Andrei Versace, influencerul în vârstă de 37 de ani și atât de cunoscut pentru aroganțele sale, a fost găsit mort, în apartamentul lui dintr-un complex rezidențial de lux al Capitalei. Polițiștii au deschis dosar penal pentru moarte suspectă, iar trupul neînsuflețit a ajuns la INML pentru necropsie. CANCAN.RO a aflat, însă, că viața lui Versace aluneca, de o lungă perioadă, pe o pantă descendentă. Avea probleme cu banii, mai mult, era terorizat de un cunoscut și temut clan din București. Avem detaliile, în exclusivitate.
Andrei Pârvan, pe numele adevărat, se retrăsese, de ceva vreme, din show-urile arogante pe care le distribuia, în neștire, pe rețelele de socializare. Atunci ”lovea” cu bani în stânga și-n dreapta, era plin de viață și sigur pe el. Doar că problemele au început să se adune. CANCAN.RO a aflat că, de mai bine de cinci ani, Andrei Versace era terorizat de clanul Calu. Ar fi fost obligat să cotizeze cu bani, a făcut-o mulți ani, dar a ajuns să fie înghesuit, la un moment dat. Nu a mai avut bani atât de mulți, a intrat într-o criză financiară. Fusese chiar umilit de unul dintre membrii clanului, așa că ajunsese să trăiască în teamă.
Mai mult, s-ar fi drogat non-stop și a ajuns internat la psihiatrie, dar a trecut și pe la dezintoxicare.
Andrei Versace era terorizat de clanul Calu (Sursa foto: Facebook)Sursele CANCAN.RO mai spun că Andrei Versace consuma substanțe interzise, ba chiar alesese dintre cele mai ”grele”. Ar fi intrat, astfel, într-o stare psihică deloc plăcută, astfel că trecea printr-un con de umbră. Nu a mai postat așa cum o făcea cândva, aroganțele s-au dus, practic, a dispărut din ”lumina reflectoarelor”. Versace s-a îndepărtat și de prieteni, s-a izolat. Iar totul a culminat cu vestea care a zguduit lumea bună a Capitalei, acolo unde ani la rândul s-a învârtit influencerul.
Să recapitulăm șirul evenimentelor din ziua de 20 iulie. Andrei a fost găsit mort în propria locuință, din One Residence, un complex din Capitală. Paznicul a fost cel care a alertat autoritățile, după ce a simțit un miros înțepător din interiorul apartamentului (Vezi AICI primele imagini din apartament). Ușa era încuiată, astfel că a fost nevoie de ajutorul unui echipaj de descarcerare din cadrul ISU București-Ilfov.
Pe trupul lui Versace, care zăcea întins pe parchet, nu au fost descoperite urme de violență. Cadavrul a fost dus INML, pentru efectuarea necropsiei.