Iuliu Stocklosa, reales președinte al CCIB

Iuliu Stocklosa, reales președinte al CCIB
📅 2025-04-24

Astăzi a avut loc Adunarea Generală a Membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB). Pe ordinea de zi a adunării – constituită statutar – s-au aflat atât probleme organizatorice, cât şi probleme de natură strategică.

În prima parte a evenimentului a fost dezbătut Raportul privind evoluţia comerţului, industriei, serviciilor şi a altor activităţi din municipiul Bucureşti în anul 2024, a fost dezbătut şi aprobat Raportul Colegiului de Conducere privind activitatea CCIB în perioada aprilie 2024 – martie 2025, au fost aprobate: deciziile adoptate de Colegiul de Conducere de la precedenta adunare generală și până în prezent, obiectivele CCIB pentru următorul an, execuţia bugetară aferentă anului 2024 şi proiectul bugetului pentru anul 2025, Raportul de verificare al Auditorului pentru anul precedent, Raportul de activitate al Curții de Arbitraj București și cel al Fundației Fondul Carol I aferente perioadei scurse de la precedenta adunare generală. În partea finală a lucrărilor a fost aleasă, prin vot secret, conducerea CCIB pentru perioada 2025-2029, respectiv Colegiul de Conducere, compus din 15 membri, şi preşedintele CCIB.

Ca urmare a votului membrilor Camerei București, Iuliu Stocklosa a fost reales în funcţia de preşedinte al CCIB. Iuliu Stocklosa are o solidă experienţă antreprenorială, dar şi camerală. În 1990 a fondat compania East Electric, membră a Camerei încă de la înființare. East Electric activează în principal în domeniul cercetării-dezvoltării şi automatizării și de-a lungul timpului, a realizat proiecte în: domeniul auto, industria metalurgică, transporturi, industria chimică şi petrochimică, industria alimentară, sectorul energetic s.a, pentru beneficiari din ţară şi din străinătate (Franţa, Algeria, Maroc, Turcia etc). Are parteneriate de afaceri durabile cu Bosch Rexroth, Robert Bosch şi Aventics GmbH şi a dezvoltat proiecte pentru firme de calibru, precum Renault şi Continental. Iuliu Stocklosa este implicat și în managementul altor companii, specializate în producția de infrastructură feroviară la Arad, activități portuare la Sulina și turism în Delta Dunării. Din iulie 2020, este consul onorific al Republicii Kârgâze, şef al oficiului consular, având drept circumscripție consulară întreg teritoriul României. În ceea ce priveşte experienţa camerală, în perioada 2008-2021, Iuliu Stocklosa a fost vicepreşedinte al CCIB, iar din aprilie 2021 este președintele CCIB.

Potrivit rezultatelor votului, în perioada 2025-2029, din Colegiul de Conducere al CCIB vor face parte următoarele firme: Ati Office Support SRL, Balluff Automation SRL, Bibliostar SRL, CN Romarm SA, East Electric SRL, Eli&Gio Serv 2019 SRL, Ghele Impex SRL, Grinvest Business SRL, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială “Elie Carafoli” – INCAS Bucureşti, Law Software SRL, Maguay Impex SRL, Maguay Computers SRL, Olimpic International Turism SRL, Royal Edimex SRL, TIAB SA.

În perioada următoare se va urmări extinderea gamei de servicii oferite companiilor românești care vor să-și internaționalizeze afacerile, concomitent cu întărirea colaborării cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antrepreneriatului și Turismului (MEDAT), Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) și Ministerul Afacerilor Externe. De asemenea, CCIB va continua organizarea Zilei Oportunităților de Afaceri și a seriilor de evenimente Business Breakfast și Open House Networking la Palatul CCIB. O atenție deosebită se va acorda dezvoltării publicației proprii, Afacerea, care va beneficia de o platformă modernă, prin care CCIB va pune la dispoziția comunității de business informație economică de cea mai bună calitate, precum și oportunități de promovare integrate.

Totodată, a fost punctată atenția acordată punerii în valoare a Palatului CCIB, atât prin organizarea unor evenimente proprii, cât și prin încheierea de parteneriate și atragerea de noi clienți în Centrul nostru de conferințe, unul dintre cele mai frumoase din Bucureşti.

