taverna racilor are lipici la femei, dar se pare că nici fosta parteneră nu o duce mai rău. Şatena a trecut rapid peste despărţirea de afacerist, iar în urmă cu doar câteva zile a petrecut în stil mare în Dubai. Cu cine? Aflaţi în rândurile de mai jos!
CANCAN.RO a anunţat cu doar câteva zile în urmă faptul că Pescobar iubeşte din nou. Nimic neobişnuit, având în vedere că acesta este unul dintre „sporturile” lui preferate. Ba chiar am putea spune că aşa se menţine în formă. Lângă femeile frumoase. Afaceristul şi noua iubită au bifat şi prima vacanţă împreună, departe de România, mai exact în Baku. Şi pentru că vorbim despre el, a ales bineînţeles un loc exclusivist, de 5 stele, cu vedere la mare. Ce-i drept, temperaturile scăzute de afară nu le-au permis să se bucure de plajă, dar au găsit alte activităţi cu care să îşi umple timpul. (VEZI MAI MULTE DETALII AICI)
În ceea ce o priveşte pe Gianina, tânăra şi-a făcut de cap într-o destinaţie cu ceva mai multe grade în termometre. A plecat în Dubai cu gaşca de prieteni, dar nu asta e ceea ce voiam să evidenţiem.
Şatena a fost însoţită de „pofta inimii”, despre care tot CANCAN.RO v-a povestit. Dacă nu vă aduceţi aminte cine este bărbatul care i-a picat în mreje focoasei, vă aducem aminte că numele lui este Cristian, are 31 de ani, este din Timișoara și are afaceri în construcții. Cu el şi-a petrecut fosta lui Pescobar ultimele zile de vară în Mykonos. Cei doi rămăseseră în relaţii bune, atât de bune încât şi recent, tot în braţele lui s-a întors. Ziceți voi că nu este imprevizibil destinul… Bărbatul este pasionat de fitness și are trupul foarte bine lucrat, așadar, nu ne miră că Gianina nu a putut să-l uite așa ușor.
Gianina se distrează cu fostul iubit în DubaiReîntâlnirea, ca şi prima dată a fost pe placul amândurora. Au curs râuri de şampanie, mâncare bună, distracţie, ce să vă mai povestim, Gianina a fost o răsfăţată. A dorit să ţină escapada secretă, astfel nu a publicat nimic în mediul online. Nu a luat-o pe urmele lui Pescobar care nu face nimic fără să îi anunţe pe prietenii virtuali. Dar chiar şi aşa, CANCAN.RO a fost pe fază!