„În ceea ce privește evenimentele premium marca CCIB, pe 21 mai vom organiza cea de a șaptea ediție a conferinței anuale Focus București – Digitalizare și Dezvoltare Urbană, în octombrie, Topul firmelor din capitală și Topurile de sectoare, evenimente-reper pentru comunitatea de business, iar în decembrie, a patra ediție a Balului CCIB”, a precizat președintele CCIB, Iuliu Stocklosa.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri business adviser

Președintele CCIB a fost numit Consul Onorific al Republicii Kârgâze în România

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București, Iuliu Stocklosa, a fost numit Consul Onorific al Republicii Kârgâze în România, cu ocazia inaugurării Consulatului Onorific al Republicii Kârgâze în România, în incinta palatului CCIB. Evenimentul, desfășurat în Aula Carol I a ...

Sondaj Cargus: Românii cumpără online gadgeturi și jucării de Paște, în locul tradiționalelor haine noi

Coșul de cumpărături online pentru Paște s-a modificat anul acesta, tendințele de consum mergând tot mai mult înspre aria digitală. Gadgeturile, electrocasnicele, dar și jucăriile sau alte cadouri tech, se află printre cele mai populare achiziții online în perioada sărbătorilor pascale, fiind ale...

Studiu Reveal Marketing Research: Incertitudinea economică și politică actuală afectează modul în care 8 din 10 români își planifică vacanța de Paște

Cel mai recent studiu derulat de Reveal Marketing Research și-a propus să afle mai multe detalii despre cum se pregătesc românii în așteptarea sărbătorilor de Paște și în ce măsură comportamentele și nevoile acestora s-au schimbat comparativ cu studiul similar desfășurat anul trecut. 67% dintre r...

România face un pas decisiv spre aderarea la OCDE, prin reformarea sistemului de pensii private

Guvernul României a adoptat o Ordonanță de Urgență ce reprezintă un pas important în direcția realizării obiectivului strategic de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), asumat prin actualul program de guvernare. Demersul vine în urma evaluării contribuției Români...

IMM ROMÂNIA lansează campania „Prevenție, nu contravenție”

IMM ROMÂNIA lansează campania „Prevenție, nu contravenție”, inițiativă menită să crească gradul de informare cu privire la drepturile și obligațiile întreprinderilor mici și mijlocii în relația cu autoritățile de control și actualizarea contravențiilor cărora li se aplică Legea prevenirii. Ce fac...

ANALIZĂ XTB, Radu Puiu: Incertitudinea din economia mondială, vizibilă și la iepurașii de Paște – Ciocolată tot mai scumpă, deși boabele de cacao s-au ieftinit

Paștele din acest an aduce un paradox al prețurilor: iepurașii și ouăle de ciocolată sunt mai scumpe decât în 2024, deși prețul boabelor de cacao a scăzut cu aproape 40%. Motivul acestei situații? Companiile sunt prudente și mențin prețurile ridicate din cauza incertitudinilor legate de posibilel...

Comunicat RPIA: Gestionarea echilibrului producție–consum, în perioada Paștelui

Asociația Industriei Fotovoltaice din România (RPIA), reprezentând producători, dezvoltatori, prestatori de servicii și furnizori de echipamente din sectorul energiei regenerabile, cu o putere totală instalată de peste 2,6 GW, subliniază necesitatea sprijinirii investițiilor în capacități de stoc...

Studiu EY România: Românii prioritizează calitatea și reducerile pentru Sărbătorile de Paște 2025

Calitate și economii în centrul tradițiilor pascale  Un studiu realizat de EY România în perioada martie-aprilie 2025 dezvăluie preferințele consumatorilor români pentru cheltuielile legate de sărbătorile de Paște, o tradiție centrală în cultura românească, într-un context marcat de inflație ridi...

Iuliu Stocklosa, reales președinte al CCIB

Astăzi a avut loc Adunarea Generală a Membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB). Pe ordinea de zi a adunării – constituită statutar – s-au aflat atât probleme organizatorice, cât şi probleme de natură strategică. În prima parte a evenimentului a fost dezbătut Raport...

TNI – Evenimentul de referință al pieței imobiliare se apropie! Cumpără, Construiește sau Renovează! Înscrie-te ACUM pentru INTRARE GRATUITĂ

Târgul Național Imobiliar (TNI) revine în perioada 23-25 mai 2025 la Palatul Parlamentului, reunind dezvoltatori, agenții imobiliare, companii de construcții, instituții financiar-bancare, portaluri imobiliare și asociații profesionale ce vor prezenta oferte imobiliare pentru locuințe noi și afla...

Good News

Only good and positive news.